* Unul dintre puţinii ziarişti români de limbă română din Ucraina – Vadim Bacinski * O cercetătoare a folclorului basarabean - Cristina Burca, din Bugeac *
Construcţia poligonul militar de la Tarutino a ras de pe faţa pământului, în 1946, trei mari sate româneşti şi câteva ale altor etnii din Ucraina! Istoria a închis între timp fabrica de soldaţi a imperiului sovietic, deasupra creşte iarba. Acolo unde ţăranii ară, descoperă şi acum bombe neexplodate….
Frumuşica Nouă, Roşia şi Zuluca au fost sate româneşti din Bugeac, ale căror „fantome” actuale le putem vedea în expoziţia de fotografii artistice ale lui Vadim Bacinski, deschisă oficial miercuri, pentru două săptămâni, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.
Fetiţa cu obuzul
De opt ani, Bacinski, unul dintre foarte puţinii ziarişti români din Basarabia acum ucraineană, scrie şi în revista Centrului Cultural gălăţean, gazda expoziţiei.
Prezentat de directorul adjunct al instituţiei, profesorul Eduard Mihalcea, autorul fotografiilor n-a avut însă parte de un public numeros la deschidere; dar mai bine decât să se zică „lume multă, oameni puţini”. Printre alţii, a vorbit despre basarabean un prieten din Galaţi, cercetătorul Tudose Tatu, şi acesta adesea călător prin Ucraina.
Evenimentul a fost oarecum dublu, fiind completat cu cartea, doar arătată, a Cristinei Burca din Ismail, Ucraina – chiar din satul Babele, unde s-au născut Moise Pacu şi mareşalul Averescu. „Studiu de etno-folclor şi simbolistică a spaţiului rural din Bugeac” – cartea scoasă anul acesta la editura gălăţeană Sinteze se anunţă interesantă. Autoarea, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos”, în prezent masterand tot în oraşul nostru, nu a fost însă de faţă…
Lipsa personajelor este o caracteristică în peisajele fotografiate de Bacinski, unele aride, altele de o frumuseţe tulburătoare. Autorul ne-a vorbit însă mai puţin de natura plină de istorie în piatră, ignorată, cât despre ameninţările care pândesc în continuare limba română în şcolile basarabene.
Doar 7 şcoli cu predare în limba română au mai rămas (pentru cât timp?!) în Bugeac din cele vreo 20 existente în 1981. Tăcuţi, cuminţi, basarabenii se complac să fie practic invizibili social, aşa cum invizibili sunt şi în fotografii. Ba există un personaj: o fetiţă, undeva în depărtare, ascunsă însă după funia de care se leagănă un obuz… Dacă Vadim nu ne spunea, nici n-o distingeam!
Un luptător cultural
Ziaristul de 51 de ani s-a născut lângă Soroca, Republica Moldova. În 1980 a terminat Jurnalistica, la Universitatea din Chişinău. Chiar a lucrat la un ziar raional, „Drapelul roşu” din Floreşti, ca şef de secţie pe Agricultură. După ’87, a trecut graniţa, la un ziar din Odessa. În ’90, odată cu Perestroika, a reuşit să scoată acolo primul ziar în limba română: „Luceafărul”. Din 1996, este corespondent din Odessa al revistei „Concordia” din Cernăuţi, o revistă culturală în limba română.
A publicat mai multe cărţi, printre care: „Cântece pentru Basarabia”, versuri – Editura revistei „Familia”, Oradea, 2001; „Valul lui Trăian”, cercetare istorică – carte scoasă în 2007, la Cernăuţi; „Clopotele de la Iaşi se aud la Catlabuga” – cercetare istorică, 2008, scoasă la Baia Mare; a fost prezent în culegeri de poezie la edituri din Cluj sau Râmnicu Vâlcea. Şi este prieten cu Galaţiul!
În fotografie - jurnalistul basarabean, povestind istoria fotografiilor sale
