CRONICĂ DE CARTE | De la un vânător de zâne, știrea adevărată că există științe false
Foto: Alina Maria Şerban

CRONICĂ DE CARTE | De la un vânător de zâne, știrea adevărată că există științe false
Educarea publicului larg prin articole agreabile
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Alex Doppelgänger - Pământul este plat, Humanitas, 2019


Recenta lansare a cărții din Galați ne-a făcut mai mult decât curioși să vedem cum se pornește un fel de cruciadă, sic, a științei împotriva unui soi de analfabetism funcțional, împotriva rătăcirilor de tot felul „prin marea de informații de pe internet”, împotriva erorilor de logică pe care le putem face cu toții, în condițiile în care se vorbește deja despre un fel de demență digitală, viețile noastre depinzând tot mai mult de noile tehnologii, ajungând să nu ne simțim prea bine fără calculator, internet, telefon inteligent.

Deși autorul, ALEX DOPPLEGÄNGER (pseudonimul lui Alexandru Bogdan), născut în 1989 la Giurgiu, este specialist cu acte în regulă în limba chineză, absolvind în 2011 Facultatea de Limbi Străine a Universității București, ceea ce a dăruit cititorilor este cât se poate de clar, experiența de blogger, menit să contribuie la educarea publicului larg prin articole agreabile, care îmbină noțiuni elementare de știință cu povești și anecdote, spunându-și cuvântul. Scopul autorului ar fi, după ceea se prezintă în carte, să apropie știința de oameni și să arate că aceasta poate fi înțeleasă ușor cu ajutorul gândirii critice și al unor cunoștințe de bază. A mai publicat volumele: Cum se face un Univers? (2016) și Atomi și microunde. Cum știm ce știm (2017), despre astronomie și, respectiv, fizică.

Este, după cum afirmă și Alex Doppelgänger, p.36, o carte de „pop science (mda... cred că-i pot spune și așa), iar toate lucrurile explicate în ea sunt de bază, elementare.” Aproape evident, sarea și piperul lucrării sunt umorul și ironia... înțelegătoare: descopăr (destul de repede) că pot să-mi dau și eu doctoratul în pseudo-știință: eu chiar credeam că chakrele sunt dovedite științific.

„Una dintre acuzațiile principale ale newagerilor (sau, în general, ale celor care propagă pseudoștiința) la adresa oamenilor de știință este că cei din urmă nu au deloc o minte deschisă, fiind închistați într-un set de reguli. Știi bine, dacă nu accepți că avem niște vortexuri numite chakre în corpul nostru (nedovedite experimental) înseamnă că ești un încuiat. Cu toate astea, dacă ai fost atent la toți pașii metodei științifice pe care i-am prezentat mai-nainte, ai văzut că: Știința este un joc continuu între imaginație și rigurozitate, între fantezie și fixism.”

„Mai-nainte” înseamnă prima parte a cărții, „Știința și metoda științifică”, care ocupă cam 1/5 din economia lucrării, celelalte 4/5 fiind dedicate „Pseudo-științei: lupul în blană de oaie”, cititorul putându-se considera o Scufiță Roșie jucându-se de-a Alice într-o țară a falselor minuni, erou într-o poveste fără sfârșit în care „au fost odată ca niciodată... Astrologia, Alchimia, metoda științifică ciuntită” și alte piticanii, explicându-se ce sunt modelele științifice (într-un subcapitol intitulat ispititor și înșelător „Top model”), ce este știința pură și ce este știința aplicată sau tehnologia, i se face matematicii dreptate („...se află la rădăcina tuturor celorlalte științe: fără ea realmente nu am avea nimic.”, capitolul fiind intitulat quasi-mistic „Matematica dătătoare de viață”, p.45)

Se demonstrează clar că „merită să păstrezi o minte deschisă, dar nu atât de deschisă încât să-ți cadă creierul afară din cap.” (p.69), dîndu-se, de pildă, și alchimiei ceea ce este al ei. Este mamă naturală a unei științe reale: chimia! Se mai arată că suntem supuși, pe lângă marea crăpelniță deja intrată în istorie... cultural cinematografică, unei mari trăncăneli, alintată „Tehnotrăncăneala: cum să nu spui nimic în multe cuvinte” (p.149)

Dacă vreți, veți afla foarte multe lucruri cu adevărat interesante, consumând nu energie ezoterică, ci energie adevărată:

„Energia ezoterică nu este ceva real și, după cum spun chiar newagerii, nici nu poate fi detectată și verificată de știința actuală (deși a fost cumva identificată de adoratorii pseudoștiinței – nu știm cum). Ceea ce e puțin ciudat, având în vedere că până în momentul de față avem o idee foarte clară despre ce e de fapt energia și cum să facem ce vrem cu ea.

Energia adevărată (aia folosită și explicată de fizică) este:

Capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic sau de a produce căldură.”

În același capitol despre trăncăneală se face o altă distincție binevenită:

„...de fapt noi toți suntem făcuți din materie. În schimb, materia asta deține energie. Cuvântul «deține» este foarte important de reținut pentru că energia nu este o chestie concretă, un obiect (să zicem), ci o însușire a unui obiect. Înțelegi?

Tu nu ești făcut din energie, dar deții energie. Ea este ceva abstract.

Energia nu e substanță, cum nu sunt substanță volumul sau masa unui obiect, deci nu poți spune că un om e făcut din energie, la fel cum nu poți spune că un om e făcut din masă sau din volum.” (p.157)

Printre chestiunile arzătoare la ordinea zilei, dar despre care nu știam nimic, este interesant designul inteligent:

„Când dai șanse egale pseudoștiinței și științei în mass media, câștigă pseudoștiința, nu știința! Publicul înțelege că există într-adevăr o controversă, că știința are un oponent legitim. Când permiți pseudoștiinței să urce (nota A.G.S.: cu alte cuvinte, îi dai nas lui Ivan!) pe aceeași treaptă cu știința, nu creezi o lume mai bună, nu ameliorezi gândirea critică și nu faci un pas în plus spre adevăr. Ba din contră, facem cu toții un pas înapoi, iar noaptea minții câștigă teren.

O tactică alternativă este cea numită teach the controversy lansată de creaționiștii din SUA acum mulți ani: pe scurt, aceștia doresc predarea în școli, în timpul cursurilor de știință, atât a teoriei evoluției, cât și a designului inteligent. Sună foarte smart ultimul termen, dar el desemnează pur și simplu vechiul și obositul creaționism deghizat în haine științifice. Raționamentul lor e că ar fi foarte drăguț dacă s-ar preda ambele idei în mod egal. Ar fi o lume mai bună. Mieii și leii s-ar lua în brațe. Oamenii ar învăța, în sfârșit, că nu are rost să se certe care echipă de fotbal e mai bună. Paradisul pe Pământ.” (p.255)

Aceste rânduri din urmă, dincolo de voioșia cu care am spicuit câte ceva din cuprins, subliniază pericole și o anume importanță a subiectului: științele nu sunt prea agreate de cei care manipulează omenirea, confuzia și știrile false sunt întreținute mai ceva decât cocotele...

Poate singura soluție ar fi introducerea în învățământ a științei pseudoștiințelor, scrisă în manuale foarte serioase, în care morala cărții lui Alex Doppelgänger ar fi ca moto:

„Totul se reduce la dovezile empirice și experimentale pe care le avem la dispoziție și la capacitatea lor de a urma sau nu pașii metodei științifice.”

Dintr-un anumit punct de vedere, este o lovitură de moarte dată posibilității existenței științei... literaturii, deși, printre rânduri, probabil ar fi posibilă. De aceea am adăuga la acel moto și finalul propriu zis al cărții:

„Să fii sceptic nu e o boală, deși lumea te va acuza că ai mintea prea închisă, că strivești corola de minuni a lumii. Cred că Douglas Adams a zis cel mai bine: Nu e de ajuns să vezi cât de frumoasă e o grădină fără să și crezi că la capătul ei trăiesc zâne?”

Asta ar fi mai greu de explicat puștoaicei mele de trei ani și „ap’oape jumătate” care, mai deunăzi, vorbea în dodii, chicotea, dansa și cânta, cu o bucurie demnă de cauze mai bune, probabil citând din cine știe ce film de desene animate: Cred în zâne, cred în zâne, cred în zâne!

 
Citit 2122 ori Ultima modificare Joi, 27 Februarie 2020 12:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.