Generalul Berthelot nu descoperise încă secretul, abia începuse să ne îndăgească: românul ajunge şi la Dumnezeu, atunci când dă de dracu' şi devine erou atunci când ai crezut că l-ai zdrobit de tot! Adică, "Nu vezi pragul de jos până nu te loveşti de cel de sus", spune proverbul.
Generalul francez a sperat până în ultima clipă să poată colabora chiar şi cu regimul sovietic, numai să le ţină armata în război. Şi, foarte important: imensa Rusie era singurul loc prin care puteau veni ajutor european: arme, alimente, furnituri către România ciuntită. Războiul are cinismul său: în jurnal, strategul francez scria că se aştepta ca şi România să aibă soarta Belgiei - practic, desfiinţată de armata germană, important era se pare… Frontul de Vest!
Mi s-a părut revoltătoare opinia unui căpitan francez, care publica, cu cinism, în cartea sa "Le Fil de l’Épée", în 1932: "N-au existat elinism, ordine romană, creştinism, drepturi ale omului, civilizaţie modernă, decât prin efortul lor sângeros… Războiul descoperă în inima omului multe calităţi ascunse. Pacea lasă să crească în inima omului tot ce are acesta mai rău". Cin´ să fie, cin´ să fie viteazul? Nimeni altul decât... căpitanul Charles de Gaulle, eroul de mai târziu.
Aşa se schimbă oamenii de stat sub vremi!
De pildă, mareşalul Pietro Badoglio, cel care ne-a adus în 1921 decoraţia "La Croce di Guerra", care răsplătea suferinţele Galaţiului în război, avea să ajungă duce de Addis Abeba, guvernator al Tripolitaniei şi Cirenaicei - actuala Libie, autorizat de Mussolini să foloseasă gaze otrăvitoare împotriva rebelilor libieni, la Crăciunul din 1935, niciodată judecat pentru crime de război, ajuns chiar prim-ministru…
În timp ce, în Primul Război Mondial, a fost "eroul", "salvatorul de la Verdun", mareşalul Philippe Pétain, cel căruia i se atribuise, pentru prima oară, spusă la Verdun (în realitate, o spusese Robert Nivelle, succesorul său militar), fraza "Pe aici nu se trece!" ("Ils ne passeront pas!"), a ajuns şeful statului-marionetă de la Vichy în Al Doilea Război Mondial şi a fost chiar condamnat la moarte după război, în Franţa eliberată de sub nazişti (cu comutare, iar, la 95 de ani, generalul de Gaulle ceruse ca mareşalului să i se permită un regim mai demn, arest la dumiciliu, într-o căsuţă).
