Premieră la Teatrul de Păpuşi - „Povestea de Crăciun”

Premieră la Teatrul de Păpuşi - „Povestea de Crăciun”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Teatrul de Păpuşi „Gulliver” îşi va răsfăţa spectatorii cu o premieră, ultima pe anul acesta, „Povestea de Crăciun” de Joël Guerriau. Traducerea, scenariul şi regia îi aparţin lui Bogdan Drăgulescu, iar scenografia – Danielei Drăgulescu.

„Naşterea Pruncului Sfânt a fost prezentată de nenumărate ori, însă de fiecare datã are acelaşi farmec. «Povestea de Crăciun» întoarce paginile cărţii cu graţie, la frontiera dintre două lumi, aducând pe scenã personaje angelice”.

„Noaptea Sfântă din viziunea noastră este  cea în care o steluţă a luminat un drum, un brăduleţ a indicat cărarea, nişte îngeraşi au stat de strajă în ceruri, iar Dumnezeu ne-a dăruit cel dintâi cadou de Crăciun, pe  Fiul său, şi prin el, iubirea şi lumina sa”.

„«Povestea de Crăciun» ne aduce aminte să fim buni, pentru a putea duce mai departe această poveste-lumină”, spune Bogdan Drăgulescu despre spectacolul pe care-l oferă în dar tuturor copiilor care vor veni la premieră, duminică, 20 decembrie, la ora 10.30 şi luni, 21 decembrie, la ora 16, la Teatrul „Gulliver”.

Citit 803 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.