* Ruşii au preferat să-l aştepte un an… * Când „O noapte furtunoasă” parodiază… Revoluţia din Octombrie *
„Năpasta”, „Înainte de tăcere”, „Înghiţitorii de săbii” sunt cele mai cunoscute filme ale regizorului de teatru şi film Alexa Visarion. A montat piese de teatru, cu succes, în întreaga lume.
Un vrăjitor al imaginilor, care îţi captează atenţia atunci când îţi vorbeşte. Am reuşit să vorbesc puţin cu maestrul, la Galaţi…
Reporter: Cum aţi ajuns să montaţi Caragiale tocmai în Islabda?
- Din Suedia. Jucam în Suedia un Cehov şi m-am trezit într-o zi chemat de directorul teatrului, care mi-a zis: „Vezi c-or să te cheme în Islanda”.
Cine? „Păi au fost la o repetiţie două doamne de la teatrul studenţesc – cum s-ar spune – din Islanda”. E adevărat, m-au contactat în România şi mi-au zis: „Ce vrei să pui?”.
Ce vreţi dumneavoastră – le-am spus. „Nu, ce vrei tu, pentru că vrem să invităm pe cineva care vine şi cu specificul…”. Zic: domnule, aş pune Ionesco…
„Dar ai pus la Moscova un autor…” Pusesem înainte, la Moscova, un Caragiale – „O noapte furtunoasă”. „Păi, puneţi şi la noi Caragiale!”.
Am trimis textul. În franceză, tradus de Lipatti (celebru compozitor şi pianist român, n.red.). Ei l-au dat apoi unui mare poet al lor, să-l traducă în islandeză.
Reporter: Mă întreb cum or fi tradus oare… „bibicule”?
- Ţin minte: „Bibihena”. Am lucrat împreună cu traducătorul, un tânăr islandez, pe momente. A fost foarte interesant. El a citit povestea în franceză, tradusă de dl Dinu Lipatti.
Care nu era o traducere foarte bună. Ce a fost interesant, atunci când am citit piesa cu actorii, eu aveam textul românesc şi ei în islandeză. Şi reacţionau la replici exact ca mine!
Să fi văzut cum jucau actorii aceia tineri! Am şi înregistrat o repetiţie: un teatru excelent!
Probabil că domnul care tradusese, căruia îi spusesem că I. L. Caragiale e părintele spiritual al lui Eugene Ionesco, că intră în zona aceasta, Jarry (Alfred Jarry, autorul piesei „Ubu rege”), deci l-am pregătit într-un fel, a adaptat specificului lor.
S-au făcut şi adaptări, de exemplu, nu spuneau Nae Girimea, Nae, ci Noe. Bibicului în spuneau bibihena – nu ştiu ce înseamnă la ei… Cel care l-a jucat pe Crăcănel era excelent! Acum e mare regizor de film…
Reporter: Nu aţi actualizat piesa, prin costume?
- Nu-nu-nu - a fost ca o farsă, cu miză existenţială. Adică, marele nimic al existenţei. A fost foarte interesant, vă spun, pentru mine, în primul rând.
Reporter: Cum a fost Caragiale la ruşi?
- La ruşi a fost mai greu, pentru că era o traducere proastă şi atunci ei nu înţelegeau de ce e mare Caragiale. S-au făcut cinci traduceri, până la urmă. În final a tradus-o un poet din Basarabia, care tradusese şi Sorescu.
A venit la repetiţii – aşa am lucrat apoi şi în Islanda - şi i-am explicat şi atunci şi a făcut un text. Chiar a exagerat puţin în absurd, eu l-am mai ponderat. Abia atunci mi-au spus ruşii de ce e atât de mare Caragiale.
Reporter: S-a jucat la celebrul MHAT, mi se pare…
- Da. M-am simţit excelent cu trupa de acolo... Era în ´82 – sunt anii mei cei mai buni, când am lucrat în Est şi în Vest. 1989 m-a prins în Islanda. Acolo, pe 19 octombrie 1989, m-au întrebat următorul lucru: „Pică Ceauşescu?”.
Deci nu m-au întrebat cine-i Caragiale… Le-am zis că da, pică. M-au întrebat: „Când?” Le-am răspuns că nu ştiu exact, dar pică. „Anul acesta?” Probabil, am zis eu. Şi a apărut asta scris mare în ziar, a doua zi…
Reporter: Este o performanţă să fii aplaudat de un public de teatru format, ca acela rus…
- Ceea ce a fost interesant – românii nu m-au vrut, n-au vrut să mă lase pe mine, au vrut să-l trimită pe Horia Popescu, c-au zis că el e de la Teatrul Naţional. Şi am văzut pentru prima dată ce înseamnă solidaritatea artiştilor.
Ei nu mă cunoşteau pe mine, dar au zis: „Nu luăm pe cine ne trimite!” Le povestisem spectacolul şi mi-au spus: „Pe acesta vrem să-l facem!” Şi „după lupte seculare” au amânat un an montarea spectacolului – asta solidaritate!
Ministerul le spusese că sunt plecat în America. Eu eram plecat în America, dar pentru trei luni. Şi-au spus: „Rămâne pentru când vine din America!”.
Şi-au amânat un an festivalul! Când l-au făcut, s-au purtat impecabil! Însă la vizionare, s-a ridicat ministrul şi a zis:
„Domnule, ar trebui schimbat directorul artistic (regizeor, cum zic ei)!”. „De ce?”, „E cam multă ceaţă şi incertitudine”. „Dar când fac spectacole de 7 Noiembrie nu e ceaţă?! Vă rog frumos, aici nu vă legaţi!”.
Am aflat şi că m-a reclamat unul la Comitetul Central al Uniunii Sovietice că era vorba despre Revoluţia din Octombrie… Au fost nişte lucruri extraordinare legate de capacitatea actorilor de a înţelege nuanţe. Era Cerbakov, o mare vedetă…
Reporter: Ca regizor de film, v-aţi scris singur scenariile…
- Am făcut patru din scenarii singur-singur. Mă bucur de exemplu pentru o replică foarte frumoasă din filmul meu „Înghiţitorul de săbii”: „Ordon şmecherii!”…
Un scenariu l-am făcut cu Radu F. Alexandru, am pornit de la un scenariu al lui.
Acum am pornit de la un scenariu al meu, dar pentru că este vorba despre o generaţie de 20 de ani, nu mergea să le ştiu eu din teorie şi mi-am luat pe cineva de 23 de ani, care să aibă limbajul, fluxul acesta…
Ambiţia mea era să rămân eu, dar să fac un racord. Viaţa totdeauna e în ziua de azi!
