Să fiu foarte clar: dragi, mult iubite şi stimate autorităţi de orice fel, mândre instituţii cu spaţiu excedentar, dragi oameni de bine şi prea-bine, cu mâna largă şi plină, să nu cumva să daţi, să cedaţi, să împrumutaţi vreo cămăruţă scriitorilor gălăţeni din Uniunea Scriitorilor!
La Galaţi sunt prea mulţi scriitori, se scot prea multe cărţi, se iau prea multe premii literare, ăştia apar în prea multe dicţionare de literatură românească! Ne strică profilu´! Aceasta ar putea duce la situaţia riscantă de a atrage atenţia, Doamne-fereşte, asupra acestui oraş!
Până acum am reuşit să-l ţinem departe de cotropitorii occidentali care ar putea veni pe Dunăre să-l viziteze, ne-am ferit ca de dracu´ să apărem pe la televiziunile centrale cu altceva decât jafuri şi morţi prin accidente.
Acum, că află de noi, autorităţile centrale cine ştie ce controale vor mai trimite încoace şi cine ştie dacă le va plăcea cum e risipit banul public într-o urbe cu ambiţii de mare oraş fără măcar o singură casă memorială…
Galaţi, oraş cumplit de scriitori! Ăştia au îndrăznit, în timp ce alte instituţii părăsesc oraşul (ce ne trebuie de pildă Inspecţie în Construcţii aici?! Să rămână sediul la Constanţa!) să aducă aici o instituţie nouă: filiala Galaţi – Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, instituţie cu recunoaştere internaţională, condusă cândva de Rebreanu, Sadoveanu sau Zaharia Stancu… Păi, asta nu se face!
Ăştia, scriitorii, nu sunt normali: nu vor apartamente, terenuri dichisite şi şpăgi, nici măcar locuri de veci. Vor să se întâlnească, să producă reviste, antologii şi istorii literare, vor să organizeze un muzeu al literaturii gălăţene, cu Bengescu, cu Holban şi alţi fii şi fiice ale Galaţiului care sunt onoraţi prin alte muzee, în oraşe în care nu s-au născut…
Deci, lăsaţi-ne să ne găsim şi noi locul prin alte oraşe ale ţării şi ale lumii, nu e nevoie să vă deranjaţi să ne deschideţi o uşă! Mulţumesc anticipat!
P.S. Să încercăm şi aşa… Am observat că de câte ori ceri, rogi, implori ca să se facă un lucru bun pentru societate, aleşii precum şi nealeşii noştri, dar ai aleşilor noştri, hotărăsc taman pe dos. Poate că dacă o să-i rugăm să nu cumva să ne dea sediu, se vor încrâncena şi ne vor obliga să luăm unul în centru, cu chiria plătită…
Semnat: Victor Cilincă, ce să-i faci, şi scriitor
