Cenaclul ”Noduri şi semne”. Război și pace. Și iar război

Cenaclul ”Noduri şi semne”. Război și pace. Și iar război
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Dacă ar fi piesă de teatru, povestirea Lumină lină a lui Cezar Amariei ar fi jucată de un singur actor, chiar dacă mai apar, ca sprijin în demersul artistic, și alte personaje. Pe lângă faptul că scena îi aparține, Clara poate avea orice înfățișare își dorește, autorul lăsându-i libertate deplină. Interiorul, însă, este descris cu minuțiozitate, ca într-o sculptură de Carole Feuerman, nelăsând niciun dubiu asupra faptului că e prins între două lumi antagonice, una care accede la liniște sufletească de inspirație creștină, iar cealaltă prinsă în ghearele fiarei, mult mai puternică, ea fiind condamnată încă de la începutul povestirii, când are doar cuvinte lipsite de iubirea față de oameni, din învățăturile creștine, pentru cei din autocarul cu care mergeau să viziteze Catedrala: ”Mai ales că a trebuit s-o suport apoi lângă mine tot drumul pe nevasta lui Tomulianu, fufa aia de vorbește întruna (...); când a văzut că nu-i ieșea pasiența cu mine s-a întors să le frece la cap pe cele de lângă noi, erau Marcela cu fiică-sa mai mare, cu Geta, și când s-a prins că nu are mare spor, ce să vorbești cu toantele alea, s-a întors în spate, la Viorel cu nevastă-sa...” (sublinierea noastră).

Deși experimentase un soi de liniște sufletească la vederea impozantei construcții – ”nu știu de ce, mi-a venit în minte Lumina lină (...) și am simțit cum o mare bucurie și împăcare mă trag în sus”, felul Clarei de a fi izbește puternic, vizual și auditiv, în partea a doua: ”Țigara i-a fost smulsă din gură, s-a întors invers, iar punctul de jar îl mușcă cu colți mici, de foc, de obraz. Alin urlă, dar stânga mamei l-a prins de păr și-l ține pe loc, în vreme ce dreapta plimbă gurile mici de jar când pe un obraz, când pe celălalt”.

Cu unele mici modificări (renunțând la câteva propoziții care, zicem noi, nu ajută textul) și, poate, cu câteva grame de tensiune în plus, textul poate ocupa un loc onorabil în orice culegere de povestiri contemporane.

”Ascultând-o, m-am surprins că am niște porniri emoționale violente deoarece scrisul lui Cezar a devenit atât de viu încât reușește să creeze în mintea cititorului exact ceea ce își propune. Nu m-a deranjat lipsa punctului în discursul Clarei pentru că a prezentat-o exact așa cum este: tipul omului care nu se oprește din vorbit. Ritmul este, ca de obicei, unul susținut” (Carmen Neacșu).

”M-a prin foarte mult povestirea, mai ales prin dinamismul său. Atmosfera creată abil te face să ierți, dacă nu ești de acord cu prezența lor în textele literare, înjurăturile cu care sunt admonestați Alin și Maria, cei doi copii ai săi de vârstă preșcolară” (Antoanela Mardar).

Vineri, 23 octombrie, de la ora 19,00, în direct pe Facebook, citește Tudor Neacșu.

Citit 1269 ori Ultima modificare Vineri, 23 Octombrie 2020 02:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.