„Lecţia” lui Mălăele la Festivalul de Comedie

„Lecţia” lui Mălăele la Festivalul de Comedie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Naţionalul bucureştean a readus atmosfera specifică Festivalului de Comedie din Galaţi. Sală plină şi caldă, public dornic de spectacol de calitate şi de o reprezentaţie live a maestrului Mălăele.

„Lecţia” lui Eugen Ionescu este o dragoste mai veche a lui Horaţiu Mălăele, cea prezentată acum în festival fiind cea de-a doua montare, cu o nouă distribuţie, un nou decor şi o nouă viziune.

„Filologia duce la ce e mai rău”

Deşi Mălăele reuşeşte pe tot parcursul spectacolului să smulgă hohote de râs spectatorilor, piesa e de fapt o farsă tragică ce denunţă lipsa de comunicare, limbajul ca instrument al puterii şi sexualitatea ca forţă distructivă.

Aşa cum afirmă unul dintre personajele piesei la un moment dat, „filologia duce la ce e mai rău”. Finalul le îngheaţă spectatorilor zâmbetul pe buze şi sângele în vine: crimele par să se repete la nesfârşit şi nimeni nu le poate pune stavilă. 

Începutul spectacolului nu prevesteşte nimic din toate acestea. Poate servitoarea bătrână (interpretată foarte convingător de o tânără absolventă  de actorie din Galaţi, ajunsă angajată prin concurs la Teatrul Naţional Bucureşti – Victoria Dicu) deformată fizic, capabilă să deschidă doar cu privirea o uşă care scârţâie lugubru şi comic, în acelaşi timp, bântuie scena ca o piază-rea. 

Iniţial Profesorul şi Eleva (Aylin Cadâr) par desprinşi dintr-o realitate firească, excepţie făcând măştile care le poartă personajele şi care potenţează aspectul de farsă.

Profesorul ramolit şi troglodit pare să fie manevrat de eleva care se vrea sârguincioasă, dar e de fapt cam nătângă. Spre final, raportul forţelor se inversează. Eleva devine din ce în ce mai vlăguită, încearcă să se eschiveze acuzând o durere de măsea.

Nu are însă nici o scăpare: Profesorul devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce forţele ei scad. În momentul în care cuvintele nu mai servesc ca argumente, recurge la violenţă, la  agresiune sexuală, toate acestea ducând în final la crimă.

Uciderea pare să fie argumentul final  pentru Profesorul care  constată că limbajul devine ineficient în exercitarea puterii.    

Şlefuiri de bijutier

Ceea ce impresionează este meşteşugul actoricesc pe care Horaţiu Mălăele îl rafinează la maximum, reuşind să obţină efecte comice garantate. Actorul îşi foloseşte propriul corp ca pe un instrument.

El lucrează ca un adevărat meşteşugar asupra mimicii, gesturilor şi vocii  reuşind să ilustreze condiţia absurdă a omului contemporan. Ai senzaţia că nu priveşti oameni adevăraţi, ci înregistrări asupra cărora se poate da oricând replay: mimica rămâne în urma limbajului, unele propoziţii sunt repetate până la absurd.

Aceleaşi efecte se obţin şi prin reluarea unor gesturi sau neducerea lor până la capăt, emisia de sunete bizare în loc de anumite cuvinte sau în completarea acestora - toate sunt procedee bine puse la punct de un actor inventiv, care munceşte enorm pentru fiecare detaliu.

Arta lui Mălăele s-a extins şi asupra celor două tinere „ucenice” care-i sunt partenere în piesă.  Amândouă au recunoscut după piesă că au muncit enorm ca să ţină pasul cu maestrul lor care le-a dat o adevărată lecţie de ceea ce înseamnă să fii profesionist.

Citit 666 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.