Episcopia Dunării de Jos are rădăcini apostolice şi pe lângă sursele biblice, o tradiţie de sfârşit de veac XVIII ne relatează despre existenţa la Şerbeşti a unei biserici ridicată chiar de Apostolul Andrei. În numerele trecute am călătorit imaginar prin timpuri apostolice şi ne-am împărtăşit de frumuseţea faptelor înaintaşilor noştri din primele veacuri creştine.
Vorbind despre continuitatea slujirii, trebuie să spunem că, dincolo de negura vremii şi a uitării, una dintre înaintaşele Episcopiei Dunării de Jos, ca parte a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, este fără îndoială Mitropolia de Vicina, înfiinţată prin veacurile XI-XII.
Vicina este localizată de părintele Mircea Păcurariu la Isaccea, judeţul Tulcea, loc nu departe de Galaţi. Ultimul mitropolit cunoscut al acestei mitropolii a fost Sfântul Iachint de Vicina (1359-1372), urcat anul trecut în calendar, la propunerea Prea Fericitului Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu dată de prăznuire la 28 octombrie.
Acest arhiereu a slujit sufletul românesc şi Biserica Ortodoxă dintre Dunăre, Carpaţii şi Marea cea Mare în veacul al XIV-lea şi tot el este cel care a avut misiunea de a sluji ca primul mitropolit în Mitropolia Ungrovlahiei (Ţării Româneşti) la 1359, fiind transferat de la Vicina.
Mai târziu, pe la anul 1580, se vorbeşte despre existenţa Mitropoliei Proilaviei (numele grecesc al Brăilei) şi rostul acestei istorice mitropolii a fost, neîndoielnic, cel de apărare a creştinismului şi a demnităţii poporului românec greu încercat de hoardele de turci, tătari şi de atâtea naţii care au râvnit la bogăţiile pământului românesc.
Cu toate vremurile tulburi, Galaţiul şi Brăila sunt străjuite de vechi locuri mănăstireşti, cea mai apropiată nouă fiind Mănăstirea „Precista” din Galaţi. Între aşezăriele istorice reţinem mănăstirile Adam, Cârlomăneşti, precum şi pe cele de la Buciumeni sau Măxineni (judeţul Brăila), dar şi din alte locuri de la Dunărea de Jos pe care le căutăm adeseori în pelerinajele noastre.
Vlădica Melchisedec - Ctitorul Eparhiei Dunărea de Jos
Primul Episcop al Dunării de Jos a fost Prea Sfinţitul Melchisedec Ştefănescu (1864-1879) – foto 2, ierarhul care la 1864 împlinea voia cerească de a organiza Eparhia Dunării de Jos, potrivit cerinţelor şi conjuncturii vremii. Doar ce se înfăptuise Unirea Mică de la 24 ianuarie 1859, eveniment la care s-a făcut părtaş şi Vlădica Melchisedec.
La mijlocul veacului al XIX-lea, la 1864, configuraţia Eparhiei Dunării de Jos avea în jurisdicţie fostele judeţe Covurlui - astăzi Galaţi - Brăila, Ismail şi Bolgrad, iar misiunea de prin ctitor al noii Eparhii a Dunării de Jos revine Vlădicăi Melchisedec Ştefănescu.
Născut în satul Gârcina, absolvă Seminarul din Socola (Iaşi, în 1845) ca şef de promoţie. În 1848, intră în obştea Mănăstirii Neamţ, după ce fusese ispector la seminarul pe care-l absolvise. Continuă studiile la Academia Duhovnicească din Kiev unde obţine titlul de magistru în Teologie; în 1851, este hirotonit ieromonah la Lavra Pecerska, de Mitropolitul Filaret al Kievului.
Personalitatea marcantă a acestui ierarh şi-a pus amprenta asupra oamenilor cu care a lucrat, asupra locurilor şi a timpului. Faptele sale măreţe au învins uitarea şi indiferenţa urmaşilor.
Vlădica Melchisedec Ştefănescu s-a numărat printre bravii bărbaţi ai Bisericii noastre care au influenţat Unirea Mică, adunându-i în Biserică pe marii oameni de stat ai vremii: Mihail Kogălniceanu şi viitorul domn Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab de Galaţi. Astfel, “Unirea în cuget şi-n simţiri” a românilor din Moldova şi Muntenia a avut drept ideal modelul comuniunii Prea Sfintei Treimi, model propus oamenilor de stat de Vlădica Melchisedec. El însuşi a ajuns reprezentant al clerului în Divanul Ad-hoc al Ţării.
Întâlnirea cu Galaţii
Întâlnirea cu Galaţii are loc în 6 ianuarie 1864, când printr-un decret este numit oficial Episcop al Episcopiei Dunării de Jos. Aici va sluji cu timp şi fără timp până la 1879, când va urca în acelaşi scaun de Episcop al Romanului. Trece la Domnul la 16 mai 1882, acum odihnind în curtea Episcopiei de Roman. Şi cu siguranţă se roagă în Ceruri.
Vrednicul de pomenire Prea Sfinţitul Melchisedec are un loc aparte în inimile gălăţenilor, dar mai ales în inima actualului Arhiereu al locului, care nu numai că în 1992 a organizat un simpozion în care a arătat personalitatea Arhiereului Melchisedec Ştefănescu, dar ne reaminteşte mai mereu că “faptele Vlădicăi Melchisedec sunt de aceeaşi talie cu cele ale contemporanului său din Ardeal, Mitropolitul Andrei Şaguna”.
A fost nu numai un ales ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi membru titular al Academiei Române (din 1870), fiind numit “un savant veşnic cu cartea în mână”. Este ctitorul Seminarului Teologic de la Galaţi şi ca ierarh a reprezentat în diverse întruniri internaţionale ale vremii vocea înaltului cler român. Verticalitatea sa teologică şi morală a contribuit la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
Vlădica Pimen Georgescu - unul dintre Ctitorii Catedralei
Catedrala Episcopală a Galaţilor a împlinit în anul 2006 o sută de ani de existenţă. Atunci, ca şi acum, mândra şi somptuoasa mănăstire din centrul „Cetăţii Sfântului Apostol Andrei” a fost pregătită cu grijă şi responsabilitate duhovnicească de Prea Sfinţitul Casian Crăciun.
Centanara Catedrală este gândul de început al Episcopului Melchisedec Ştefănescu şi ruga în piatră a tuturor episcopilor - de la Pimen Georgescu (1902-1909), care a aşezat piatra de temelie (27 aprilie 1906), la Episcopul Nifon care a sfinţit-o în 1917, la doritele reparaţii din vremea Înaltului Antim Nica, frumoasa Catedrală fiind desăvârşită de actualul Arhiereu al Dunării de Jos - Prea Sfinţitul Părinte Casian. Ani buni s-a slujit la Mănăstirea „Sf. Nicolae”, unde s-a nevoit Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie.
Catedrala Episcopală a Galaţilor reflectă chintesenţa între tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe şi „elementul de arhitectură modern”, menţiona presa vremii, la momentul terminării edificiului.
Şi dacă la Centenarul din 2006, academicianul Dan Berindei o numea „Domul spiritualităţii Răsăritene”, iar poeta Ana Blandiana „cea mai frumoasă catedrală din ţară”, este pentru că avem arhierei care au ştiut a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, fiecare punând umărul pentru a împlini gândul de început al Episcopului Melchisedec.
În timp, demersurile Episcopului Iosif Gheorghian (1879-1886), apoi ale Vlădicăi Partenie Clinceni (1886-1902) s-au concretizat abia la chemarea Episcopului Pimen, „un patriot fără reproş” - căruia i s-au alăturat familia regală şi alte autorităţi ale Statului Român din acea vreme.
Aduceri aminte
Sub directa păstorire a Episcopului Pimen Georgescu, zidirea Catedralei Episcopale a Galaţilor a fost pusă sub semnul aducerii aminte a eroilor acestui neam, eroi care au „înveşnicit Independenţa şi eliberarea României”.
În acel aprilie se împlineau 42 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Dunării de Jos şi 28 de ani de la dobândirea Independenţei României. Onorau evenimentul din „Oraşul Teilor”, „augustele feţe” Prinţul Ferdinand şi Principesa Maria, ce îi reprezentau pe Regele Carol I şi Regina Elisabeta, aflaţi în Elveţia cu probleme de sănătate.
Astăzi, după 145 de ani, frumuseţea şi sfinţenia Catedralei ne cheamă iarăşi prin grija Arhiereului locului - Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, care îl va (re)primi - ca ales oaspete pe Întâistătătorul BOR - Prea Fericitul Patriarh Daniel. Nu vor lipsi autorităţile statului român şi, desigur, slujitorii şi creştinii.
Rugă la „Poarta Cerului”
Pentru a câta oară, în ultimii ani, ne vom împărtăşit din frumuseţile netrecătoare şi unice ale unui evenimentului duhovnicesc aparte, prilejuit de ridicarea în rang a Episcopiei Dunării de Jos la cel de Arhiepiscopie - în sfinţitoarea Catedrală - „Poarta noastră spre cer”.
Poartă deschisă către învierea şi înveşnicirea noastră prin ruga în piatră „la prezentul continuu al lui Dumnezeu” a tuturor vlădicilor de la Dunărea, astăzi, în mod vizibil prin lucrarea straşnică a Prea Sfinţitul Părinte Casian. Şi Arhiereului nostru i se cuvin laudă şi rugăciune către Dumnezeu pentru a purta cu verticalitate, pe mai departe, Corabia de la Dunărea de Jos.
