Teatru, dans şi oaspeţi, la Dramatic

Teatru, dans şi oaspeţi, la Dramatic
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Evenimente variate la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", la acest sfârşit de săptămână, gălăţenii fiind invitaţi la dans, la o piesă jucată de teatrul din Bârlad, dar şi să-i revadă pe actorii gălăţeni în două spectacole de referinţă.

Vineri, 20 aprilie, de la ora 18,00, în Sala Studio, sunteţi invitaţi la "Ecouri" - un spectacol de teatru-dans realizat de studenţii anului III de la Facultatea de Arte din Galaţi, în parteneriat cu Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Îi veţi putea urmări într-o evoluţie plină de prospeţime pe: Viorica Bulgac, Nicoleta Miron, Daniela Năpârlică, Valeria Taban, Laura Tulac, Edgar Bunea, Theodor Crețu, Sergiu Făinărea, Aurelian Gheorghe, Laurențiu Lungu, Paul Nedelcuță.

În aceeaşi seară, de la  ora 19,00, în Sala Mare, sunt invitaţi să joace actorii de la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad, "Jocul de-a vacanţa", de Mihail Sebastian, o comedie romantică foarte cunoscută, dar mereu actuală.

Sâmbătă, 21 aprilie, a fost programat spectacolul "Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant". În piesa lui Anthony Nielsen, montată de talentatul Dragoş Alexandru Muşoiu, spectatorii vor putea descifra, în poveştile de pe scenă, suferinţe care, în mod ironic, strălucesc sălbatic, ca într-o atmosferă specifică mai degrabă circului, şi care nu duc la altceva decât la o profundă examinare a imaginaţiei, a inimii umane şi a rolului teatrului în sine. Frumos proiectată de regizor, pentru a reconstrui atmosfera unui teatru-circ, reprezentaţia este plină de gust şi caracterizată de rafinament, iar firul conducător este cel conform căruia sensibilitatea se amestecă cu glumele. Se ajunge astfel la convingerea dramatică a lui Gant, cum că adevărul vieţii e cel mai greu de desluşit din toate faptele. Pe scenă urcă actori care fac fiecare mai multe roluri memorabile. Alături de Cristian Gheorghe, joacă Oana Mogoş, Ionuţ Moldoveanu şi Vlad Volf. Un plus al spectacolului este şi faptul că producţia beneficiază de muzică originală, creată de unul dintre cei mai titraţi compozitori gălăţeni, Dan Eugen Drăgoi.

Pe 22 aprilie, de la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului Dramatic intră "Peţitoarele". Textul autorului gruzin Avksentii Tzagareli, tradus şi adaptat de Ion Sapdaru, este plin de replici savuroase. Regia este semnată de Ion Sapdaru. Va fi o reîntâlnire savuroasă, care vă va descreţi frunţile, cu actorii: Petronela Buda, Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe, Ciprian Gheorghe, Ciprian Braşoveanu, Carmen Albu, Aureliu Bâtcă, Lucian Pînzaru, Cristina Uja, Florin Toma, Svetlana Friptu, Elena Ghinea, Vlad Ajder, Răzvan Clopoţel, Corina Ivanov, Oana Mogoş, Ionuţ Alexandu Moldoveanu.

Citit 1214 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Aprilie 2018 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.