Sublocotenentul nu apucă însă a se împăuna. „Uite un sublocotenent care se face cerber în faţa unui biet colonel! – îşi aminti doctorul, parcă iar îmbufnat. „Sigur, sunteţi superiorul meu în grad şi îmi cer iertare, însă ordinele…” Medicul reflectă cu voce tare: „De fapt, sunt colonel pentru că la război toată lumea care trebuie să lucreze la ordin poartă grade, chiar şi vrăbiile, dar nu-ţi face griji cu gradele. Chestiunea se pune însă aşa: eu tocmai încercam să îl salvez pe un soldat căpăţânos de el însuşi, iată că nu au putut pătrunde la mai-marele dumitale ca să-i cer măsuri şi a trebuit să mă întorc la spital, la „Alecsandri”, şi să-l cer la telefon!” Sublocotenentul asudă, îl strângea copca, dar zâmbi şi se pricepu să schimbe însă şenalul discuţiei, ajutat şi de pronia cerească (mâneca sfâşiată a paltonului doctorului) Mă iertaţi, domnule doctor, dar sunteţi… descusut!” Medicul nu se miră însă, chiar glumi binedispus: „Să vezi ce-o să mă descoase doamna Ecaterina, că iar am lipsit două zile de la îndatoririle conjugale... Însă bolnavii noştri sunt, desigur, înainte de toţi şi de toate conjugările!” Sofia se ridică de la locul ei bâjbâind, pipăi o mânecă, apoi o găsi şi pe cea ruptă: „E ruptă rău, domnule doctor! Sper că nu v-a făcut rău vreun spion bulgar ori vreun neamţ deghizat, ori vreun rus beat. Ori… v-aţi bătut cumva? (şăgalnic) Pentru inima vreunei fete…” Doctorul Carnabel se uită şi el, curios, la mânecă, de parcă nu ar fi fost a lui, dar ridică din umeri: „Tot era să se rupă dumneaei odată şi-odată… Ce să fac, am eu doi metri pe înalt, dar gardul spitalului are vreo trei metri, peste – cred, că doar nu măsurai, sării…
Sergiu Delara, om cuminte de fapt, nu-şi ascunse mirarea: „Şi… l-aţi sărit?! Un domn, un domn aşa bine îmbrăcat ca dumneavoastră?!” „Desigur, căci puseseră lanţ la poartă!” „Şi… nu puteaţi suna?” – îşi dădu cu părerea tânărul. Dar Sofia ştia cum stau lucrul: „Nu, că ar fi fost, cum se spune, „mâţă cu clopoţei”, aşa s-ar fi denumit! Domnul doctor preferă să vină noaptea în control pe neaşteptate şi…” Domnul doctor adeveri – aşa şi era: „Şi într-adevăr, aşa am prins acum măcar două surori de caritate învelite în nişte boarfe precum neşte coconi de mătase, iar medicul de gardă, ce crezi, acela horlăia vitejeşte lângă primusul cu spirt arzând. Putea da foc tot spitalului, cu bolnavi cu tot şi cu dulapurile cele goale!”
(Va urma)
