„Mă costă o avere detergenţii, şi tot nu iese galbenul de la gât. Nevastă-mea-i disperat!” - şopti el. Grefiera şopti şi ea, cu aerul că prezintă vreun amănunt din dosar: „Încercaţi să purtaţi negru, negru´ îi sfânt! Sau… Eu spăl cu leşie, dom´ judecător, ca acum două sute de ani. E o reţetă veche.” „Unde-ai citit-o?” Grefiera roşi: „O, mi-o citit-o cineva, o prietenă de rit vechi – o Cititoare”. Şi ea îşi reluă locul, frecând cu un burete vechiul dictafonel. Începea judecata unui lot acuzat de delapidare pernicioasă cu perversiuni. Unul dintre acuzaţi fusese chiar ministru, altfel un tip despre care ai fi băgat mâna-n foc, dar semnase în fals: el fusese mândria Guvernului: era dintre cei câţiva miniştri care învăţaseră să se semneze, ba chiar pretindea că recunoaşte din prima o groază de litere mari!
Pedeapsa avea să fie pe măsură: ăştia jefuiseră cam opt la sută din PIB! Măcar ticăloşii vor fi pedepsiţi, vor suferi!
„Acuzat Pardailan Popescu, eşti găsit vinovat”, anunţă rece ca o piatră de mormânt domnul judecător Tache Ţăranu. „Eşti condamnat să scrii patru romane de peste 60 de pagini fiecare. Şi să le promovezi, găsind, pe cheltuiala dumintale, cel puţin zece cititori dovediţi pentru fiecare carte. De asemenea, vei scrie, o nuvelă istorică de peste zece pagini, pentru care vei plăti un cititor vechi!” Popescu se aşeză, galben, înapoi în boxa acuzaţilor: va fi periculos pentru sănătate sa să se apuce acum, la maturitate, să înveţe alfabetul şi, auzi, să mai şi citească! Ceilalţi au primit pedepse mai uşurele, dar tot cu învăţarea obligatorie a alfabetului: lecturi publice în folosul comunităţii, poezie şi proză din secolul XXI. Desigur, cu toţii ar fi preferat să sape mai bine şanţuri, să muncească într-o ocnă la extras sare sau într-o mină de cărbune, în loc să se întoarcă la obiceiul cititului, atât de dăunător sănătăţii netoţilor din secolele trecute, încă de pe vremea când nu se inventaseră filmelele. „Cititul dăunează grav sănătăţii!” – o inscipţie de pe cărţile care se mai puteau găsi prin rafturile anticarilor – menţiune cerută prin lege, însă inutilă, de vreme ce aproape nimeni, cu excepţia masochiştilor, nu mai ştia de mult să citească. Doar nu vezi inscripţii pe tabele la gară sau aeroport, auzi glasuri. Ca şi la deschiderea uşilor de magazin, care te anunţă: „Împinge!”, „Trage!”, „Închis”, „Fuck you!”
Judecătorul Ţăranu puse cu adevărată satisfacţia rezoluţia - o ştampilătură în relief, ce-o fi însemnând nu ştiu, iar grefiera scoase hârtia cerată din dictafonel şi puse degetul-semnătură.
Ilustrație de Victor Cilincă
