Uite, pun plicul între mine şi orizont, şi mă uit în zare! şi, uite, zăresc ceva, ca un abur, în plic! ceva scris! sau ceva ca un scris! nu înţeleg ce scrie acolo! nu pot descifra, mai ales că mi-am pierdut dioptriile prin râpa cea unică şi mare, şi prin cârciumile cele multe şi mici!...dar am emoţii! însă, destul de ciudat, pe hârtia plicului nu văd nici o amprentă, nici o urmă de ea! şi, din câte aud de la alţii şi din câte văd în cărţi, această doamnă nu se ...

Moto: "mândra stă la sărutat/ ca grâul la secerat"                                                             (folk lore)   Ce lungă şi frumoasă aşteptare cu toamna-n suflet, lângă depărtare, cu ochii pe fereastră, până unde crezi că iubirea, poate, se ascunde şi te pândeşte, goală şi flămândă, să vadă cum şi dacă stai la pândă şi să audă când o strigi aproape, măcar o noapte dincoace de ape!   Ce lun ...

N-o cunosc. Nu cred că o cunosc. Este posibil s-o fi văzut (pe) undeva, vreodată, dar să nu-mi fi dat seama că-i ea, tocmai ea, doamna Lui. Este posibil. Cum să nu fie posibil? Mai ales că eu, vagabond şi derbedeu, umblu peste tot, şi n-are cum să nu fi fost şi ea, măcar o dată, acolo. Cum să nu umble prin pădure? Cum să nu umble prin râpi, după pupeze calde ori pupeze reci, după pui de şopârlă ori pui de bogdaproste? Cum să nu cotrobăiască prin bibliotecă, după eroi r ...

Moto: "Ziua în care mi-am vândut cărţile          seamănă cu statuia tatei dezvelită pe rug"                                                               (anonim)   scriu despre tine...scriu pe ţărna din grădina cu păsări calde, fluturi mulţi şi greieri sfinţi, în care mama frământa mereu lumina şi-o descânta şi ne-o dădea să fim cuminţi!   şi scriu pe ţărna de pe drumul dus de tata... şi-ntors Š...

Da...se face seară. Se face sâmbătă seară. Văd seara. Vine dinspre răsărit. Da, dinspre răsărit vine, nu dinspre apus, cum am crezut până mi-a spus mama. Iat-o, ce frumoasă şi elegantă vine pe cărarea care, şi ea, vine tot dinspre răsărit, dinspre via bunicii Maria, dinspre imaşul Mesâlea, ca o palmă închisă mai mult de jumătate, aproape ca un pumn de uriaş blând, molcom, ademenitor, chemător la ţurcă, la poarcă, la "de-a scăparea", la fugă, la somn, la sfârleaz ...

Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de la copacul singur în bătaia lunii/ şi-ncărcat cu şapte lire, singur şi egal cu mine/ pe cărarea (din)spre gară, dinspre despărţire-n lacrimi.../ dinspre fosta monastire, unde, îmi aduc aminte,/ mă ducea de mână, mama, să-mi arate, să mă-nveţe/ frumuseţea şi respectul, să-mi sădească (n-adâncime/ şi-nălţime) Cele Zece... toată viaţa, toată moartea/ să încep numai cu dreptul!   Bună fie-ţi dimineaţa.../ hai şi-mi dă di ...

"La toamnă, după ce nu mai dă lapte, o duc la iarmaroc şi-o fac parale. Nu mai face nici doi bani. Poate scot măcar de-un rachiu!"...Nu, nu-mi pot smulge vorbele astea din urechi! Vorbele astea mă cotrobăiesc peste tot, prin toată dimensiunea anatomiei mele precare, prin toată alcătuirea mea parcă nepotrivită pentru sensul cuvintelor lui tata despre blânda şi bătrâna noastră lăptăreasă! Îmi vine să-l rog pe tata s-o mai lase măcar un an! Îmi vine să mă închin la ceruri ...

Cu mâna întinsă, încerc să mă sprijin...!... nu-i nimeni? e nimeni!...mi-ntinde o mână, îmi dă o privire, îi spun că mi-ajunge, începe să plângă, o rog să rămână   aicea, cu mine, n-această livadă aproape uscată, aproape de moarte, uitată de păsări, uitată de cine a zis şi a scris că o suie-ntr-o Carte,   a zis şi a scris că e cea mai frumoasă când cad şi s-aud poame coapte, pe casă!   A zis şi a scris că-i frumoasă când vine vioara şi mierla şi-i câ ...

Da, iese mama din casă...cu o carte-n mână. Şi eu, naivul, mă bucuram că am să aud clinchet de monete, zornăit de bănuţi pentru film!...Însă, fir-ar să fie de "însă", nici de data asta n-am noroc! Iar am să mă smiorcăi şi iar am să mă înfurii prin dosul gardului, după clopotul de sfârşit de vecernie, când am să-i văd şi am să-i aud pe-alde Victor şi pe-alde Maria şi pe-alde alţii cum trec veseli şi râzând spre Căminul Cultural!...Şi, când am să aud (la noa ...

Mă trec de-a tumba prin deşertăciune şi-mi duc eternitatea la-nceput!... Ce strigăte şi-aplauze pe margini, pe supra...şi pe sub...ne/cunoscut,   ce fel de fericire şi-ameţeală în suflete şi-n trupuri, primprejur... şi fals, şi păcăleală, şi minciună n-acest Cerc fără Centru şi Contur!   Ce rău şi silă simt că mi se face de Pi, de orizont, de in/finit!... Din ceastă valmă nu-i nici o salvare, nici cât măcar să-nchid sau să deschid   singura uşă care tot cârp ...