Ziua Culturii Naţionale, marcată în şcoală de poeţii gălăţeni
Foto: Ruxanda Anton

Ziua Culturii Naţionale, marcată în şcoală de poeţii gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pogorând printre elevii însetaţi de poezie, de Ziua Culturii Naţionale, Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR) a organizat un desant literar la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna". Astfel, vreo 30 de elevi, însoţiţi de cadre didactice, au întâlnit, în biblioteca şcolii, pentru mai bine de un ceas, cunoscuţi scriitori profesionişti şi oameni de cultură gălăţeni din mai multe generaţii, într-un grup coordonat de poetul Corneliu Antoniu, preşedintele filialei noastre a USR. Corneliu Antoniu, Ion Zimbru, Ruxanda Anton şi Andrei Velea le-au oferit tinerilor un recital din poemele lor, unele dedicate chiar lui Eminescu, iar publicistul şi profesorul de istorie Ghiţă Nazare a susţinut o prezentare a operei şi vieţii lui Eminescu, a importanţei lui la formarea identităţii naţionale a românilor de pretutindeni. La rândul lor, elevii şcolii au susţinut un recital de poezie eminesciană şi au cântat pe versurile poetului naţional. Întâlnirea s-a încheiat pe acorduri de muzică clasică, cu o fotografie de grup, un ceai cald, invitaţii la cenaclu şi la viitoare evenimente culturale.

Citit 1142 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Ianuarie 2018 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.