În urma expoziţiei cu vânzare s-au strâns 250 de lei

În urma expoziţiei cu vânzare s-au strâns 250 de lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, la Muzeul de Artă Vizuală, în sala „Ioan Simion Mărculescu”, sub genericul „Dimineţi cu arte”, s-a desfăşurat primul dintr-o serie de evenimente caritabile organizate de Casa de Cultură a Sindicatelor, în parteneriat cu instituţia gazdă.

Pe lângă momentele artistice susţinute de cursanţii din cadrul Casei Sindicatelor - Ansamblul Estrada Copiilor, elevii claselor de balet, pian şi teatru (instructori Lidia Ghenea, Mariana Onofrei, Andreea Ignat, corepetitor Viorica State - acordeon), a fost organizată şi o expoziţie cu vânzare a unor obiecte realizate de copiii asistaţi din cadrul Asociaţiei Social-Filantropice „Sf.Antonie cel Mare” şi al Fundaţiilor „Împreună” şi „Inimă de copil”: desene, felicitări, brăţări, coliere, pahare pictate, urmând ca banii astfel obţinuţi -  250 de lei -  să fie folosiţi pentru achiziţionarea de rechizite  şcolare pentru copiii amintiţi (în număr de 80).

Coordonatoarea proiectului şi prezentatoarea spectacolului, poeta Angela Baciu, explică: „Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de noi. E adevărat că trecem printr-o perioadă mai grea, dar acesta nu este un răspuns pe care trebuie să-l dăm în faţa copiilor noştri, să ridicăm din umeri şi să spunem că este criză şi că nu putem.

Dacă vrem, putem să găsim soluţii. În definitiv, cultura nu este şi nu va fi niciodată în criză. Poate că repetând astfel de acţiuni, ecoul lor în rândul gălăţenilor va fi din ce în ce mai mare”.

„Rolul unei instituţii de cultură este de a-i atrage pe copii şi nu numai pe ei, în acţiuni frumoase, spre artă – ce poate fi mai frumos decât să-i obişnuim, de mici, cu arta pe copiii noştri?”, spune Ovidiu Manole, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, mulţumind totodată conducerii Muzeului de Artă Vizuală pentru buna colaborare.

Evenimentele având genericul „Dimineţi cu arte” vor continua, lunar, cu alte ediţii, după cum ne-a asigurat Angela Baciu, iar lista fundaţiilor şi a asociaţiilor ce doresc să colaboreze în realizarea de spectacole caritabile viitoare este deschisă.

Marţi, 6 septembrie, de la ora 10,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un Atelier lucrativ, în cadrul căruia doritorii pot veni să vadă cum lucrează copiii obiecte decorative, împletituri, felicitări sau picturi pe sticlă. De asemenea, tot marţi mai puteţi cumpăra obiecte realizate de copiii asistaţi, ajutându-i astfel să-şi cumpere rechizite şcolare. 

Citit 796 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.