Turandot, în deschiderea Festivalului Internaţional Leonard

Turandot, în deschiderea Festivalului Internaţional Leonard
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Duminică, 4 noiembrie, de la ora 18,00, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard"  își invită spectatorii la deschiderea celei de a XV-a ediţii a Festivalului Internațional „Leonard”. Ne așteaptă  o ediţie aniversară, dedicată Centenarului Marii Uniri, cu o reprezentaţie a operei Turandot de Giacomo Puccini, montată de curând pe scena Liricului gălăţean, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea compozitorului.

Spectacolul, animat sub bagheta dirijorală a lui Gheorghe Stanciu (Constanţa), este regizat de Paolo Bosisio (Italia), scenografia poartă semnătura lui Domenico Franchi (Italia), iar coregrafia Gabrielei Gegea.

Regizorul Paolo Bosisio consideră subiectul „doar povestea unei ciocniri lipsite de tact între nevroze diferite şi contrastante”, nu aduce în scenă soluţii violente sau şocante, ci conduce cu abilitate sensibilitatea spectatorului prin planuri verticale (care rezolvă problema spaţiului insuficient al scenei), lumini, gesturi şi atitudini ale personajelor spre trăiri şi emoţii de înaltă calitate artistică. Turandot, principesa „cu prejudecăţi asupra bărbaţilor, din cauza unei traume ancestrale, pe care una din strămoaşele ei a suferit-o” se autoizolează într-o cuşcă de gheaţă.

Scenograful Domenico Franchi a imaginat un spaţiu negru, întunecat ce sugerează spaima şi teroarea în care trăiesc toţi supuşii lui Turandot, subliniată şi de coborârea deasupra capetelor tuturor a unor elemente ce amintesc de scrierea chineză, dar şi de lama ascuţită a săbiilor, odată cu anunţul Mandarinului. Costumele sugerează în mod stilizat hainele tradiţionale orientale, iar măştile şi machiajele elaborate şi impresionante trimit la vechea cultură chineză.

Spectacolul s-a bucurat de participarea unor solişti de calitate, atent selecţionaţi pentru fiecare rol în parte. Soprana Olga Hristea Stan de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău are toate datele necesare interpretării dificilului rol titular: ambitus vocal, strălucire şi siguranţă în acut, volum şi culoare în glas. Un fidel colaborator al Liricului gălăţean, tenorul italian Antonino Interisano impresionează cu vocea sa sigură şi pătrunzătoare pe notele acute, creând un Calaf eroic, puternic şi convingător.

Puccini a realizat în paginile muzicale dedicate micuţei Liù adevărate cantilene poetice, pline de transparenţe şi unduiri, pe care soprana Rodica Ştefan (debut) le va interpreta cu măiestrie. Alături de ea  va fi basul Viorel Trofin (Timur), cu o voce omogenă, caldă şi profundă, bine susţinută în expunerea liniilor melodice.

În alte roluri  vor urca pe scenă Dominic Cristea, Adrian Ionescu, Tudorel State, Florin Bobei şi Valentin Vasopol.

Amploarea şi dificultatea partiturii corale măiestrit rezolvate de dirijorul corului Daniel Nistor, precum şi precizia şi sensibilitatea emoţiei transmise de corul de copii, îndrumat cu răbdare de Silvia Alice Niţă, vor crea momente unice, impresionante pe tot parcursul spectacolului.

Citit 990 ori Ultima modificare Joi, 01 Noiembrie 2018 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.