ISTORIE. Şansa uriaşă a succesului în dramaturgie a unui autor trăit în teatru este de fapt un vis al normalităţii: Caragiale, de pildă, era director de teatru, Fani Tardini traducea cu talent piese de Victor Hugo, actorul gălăţean Vlad Vasiliu a fost director de teatru, de festival naţional de teatru, regizor. Recită de-o viaţă la întruniri literare sau la vernisaje şi este mereu momit de Istorie, acceptând să joace şi… istoric, la serbări publice, costumat în domnitori, cu jobenul lui Constantin Ressu, "primarul teilor" sau, recent, în generalul Berthelot, revenind apoi în stradă, vorba poetului: "Şi când s-a aşezat la coadă/ Cu paloş, mantie şi scut/ Deodată oamenii din stradă/ Ca Voievod l-au cunoscut"... Actorul-declamator cu voce de neuitat, chiar radiofonică, a publicat poezie în volum.
Luând însă acum maşina timpului, ne-a uimit cu o propunere reuşită, insolită şi necesară, într-o ţară a spectacolelor postmoderniste all inclusive în care nu a dispărut însă şi publicul amator de teatru, film şi roman istoric de calitate!
Lansat la ultima ediţie a Festivalului internaţional al cărţii "Axis Libri", volumul I dintr-o serie denumită, simplu şi clar, "Teatru", cartea actorului-dramaturg gălăţean nu este, Doamne-fereşte, obedientă unui hieratism desuet, patriotismului de paradă, vitejiilor de carton şi lozincilor patriotarde cu care ne-a îmbâcsit în mare măsură dramaturgia "istorică" predecembristă, ci pleacă încă din start în direcţii uimitoare.
Două dintre cele trei piese de teatru ale volumului sunt dedicate restituirii istoriei gălăţene! A treia, "Brâncuşiana", e o pagină de istorie… juridică a… artei, într-un moment crucial pentru întreaga omenire, aflată la macaz: celebrul proces din 1926 Brâncuşi - Vama SUA, pentru a dovedi pentru totdeauna şi pentru viitori artişti că "Pasărea" artistului român era operă de artă, nu obiect sau instalaţie! Printre personaje - sculptor Militza Pătraşcu… "Primăvara speranţei" aduce în scenă secretele, dar şi, subtil, armistiţiul… erotic Cocuţa Vogoride - Cuza, într-o Mânjină de după 1857. În "Sufletul rândunicii", la vremea ocupaţiei sovietice, luptând zadarnic, ca în "Bătrânul şi marea", unui gălăţean simplu, care a muncit toată viaţa ca să agonisească şlepul lui, comuniştii îi confiscă "averea". Întâlnim tineri atraşi de ideologii comunişti, însă îndrăgostiţi, apărători ai monumentului apărătorilor oraşului, acum reconstituit, un exotic mozaic etnic, o ştiinţă a dialogului, stăpânită de trăitorul în teatru.
