Suntem obişnuiţi să vedem în muzee arta catalogată la rang de perfecţiune. Lucrările sunt, de regulă, considerate ca fiind varianta cea mai bună, supremă.
Suntem privaţi însă de drumul parcurs de artist, până la realizarea capodoperei. Nu ni se spune nimic despre ipostazele pe care aceasta le-a avut în procesul creaţiei.
Nimic despre frământările artistului. Despre îndoielile lui. Nimic despre alte variante mult mai bune, poate, ale lucrării pe care tocmai o considerăm ca fiind cea mai bună.
Nimic despre coşmarul de a fi obligat să alegi un drum la o răscruce. Cine-ţi garantează că e cel mai bun?
Nimic despre spaima de a alege o destinaţie, pierzând astfel alte o mie de posibilităţi.
Nimic despre spaima de a descoperi la destinaţie că nu e locul spre care doreai să te îndrepţi.
Câte puţin despre toate acestea puteţi afla din demersul artistic pe care-l propune Anca Mureşan, pictoriţă de origine română, stabilită de ani buni în Germania, la Dusseldorf.
La expoziţia „Contra zilei”, care a fost vernisată ieri, la Muzeul de Artă Vizuală, au participat câteva nume importante în cultură: istoricul de artă şi filosoful Erwin Kessler, managerul Galeriilor H’Art, Dan Popescu, criticul de artă şi expertul muzeograf la Patrimoniul Cultural, Vladimir Bulat, directoarea Muzeului Satului din Bucureşti – Paula Popoiu şi directorul Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, Constantin Popoiu.
Ezitările, la fel de importante ca şi reuşitele
Curatorul expoziţiei a fost Dan Popescu, cel care i-a mai organizat Ancăi Mureşan şi alte apariţii pe simezele din Bucureşti:
„Am organizat expoziţia ca un pârâu. Am coborât cumva panotarea dincolo de nivelul privirii pentru că expoziţia şi lucrările Ancăi nu sunt o reuşită”.
„Acest lucru şi-a dorit de fapt artista să realizeze. Ezitările pentru Anca sunt la fel de importante ca şi reuşitele. Încercarea noastră a fost de a prezenta exact acest proces”.
„Panotarea sub nivelul privirii avertizează privitorul că e o încercare de anti-estetism, ceva cu totul diferit de ceea ce se aşteaptă să vadă, în mod convenţional, cineva care intră într-un muzeu”, a precizat Dan Popescu în deschiderea expoziţiei.
Renaşterea picturii în care se vorbeşte demult de moartea subiectului
Criticul de artă şi expertul muzeograf Vladimir Bulat a încercat să ne traducă modul în care am putea percepe lucrările Ancăi Mureşan:
„E o pictură care se construieşte dintr-un soi de puzzle, dintr-o încercare de a reconstrui nişte realităţi care sunt de fiecare dată foarte apropiate între ele”.
„Spunea Anca la un moment dat un lucru care m-a făcut s-o înţeleg: pictura este comunicarea ei cu lumea”.
„Ea are o viaţă destul de retrasă, iar pictura devine un mod de comunicare foarte deschis care o ajută şi pe ea să-i vadă pe ceilalţi”.
„Chiar dacă lucrările sale sunt foarte mici, chiar dacă unele au doar câteva tuşe de culoare, ar trebui să vă uitaţi foarte atenţi la ele pentru că sunt de fapt nişte pâlnii cu deschiderea către noi, prin care privind, vezi foarte departe”.
„E un caleidoscop care prin răsucire poţi construi diverse imagini. Acestea sunt nişte mici sugestii de a descifra arta Ancăi Mureşan, într-o vreme în care se vorbeşte la nivel global de o renaştere a picturii în care, demult deja, s-a vorbit despre moartea subiectului”.
Despre Anca Mureşan, care se află pentru prima dată la Galaţi, veţi afla mai multe dintr-un interviu pe care urmează să-l publicăm, dar mai ales vizitând expoziţia de la Muzeul de Artă Vizuală.
