Gălăţenii trăiesc după modelul Cuvioasei Parascheva

Gălăţenii trăiesc după modelul Cuvioasei Parascheva
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, în a paisprezecea zi a lunii octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva a adunat la biserica cu acest hram din municipiul Galaţi câteva mii de creştini.

Nici temperatura scăzută, nici lipsa geamurilor de la noua şi somptuoasa biserică - ridicată în ultimii unsprezece ani de părintele Ion Gologan şi părintele Costică Ciochină - nu au înturnat creştinii de la rugăciune.

Anul acesta, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele Daniil Oltean, arhimandrit al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care cu puterea rugăciunii a încălzit atmosfera din Biserica „Sfintei Parascheva”.

„Fac parte din această parohie şi cum vin mai mereu să o rog pe Sfânta Parascheva să mijlocească pentru mine la Dumnezeu, nu se putea să stau acasă chiar în ziua prăznuirii Cuvioasei, ne-a spus doamna Georgeta L., în vârstă de 59 de ani.

Când îmi este sufletul greu, când grijile nu-mi dau pace, vin şi îmi plec fruntea în braţele ei. Astăzi, pe niciunul dintre cei mai mari din Sfatul ţării nu-i mai  interesează decât cum să-şi plătească unii altora poliţele; astăzi  pe nimeni nu mai interesează omul de rând... Şi noi ce să facem? Mergem la Biserică şi ne plângem Sfinţilor şi lui Dumnezeu, singurii care ne ascultă...”  

„Vin des la această biserică pentru că din Casa Domnului ne alegem modelele de viaţă, ne-a mărturisit Mihaela Cumelnicu, în vârstă de 33 de ani. Cuvioasa Parascheva este pentru mine model de credinţă şi de statornicie...”

Părintele arhimandrit Daniil a adus darurile rugăciunii, dar şi  binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiului Casian, care s-a aflat zilele acestea la Sărbătoarea de la Iaşi.  Părintele arhimandrit Daniil a vorbit în predanie despre darurile şi calităţile  Cuvioasei Parascheva, pe care aceasta le revarsă asupra creştinilor de mai bine de patru veacuri, de când Domnul Vasile Lupu a adus (la 1641) Sfântul Odor în Moldova.

Prea cuviosul părinte Daniil i-a îndemnat creştini să trăiască după modelul de credinţă, milostenie şi smerenie al Cuvioasei Parascheva. Sfânta Vineri este cea care la noi, la români, după Maica Domnului, a dobândit în popor cea mai mare ascultare, cea mai multă evlavie. Cuvioasa Parascheva ne ţine în Biserică şi în unitate de credinţă de atâtea veacuri. 

La sărbătoarea de ieri, părintele Daniil a anunţat prezenţa părintelui Toader Pohrib, fost Protopop de Tg. Bujor, care se va alătura în slujire ca paroh.

Lângă rugăciune, creştinii au făcut milostenie, jertfa lor de alimente adăugându-se darurilor pe care Aşezământul Social al Sfintei Vineri din cadrul acestei parohii îl face neîncetat de mai bine de zece ani. Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva a fost o zi bună şi pentru săraci, care au câştigat o pâine în plus pentru  interminabila foamete...

„Cea mai mare foame este însă de... Dumnezeu”, ne-a surprins Niculina, o femeie care cerşea pe lângă Biserica Sfintei Vineri.

Explicaţie foto: Enoriaşii au asaltat Biserica „Sfintei Parascheva”

Citit 714 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.