Turcii gălăţeni, într-un proiect de deschidere culturală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este interesant să priveşti, din România, „The Land of Choice”, cum îşi promovează alţii valorile. De la preşedinta  Uniunii Democrate Turce din Galaţi, editoarea Gulten Abdula Nazare, aflăm că pe parcursul anului viitor vom avea parte de acţiuni constante pentru cunoaşterea acestei ţări foarte mari, pline de turism şi istorie – Turcia.

Astfel, Centrul de Cercetare Dezvoltare, Educaţie şi Cultură “Dunărea de Jos” al comunităţii turceşti gălăţene şi UDT - filiala Galaţi, în colaborare cu Consulatul General al Turciei la Constanţa, TIAD (Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România) şi Ambasada Turciei la Bucureşti, vor  realiza anul viitor  o serie  manifestări sub genericul “Adim adim Istanbul” („Istanbulul, pas cu pas”), care să facă cunoscut  publicului larg din România acest mirific colosal în care modernul occidental se îmbină cu arhitectura milenară.

Astfel, Istanbulul se va deschide şi pentru noi sub aspect cultural, turistic, educaţional, literar, muzical etc.

Acţiunea din  decembrie 2009,  desfăşurată de UDT Galaţi la Biblioteca „V.A.Urechia” a fost un prim pas în acest proiect.

„Unul din motivele pentru care Istanbulul a fost numit Capitala  Culturală Europeană 2010 a fost ţesutul istoric specific, ne-a explicat dna Abdula. Acest ţesut se simte în orice latură şi domeniu al oraşului. Tot ce se poate vedea în câteva oraşe separate sunt adunate în acest oraş magnific. Pentru că Istanbul a găzduit numeroase civilizaţii în această confluenţă  de limbi şi religii”.

„Pe de o parte, palatele din peninsula istorică care odinioară a fost punctul nevralgic al imperiului, dau un aer de oraş poveste Istanbulului. Palatul Topkapî se înalţă cu toata fastuozitatea; apoi Turnul Galata de pe ţărmul opus al Haliç-ului, denumit Cornul de Aur, ce se prelinge dinspre mare spre uscat”.

„Adică Turnul de unde primul om care a reuşit să zboare fără motor cu aripi artificiale, Hezarfen Ahmet Çelebi. El a sărit din turnul Galata şi a planat peste strâmtoarea Bosfor spre ţărmurile Uskudar. Galata şi împrejurimile, cu Beyoglu, întotdeauna au prezentat o particularitate cu perspectivă apuseană. Edificii religioase cum ar fi biserica, sinagoga, primele ambasade, primul teatru, primărie, hoteluri, restaurante, cafenele, taverna, primele pasaje, atrag atenţia ”, ne-a îmbiat la călătorie preşedinta comunităţii turce gălăţene.

UDT Galaţi caută sponsori şi parteneri pentru acţiunile viitoare.

Citit 447 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.