Carmen Cristina Neacșu este, în grupajul de poezii citite vinerea trecută, un pistolar care trage direct de la șold, fără să negocieze. Shooting from the hip, cum ar spune americanii. Versurile merg drept la țintă, ca dintr-o armă calibrată de un armurier veteran. Poate că este entuziasmul care l-a lovit pe cronicar, poate că este adevărul, nu știu, dar - personal - pot spune că am asistat la cel mai bun grupaj de poezii al autoarei, unul care mă face să spun cu voce tare că Noduri și Semne a mai câștigat o poetă de mare perspectivă; o voce clară, care – cred eu – nici măcar nu își dă seama de forța ei. Și poate e mai bine așa, o vreme. Această inocență pare să lucreze în favoare sa. Deși spuse în șoaptă, poveștile din spatele versurilor pot face să vibreze o lume întreagă: ”Purta ștrampi și rochițe croșetate / Sâmbătă era spălată într-o balie / I se tăiau unghiile și uneori părul scurt / Scria de pe atunci / Pe-ascuns / Povești pe care le citea vara / Lanului de porumb” (Ea).
”Poemele sale sunt ca niște mici oftaturi. Sunt de o simplitate năucitoare. E uimitor cum reușește să creeze o atmosferă, atât de curată cu atât de puține cuvinte. M-am bucurat de profunzimea și sensibilitatea poemelor” (Anca Șerban-Gaiu).
”Mi-a plăcut faptul că e vorba despre dramele oamenilor simpli, drame pe care le trecem cu vederea, uitând să ne aplecăm asupra problemelor celor de lângă noi. Dozează perfect emoția din cuvinte. Felicitări!” (Romeo Aurelian).
”Poezii impregnate de nostalgie. Au o traiectorie diacronică, un fel de atunci și acum. Sunt niște căutări ale unor pierderi implacabile. Verbul a pierde este omniprezent, chiar dacă nu mereu numit. Grupajul este edificator pentru stilul lui Carmen” (Cătălina Steriu).
”Mi se par evocări nostalgice. Poeziile din această seară sunt de o simplitate care ajută exprimarea sentimentelor. Cred că toate au legătură cu copilăria. Îi recunosc stilul” (Cristina Nedu).
”Sensibilitatea a fost bine reprezentată astăzi. Suntem obișnuiți cu această tandrețe a autoarei, iar mesajul este specific ei. Se vede o evoluție a modului de a transmite acest mesaj. O melancolie plăcută, pentru care simt nevoia să o felicit și eu” (Octavian Miclescu).
”În Așteptare, sentimentul resemnării trece din ochii autoarei în ochii cititorului. E o bucată de timp desprinsă dintr-un om ce se încăpățânează să aștepte la nesfârșit. În Tunelul mă regăsesc întreagă. În poezia lui Carmen se intră desculț și cu mâinile curate. E o simplitate frumoasă sau o frumusețe a simplității, simțită și păstrată cu grijă, care nu există decât în florile de salcâm (Nona Tatiana Ciofu).
Vineri, 28 mai, tot pe Facebook, tot de la ora 19,00, citeşte Dorian Stoilescu.
