Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Zanfir Ilie, "Galaţiul, acum şi pururea!", Editura "Axis libri", Galaţi, 2018


Peste o sută de ani, într-o Epocă a iubirii necondiţionate, dar poate nu a lui Big Brother, când se va vorbi despre gălăţenii care şi-au iubit cel mai mult, fantastic, oraşul, cu siguranţă unul dintre puţinii candidaţi la acest titlu va fi eseistul, publicistul, istoricul literar Zanfir Ilie.

Cea mai nouă carte a domniei sale, "Galaţiul, acum şi pururea!", prin câteva texte din generosul cuprins, este cea mai bună recomandare.

După cum s-a observat şi la o relativ recentă lansare, în cadrul Festivalului Internaţional "Axis libri", în primul rând este foarte posibil să fie un volum care să marcheze o cotitură în ceea ce priveşte opera sa. Sunt câteva eseuri aici care anunţă această hotărâre a scriitorului, printre care emoţionantul "Epilog (înțeles ca un nou început) al Iubirii?", un adevărat poem în proză, care ar merita citat în întregime.

Desigur, Zanfir Ilie este şi un talentat diplomat, nu spune niciodată "niciodată": "Acestei iubiri pentru spiritul locurilor în care am crescut şi unde m-am format pe deplin, profesional şi sufleteşte, pot spune că i-am ridicat o coloană a infinitului recunoştinţei din cărţile mele, mai toate având atributul "gălăţean" ca suport al demersului meu de promovare, care nu este decât o altă faţetă a sentimentelor mele de recunoştinţă, a rugăciunilor mele pentru toţi oamenii acestui spaţiu covurluiano-tecuceano-danubian!

Iubirea mea nu poate avea însă epilog. Curiozitatea şi plăcerea, cunoştinţele vechi şi noi mă vor îndemna în continuare ca din cuvinte şi imagini să înalţ mai departe "coloana", să depăşesc nivelul Turnului meu drag de televiziune, o emblemă a Galaţiului nemuritor… Poate cărţile mele vor fi nişte pescăruşi de hârtie care vor căuta pe mările şi oceanele lumii yachtul care pentru mine va fi totdeauna "Libertatea", va fi tinereţea mea şi a sufletului meu!"

După lectura întregii cărţi, observăm că se dă şi unui alt Cezar ceea ce este al lui: istoria şi analiza literară a unui fenomen care, într-un fel, uimeşte întreaga Românie culturală: explozia scriitoricească de la Dunărea de Jos! "Cronicile literare" şi "Alte contribuţii", părţi ale cărţii, separate de Introducerea care este o continuare firească la "Dunărea. Poveste şi Adevăr" şi "Legendele Galaţiului", ca să dăm doar două nume de cărţi, confirmă talentul, subtilitatea, acribia profesorului Zanfir Ilie.

Domnia sa analizează resorturile interioare ale unor scriitori precum Mioara Bahna, Theodor Parapiru, Ştefan Mitroi, a.g.secară-halilbey, nu toţi scriitori gălăţeni, este atent la istoriile nescrise ale acestora, desluşind motivaţii, taine sufleteşti, observând arabescurile stilistice, bucurându-se de reuşitele literare ale acestora. Este atent la întrepătrunderea trăirilor fireşti ale oamenilor-scriitori cu tot ceea ce înseamnă comorile acumulate de către aceştia prin lecturi, dar şi prin călătorii, în spaţiu, cum este cazul Mioarei Bahna, cu volumul său despre Irlanda, ţară de care este legat sentimental şi Zanfir Ilie, sau în timp, cum este cazul cărţii lui Ştefan Mitroi, "Atunci când era mereu duminică".

Extrapolând, majoritatea cărţilor de eseistică ale domnului Zanfir Ilie sunt şi ele despre un astfel de fenomen quasi-proustian: "Atunci când era mereu Galaţi" sau, dacă vreţi, "Atunci când este mereu sărbătoare în sufletul meu"!

Sobrietatea (tot de sărbătoare) a cercetătorului este evidentă în partea a treia a cărţii, a "contribuţiilor", unde observăm reveniri la teme mai vechi şi dragi, precum aceea a Mentorului V.A. Urechia, existând studii precum: "Starea de echilibru şi şansa la reuşită", "Avatarurile cenzurii în România postbelică şi impactul acestora în comunicare", "Contribuții ale scriitorilor şi traducătorilor gălățeni la fenomenul interculturalității europene", "Un gazetar gălățean despre Marele Război. George Munteanu şi mărturiile sale despre Galații anilor 1916-1918", "Vasile Alexandrescu Urechia şi Unirea românilor", "Noile coordonate ale cercetării şi previziunii", "Pedagogul noului mileniu sau pedagogul Galaxiei Zuckerberg", "Rolul mass-mediei în medierea conflictelor sociale" ş.a.

Întorcându-mă la planurile lui Zanfir Ilie, ajung la un (alt) vis, pe lângă acela al unei mari statui a lui Petru Rareş, domnul emblematic al Moldovei gălăţene, pe lângă "pârcălabul" Alexandru Ioan Cuza, primul nostru "rege" neoficial: "E visul meu acum, mai mult decât al altora, deşi şi aceştia îl împărtăşesc şi susţin, de a înălţa aici, la mal de Dunăre, o nouă Casă a Cărţii, una la fel de frumoasă şi de durabilă cum a fost, la vremea ei, cea ridicată după planul lui Vasile Alexandrescu Urechia (Teatrul Dramatic de astăzi), dar cu mult mai îndrăzneaţă, una pe măsura acestor timpuri dominate de cutezanţa zgârie-norilor de pretutindeni, una care, chiar dacă nu va năzui chiar până la înălţimea rodnicilor aducători de ploaie, măcar să depăşească în amplitudine planul nemuritoarei Biblioteci din Alexandria şi să se ridice în funcţionalitate la nivelul noilor coordonate ale comunicării umane, cu cartea, regină de la începutul lumii moderne, dar şi cu fereastra larg deschisă spre virtualitate, cu scrisul tipărit şi cu cel digital, în egală măsură, la egală cinste şi bună conlucrare. Nici artele nu vor fi lăsate afară (…) şi nici orice altă formă de manifestare a spiritualităţii umane, singura în măsură să ne aducă optimism în apropierea conştientă şi productivă a viitorului ce se prefigurează plin de necunoscute, nu-i va fi cu nimic străină." (p.78-79)

Cu toţii avem vise frumoase, puţine se realizează, dar multe dintre cele ale lui Zanfir Ilie s-au împlinit: precum va fi noua filială a Bibliotecii "V.A. Urechia", numărul cinci la noi în municipiu, "Hortensia Papadat Bengescu", un omagiu adus întemeietoarei romanului românesc de analiză, o filială care va fi deschisă publicului cititor cât de curând.

Într-un fel, o nouă lecţie de manager cultural, hotărât să lase o moştenire greu de "înmulţit" în condiţiile grele, complexe ale societăţii de azi, în care Româniile, şi nu numai cele literare, (nu) găsesc, din pricini deloc metafizice, un limbaj comun al unităţii în diversitate. Probabil vina este a multora, dacă nu a tuturor! Mistic vorbind, parcă ne tragem mai mult de la Cain şi Abel decât de la Adam şi Eva! Etologic, nu prea mai are rost să vorbim!

Citit 378 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Septembrie 2018 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.