- Stimați colegi, dragi părinți, iubiți elevi, se adresă, ceremonios, directorul Codruț Asandei, profesor de fizică, un bărbat la vreo cincizeci de ani, care arăta tot la vreo cincizeci. Masca începu iar a i se mișca, împinsă de aerul care îi purtau vocea ușor pițigăiată: ne-am adunat aici pentru a rezolva o problemă foarte serioasă. Este un ișiu foarte senzitiv, și trebuie hendăluit cu atenție, să nu cumva să ne slipuiască soluția cea bună printre degete.
De fapt, ura cuvintele de genul acesta, luate din limba engleză și trântite cu snobism peste cele din limba română, dar spera ca, folosindu-le, să-și atragă simpatia elevilor și să obțină ceea ce spera: un vot negativ diversificării măștilor de protecție. Continuă:
- Mă bucur mult când văd tineri care, în ton cu feișănul, se îmbracă frumos, chejiuăl sau gleimăr, cum vor ei. E foarte ochei așa, dar în timpul liber. Aici, la școală, trebuie să fiți ca la giob. Păi, dacă și aici, și pe stradă, sau la partiuri, vă îmbrăcați la fel, unde mai este filingul de hepi pe care trebuie să vi-l dea acel altceva care e diferit de școală? Măștile acestea, unice, reprezintă ceea ce sunteți voi: elevi. Nimeni altcineva nu are dreptul să le poarte. Asta ar trebui să vă facă mândri.
Tăcu. Aștepta efectul. Aștepta degeaba. Elevii erau hotărâți să lupte până la capăt. Pentru ei, obținerea dreptului de a veni cu o mască la alegerea lor, care să le exprime personalitatea, era singura variantă.
Cu mișcări lente, purtătorul de cuvânt al comitetului elevilor se ridică și începu:
- Dragi colegi, iubiți părinți, stimați profesori... Gen, nu-i extrem de ochei să avem cu toții efectiv aceleași măști. Până la urmă, e o chestie efectiv de feișăn. Cumva, noi, până la urmă, suntem efectiv extrem de diferiți. Cuvintele care le rostim sunt, ca și sunete, cumva diferite de la un elev la altul. Așa ar trebui să fie, gen, și măștile. Ne cereți să fim cumva efectiv extrem de creativi, să facem gen opere, dar, până la urmă, ne obligați să fim, cumva, lipsiți de creativitate. Nu face sens! Ce altceva e masca de protecție dacă nu interfața noastră cu lumea?
Această ultimă propoziție schimbă brusc situația în favoarea elevilor. Dacă până atunci, ascultând discursul în direct pe Facebook, elevii mai buni la Română se tăvăleau pe jos de râs, iar olimpicii la aceeași materie se dădeau cu capul de pereți, propoziția de final, impecabilă și plină de sens, stârni urale și aplauze peste tot: în case, în parcuri sau în baruri – fiecare pe unde îl prinsese transmisia – și în sale de ședințe.
- Bravo, bravo! Eu votez cu ei! declară entuziasmat profesorul Valerian Bușmakev, aplaudând frenetic în picioare.
Vineri, 9 octombrie, pe pagina noastră de Facebook, va citi Iulian Mardar.
