Până să intrăm propriu-zis în puţin cunoscuta Bătălie a Galaţiului, din 7/19 - 9/20 ianuarie 1918, adevărat nod Gordian chiar în istoria întregii Europe, să ne mai cunoaştem un mic inamicul implicat în lupta între… aliaţi, în vreme de armistiţiu.
La banchetul invocat în episodul trecut, la Prefectură, consemna cotidianul, „Au participat la această masă, (reproducem ortografia epocii, n.n.) toţi generalii ruşi aflători în oraşul nostru, în frunte cu distinsul militar d[omn] general Sirelius, toţi coloneii şi comandanţii diferitelor unităţi de corpuri de trupă de pe acest front, ofiţerii engleji şi franceji de la automobilele blindate (sic!) şi de la aviaţie, episcopul Dunării de Jos, Nifon, arhimandritul de scaun Duţu, membrii parlamentului, foştii reprezentanţi în parlament şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor”. După Ion Cămărăşescu, comisar general pe lângă armata imperială rusă, din partea Guvernului de uniune naţională de la Iaşi (premier - Brătianu, care „a ridicat un inimos toast pentru sănătatea M. S. Ţarul Nicolae”, „Generalul Sirelius, comandantul Corpului 4 siberian, „a răspuns, toastând emoţionat, pentru Regele Ferdinand al României”. Prefectul Al. Gussi „a ridicat paharul pentru armata rusă şi pentru apărarea oraşului Galaţi”, comandorul Rizea, pentru Anglia, flota şi armata engleză, iar N. Lenguceanu, ajutor de primar, pentru Franţa şi armata franceză, „cărora au mulţumit reprezentanţii aliaţilor noştri, la banchet, ai Rusiei, Anglei şi Franţei”.
Despre Sirelius, pe care îl găsim alături de români şi după Bătălia Bucureştiului, întârziind înaintarea inamicului spre Moldova, mă aştept ca sursele ruseşti să fie mai exacte, căci, dacă te iei după Deutch Wikipedia, rusul de origine finlandeză (o familie cu mulţi fraţi militari) ar fi murit în 1918, nu ´20. Găsim pe un site dedicat istoriei armatei imperiale ruse – Regiena.RU: format în 1904, în timpul Războiului ruso-japonez (1904 – 1905), cu 24 de batalioane (un batalion putea avea până la 1.300 oameni, iar un corp de armată precum cel Siberian, până la 40.000), 11 escadroane şi 32 de arme, în 1913 Corpul Siberian avea sediul central la Vladivostok. Generalul de Infanterie Sirelius e numit comandant în 2 octombrie 1915 şi înlocuit pe 10 aprilie 1917.
Generalul Bucur Bădescu (locotenent în 1918), cel care a condus operaţiunea ce salva Galaţiul în 8 - 9 ianuarie 1918, aducea, în cartea institutorului Faur, scoasă în ´23, amănunte interesante: corpul Siberian era comandat de praporgicul - sublocotenent, în armata ţaristă - Anghelof, trecut desigur de partea bolşevicilor.
(va urma)
Vieţi fără preţ
„Sublocotenentul Ionescu Traian [căzut în luptele pentru Galaţi, „şi 7 grade inferioare precum şi 25 răniţi"; se vede şi că viaţa simplului soldat era mai ieftină, numele lor ne fiind înscrise...] a fost înmormântat cu mare pompă în comuna Vânători. A asistat toată populaţia satului precum şi rămăşiţele unui Regiment rus în frunte cu Comandantul lor [ceea ce arată că erau şi ruşi leali]”
– notă din Jurnalul de operaţiuni al Regimentului 6 Infanterie, primit de la Arhivele Militare Piteşti.
Cum a… vânat rusul, nepedepsit, pe copila Ştefana
Fapt divers la vreme de război: pe strada Câmpului, „doi soldaţi ruşi au împuşcat mortal o fată în etate de 14 ani, pe nume Ştefana Constantin, în următoarele împrejurări:” „invitată” să urce să mănânce cireşe, fetiţa flămândă, care abia a apucat să se bucure de dulceaţa celor câtorva fructe pe care le-a putut culege, a fost pur şi simplu vânată de către doi demenţi, probabil de băutură, „tot aşa precum un vânător ar împuşca o fiară”. Soldatul cu pricina nu a primit altă „pedeapsă” decât că a fost mutat la altă gazdă decât cea la care fusese încartiruit, poate chiar gazda pe care „o răsplătise” ucigându-i fiica! Este una dintre notele care completează povestea asediului Galaţiului, în cărticica sa „Galaţii în timpul Marelui Răsboiu 1916 – 1918”, publicată la Editura Eminescu, în oraşul nostru, în anul 1926, de ziaristul George Munteanu.
Aliaţi în Primul Război la Galaţi, printre ruşi erau însă „şi oameni buni şi înţelegători ai situaţiei nenorocite a populaţiei”, mai scria, echilibrat, George Munteanu, în broşura sa.
Ba chiar au fost şi militari ruşi care, la fel ca şi civilii sau militarii români din oraş, au ajuns victime ale numeroaselor bombardamente de descurajare germane. Ziaristul descrie un episod care, dacă ar fi povestit la televizor, ar fi desigur însoţit de anunţul: „Vă avertizăm, s-ar putea să vă afecteze emoţional”. Câteva bombe, menţionează Munteanu,căzuseră asupra Cazărmii Cetate de pe strada (tot a) Câmpului – nume păstrat până astăzi. Şi parcă... strada ar fi răzbunat moartea fetiţei de numai 14 ani: ”Au fost răniţi şi omorâţi, dintr´o singură explozie, mai mulţi soldaţi ruşi, cari îşi sorbeau ceaiul la o masă în curtea căzărmei. După bombardament la locul exploziei se găseau pe lângă o masă informă de carne, mâini, picioare şi capete aruncate prin iarbă şi copaci.”
(va urma)
În imaginea de sus, foto stânga - "Gazeta ilustrată" din Bucureşti anunţa în extaz pe 13 septembrie 1914 (eram neutri): "Vin cazacii!" și foto dreapta - Occidentul s-a făcut frate cu dracul şi în următoarea conflagraţie - afiş concludent american din ´42 Berlin Karlhorst (dintr-un album al Deutsch-Russische Museum Berlin-Karlshorst)
În galerie, foto 1 - Comandorul C-tin Niculescu Rizea, cu numai 500 de oşteni şi câteva tunuri, a executat ordinul imposibil de a opri hoarda de 12.000 de ruşi, cu 90 de tunuri!; foto 2 - Dotată cu înspăimântătoare baionete de 44 cm., Armata ţaristă folosea şi mitraliere! (sursa foto: popgun punct.ru); foto 3 - Enormul "tanc al Ţarului" (9 m. diametrul roţii!), mândria savanţilor, a... picat la teste în 1915, înnămolit acolo pe vecie; nu tot ce e mare e folositor!; foto 4 - Copii de trupă, incredimil de mici! Dintr-o expoziţie a ICR la Beijing, în septembrie 2017:
