* O privire sociologică, pe orizontală şi una teologică, pe verticală *
„Sensul spiritual al pelerinajului” a fost tema care a reunit, deunăzi, la Centrul Eparhial al Dunării de Jos, cu binecuvântarea şi participarea Înalt Prea Sfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, tineri seminarişti, studenţi, preoţi şi masteranzi.
Tema este nu numai a unei conferinţei pe care sociologul Mirel Bănică a susţinut-o la Galaţi, ci este şi o lucrare de investigaţie sociologică pe care oaspetele gălăţenilor o realizează de ceva timp.
Investigaţia a pornit de la un fenomen ce vine din realitatea imediată - pelerinajul la Sfintele Moaşte - fenomen care a luat amploare după anii 1990 în ţara noastră, după căderea regimului ateisto-comunist şi manifestarea libertăţii de credinţă a românilor.
„Două sunt direcţiile de abordare a temei: o abordare pe orizontală, realizată de sociologul Mirel Bănică uzând de instrumentele specifice cercetării de teren şi o privire pe verticală, un punct de vedere teologic”, observa în deschiderea conferinţei Gazda - Înalt Prea Sfinţitul Casian.
Barometru social
Departe de propria trăire emoţională, sociologul Mirel Bănică a investigat fenomenul pe teren, îndeosebi, în mijlocul pelerinilor de la Iaşi.
Cu instrumentele sociologului, el a observat, a cercetat şi a constat „morfologia şi fiziologia socială” pe un eşantion reprezentativ de pelerini care, inexplicabil pentru mulţi contemporani aflaţi în afara bisericii, privesc fenomenul pelerinajului cu uimire, ca pe o curiozitate.
„Pelerinajul este cea mai nouă şi cea mai importantă schimbare în peisajul contemporan din România după anii 1990, observa sociologul Mirel Bănică. Schimbarea nu este numai de atitudine, ci este de mentalitate, de trăire creştinească, românească în Hristos.
Pelerinajul este un barometru social, este o realitate teologică, dar este şi una istorică, deopotrivă, o realitate socială şi culturală, de care nu putem face abstracţie.
Stând la rând cu pelerinii, care provin din toate mediile sociale şi culturale, de diverse vârste, îţi dai seama cum funcţionează România.
Personal, aşteptând la Iaşi în lungul şir al pelerinilor, am parcurs alături de ceilalţi creştini o adevărată pedagogie a răbdării”.
Creştinul - călător veşnic către Dumnezeu
Despre partea teologică a marii teme a pelerinajului, fenomen născut în sânul Bisericii Dreptmăritoare încă din zorii creştinismului, a vorbit Înalt Prea Sfinţitul Casian, care a definit pelerinajul drept veşnica călătorie a creştinului român către Dumnezeu, către mântuire.
„Primul punct fix de pelerinaj este Sfânta Scriptură, care începe cu Facerea şi se termină cu ceruri noi şi pământuri noi. Începe cu restaurarea lui Adam şi se încheie cu o invitaţie: ˝Vino, Doamne!˝ ».
„Pelerinajul începe cu salvarea, cu ridicarea primilor oameni din robia păcatului şi se concretizează, după venirea lui Hristos în lume, într-o epicleză pe care noi - Dreptmăritorii creştinii - trebuie să o adresăm lui Dumnezeu: Vino, Doamne!…”.
„Pelerinul Pelerinilor este Hristos, El a coborât mai întâi la noi, a propovăduit, a pătimit, S-a Răstignit pe Cruce, a Înviat şi S-a Înălţat la Cer, pentru ca şi noi, fiii lui Dumnezeu, să-L căutăm şi să-I facem loc în viaţa noastră. Trebuie doar să ne dorim acest fapt şi să-L invităm simplu: ˝Vino, Doamne!˝”.
Pedagogia aşteptării
Cu toată tăgada omului contemporan, pe care - după două mii de ani de creştinism - unii dintre români o manifestă în privinţa relaţiei cu Dumnezeu, concluzia sociologului Mirel Bănică este că fenomenul religios în rândul contemporanilor noştri, contrar unor previziuni sociologice, ocupă un loc aparte; realitatea dovedeşte că prin pelerinajul la Sfintele Moaşte, cu prilejul marilor sărbători creştine, se împărtăşesc în şi cu Hristos majoritatea românilor.
Sociologul Mirea Bănică a făcut o comparaţie între pelerinajul răsăritean, luând exemplul românilor - la Iaşi sau pe Colina Bucuriei, la Patriahia Română - şi pelerinajul în spaţiul apusean.
Interlocutorul, aducând în atenţie pelerinajul de la Santiago de Compostella (Spania), unde pelerinajul constă în a străbate distanţa de cel puţin 100 de kilometri până la Moştele Sfântului Iacob, a constatat:
„La Compostella, accentul cade pe realizarea drumului de către pelerini, care se face la pas, pe jos, în timp ce cu ocazia pelerinajelor noastre, atenţia pelerinului se concentrează asupra răbdării şi aşteptării, a cunoaşterii şi a întâlnirii cu Dumnezeu”.
„Pedagogia constă în aşteptarea în acel rând interminabil, în vânt, în ploiae, uneori şi douăzeci de ore, pentru că răsăriteanul priveşte pelerinajul ca pe un pas înspre comuniunea cu Dumnezeu”.
„Contrazicându-l în parte pe sociologul francez Durkheim (1858-1917), unul dintre Părinţii Sociologie moderne - Mirel Bănică a spus că „prin participarea la marile pelerinaje, românul încearcă să fugă de înstrăinarea acestui veac secularizat, întorcându-se la Dumnezeu...”.
„Pelerinul român recunoaşte, în ciuda unor abordări ale unor ziarişti dornici de spectacol, că Adevărul stă smerit în Sfânta Raclă...”
În contextul temei, atât Înalt Prea Sfinţitul Casian, cât şi sociologul Mirel Bănică au fost de acord că, în perspectivă, slujirea sacerdotală, inclusiv studierea Teologiei trebuie aşezate pe fundamentul solid al cercetării sociologice.
Sociologul Mirel Bănică, fiu al Eparhiei Dunării de Jos
Mirel Bănică este cercetător invitat la Maison des Scienses de l’Homme (Paris), este fost absolvent al Facultăţii de Electronică din Galaţi (1995), cu un doctorat în studii europene la Universitatea din Geneva, Elveţia.
Altfel spus, este unul dintre tinerii noştri care a avut şansa să guste - la studii în afara României - pâinea dulce-amară a străinătăţii, dar care a rămas statornic în Dreapta credinţa primită de la Dumnezeu prin părinţii săi, brăileni, fiind fiu al Eparhiei Dunării de Jos.
