"Doar ştii că nu sunt vinovată! Ştii asta, nu?" - îl întrebă Gina, în receptor. "Nu te mai gândi la asta", îi ceru Mattei, zâmbind. Ea uită să mai plângă, aţintindu-l de după geam: "Şi cum se face că m-ai lăsat ca pe o proastă aici, un an de zile, să putrezesc în puşcărie, iar acum te-a apucat brusc dorul? Tu, bun samaritean aşa, dintr-o dată?! E ceva ce-mi scapă?" El zâmbi din nou, la fel de frumos: "Mă simt foarte-foarte vinovat că nu am venit, dar îţi zic sincer: m-am ascuns!" "Ţie, frică?!" "Mie, frică! Mă gândeam că şefii tăi ar putea crede că şi eu ştiu ceva despre registrele alea…" Ea se încruntă: "Nu am ştiut că sumele de la "investiţii" în tablă erau de fapt pentru oţel… pentru arme. Nu pot vorbi, să nu ne asculte cineva. Acum du-te şi poate te iert până mai vii", zise ea. "O duci rău?" - întrebă el, îngrijorat. "Nu, aici sunt chiar preţuită, pentru prima dată! N-au avut niciodată o bibliotecară a închisorii atât de bună." Gina fusese condamnată pentru că nu declarase nimic, chiar nimic, după ce un avocat al Mafiei o vizitase în închisoare ca să-i spună pentru cine lucrase ea de fapt şi că armele descoperite de ea în fişe nu erau unele de jucărie. Ea ascunsese dosarele şi Mafia era, firesc, foarte interesată de ele. Dar, protejată de gratiile închisorii Di Rebibbia şi de atâţia gardieni, nu o puteau "interoga" ca lumea, până ar fi spus. Apoi taina dosarelor odată găsite trebuia ştearsă odată cu femeia. Ce să-i faci, "pagube colaterale", Dumnezeu să ne ierte!
Mattei reveni la vorbitor a doua zi: "Am aranjat ceva - spuse el, după ce gardienii controlară pacheţelul cu dulciuri pentru ea -, am aranjat să fii trecută la grădină." Gina se încruntă: "Cum, din "doamna bibliotecară", să strâng gunoiul, să plivesc la morcovi sau ce?!" Însă el îi explică cu răbdare. Din grădină se putea evada. Aranjase el, plătise el totul! "Fără să mă întrebi?! Şi ce rost are să evadez şi să fiu hăituită, când mai am cinci luni şi scap?! Poate chiar mai puţin…"
Greu o convinsese că în cinci luni, "poate mai puţin", poţi şi să înnebuneşti, iar braţul lung al Mafiei îţi poate descoperi carotida şi în închisoare. Era o amiază toridă, când toţi copoii stau cu botul pe labe şi privesc lacom către umbrele desişurilor. Mattei şi "băieţii spărseseră gardul de cu noapte, chiar în dreptul unui tufiş. Ea îl sărută şi urcă în spatele furgonetei. El o sărută şi urcă în faţă, lângă şofer. "Pe mine lasă-mă în Piazza Navona. Ţi-am predat-o? Ţi-am predat-o! Eu am să scap?" Şi omul Mafiei îi zâmbi lui Mattei galeş, tot aşa cum zâmbise şi Mattei Ginei…
