MC Hammer zicea Hammer time, noi zicem ce e în titlu, până în septembrie. "Noduri și semne" ia o binemeritată vacanță, după niște luni în care activitatea s-a mutat pe internet. Ultima ședință a fost una în care nimeni nu a analizat niciun text. Punând aparatul critic în debara, ne-am bucurat copilărește de tot. A fost poezie, a fost proză și a fost chiar și un fragment de emisiune radio, dar mai presus de toate au fost două ingrediente care au făcut din această întâlnire o reușită: emoție și umor spontan, ca la întâlnirile între prieteni. Plus o chitară, care, date fiind condițiile tehnice, și anume un microfon nu prea performant al subsemnatului, nu s-a auzit chiar bine. Altă scuză nu am găsit.
Seara a început în forță cu un moment poetic, a la Carmen Neacșu, sensibilă și profundă ca întotdeauna: ”Gândul își curbează coloana,/ Te traversează ca un pod făcut din nuiele./ Erai cândva toată țara mea,/ Plină de chiștoace și așternuturi mototolite./ Alergam din casă în casă/ Cărând un pat și câteva poezii scrise pe genunchi” (Toată țara mea). După un asemenea moment, deși specializat în proză cu umor subtil, Tudor Neacșu n-a avut încotro și a ”venit” tot cu poezie. Atmosfera era deja creată, așa că versurile lui au profitat de absența ”furcilor caudine”, așa cum a numit chiar el critica literară din cenaclul "Noduri și semne" - critică, de altfel, constructivă - și au răsunat cu ecou pe cablurile optice care ne țineau legați unii de alții: ”În locurile acelea/ soarele miroase uneori a ciocârlii/ și umbra taţilor a sapă./ acolo luna fură piersici/ din livada vecinilor/ iar aerul de sub cireși/ mătură cu bună ştiinţă/ tălpile de copil (fără titlu). A urmat subsemnatul, care, însuflețit fiind de înțeleptele cuvinte ”Dacă-i bal, bal să fie!”, a citit tot poezie. Fără rimă.
Din mulțimea de povestiri citite s-a remarcat ”Sălciile lui Dumnezeu”, a lui Tudor Neacșu. Mulțimea a avut un element. Doar sălciile erau două. Dar ce sălcii! Plantate de moș Iordan, înainte să-și piardă vederea și, probabil, înainte de a fi moș, au crescut fără să le pună nimeni un strop de apă, pentru bănuitul motiv că ar fi fost îngrijite chiar de Dumnezeu, acestea fiind în curtea bisericii - ”Dar nici măcar de milă nu s-a ales vreunul dintre ei care să aducă o cană cu apă şi să o verse la rădăcini. Era de ajuns că Dumnezeu avea grijă de ele.”
Pentru coloratură, subsemnatul a citit și un fragment dintr-un scenariu ce se voia emisiune de radio în genul ”Unda veselă”, un amestec de Divertis și Dem Rădulescu.
Cam asta a fost. Asistați de pe margine de Antoanela Mardar și Gabriel Ghimpu, am lăsat literatura să zburde printre megabiți. Și a zburdat frumos.
