CRONICĂ DE CARTE: Românii literare. Orbecăind în miezul luminii

CRONICĂ DE CARTE: Românii literare. Orbecăind în miezul luminii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Cronica volumului de versuri "Contre-jour" de Anda Mihaela Miroiu (Editura "Detectiv Literar", 2020)

Anda Mihaela Miroiu s-a născut în anul 1978, la Ploiești, și din 1998 până în prezent este bibliotecară la Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" din Câmpina. În cadrul aceleiași școli a fondat și coordonat trupa de teatru pentru copii "D’ ale comediei", obținând cu aceasta rezultate foarte bune la diverse concursuri și olimpiade de teatru pentru copii. Din anul 2017, este membră a Cenaclului "I. L. Caragiale" din Ploiești. În anul 2019 îi apar poezii în "Revista Nouă" din Câmpina și în antologia "Sub semnul integratorului", a cenaclului sus amintit. În același an, publică în colaborare cu poetul Dorin Boroianu volumul de versuri "Double of white" (Editura "Contraste literare"). Anul 2020 îi aduce o nouă publicare în antologia "Row of Masks" (poem fluviu) și primul volum de versuri individual, "Contre-jour", apărut la editura bucureșteană "Detectiv Literar", în ediție bilingvă română-franceză (versiunea franceză de Liliana Ene).

Anda Mihaela Miroiu își începe volumul de versuri în mod tradițional, cu o artă poetică, dar una ceva mai puțin tradițională, sub formă de distih: „câtă singurătate să fie în centrul luminii/ și cât de târziu palpită orbirea în tăcere...”. De ce este acest distih o artă poetică? Pe de o parte, pentru că trasează dintru început direcția estetică, descrisă printr-o ancorare puternică în tehnica abstractizării și a metonimiei, iar pe de altă parte pentru că în cele două versuri sunt cuprinse toate cuvintele ce vor deveni pe parcursul volumului teme, ce vor primi la rândul lor mai multe variațiuni lirice: singurătatea, lumina, orbirea, tăcerea.

De altfel, cele patru teme se și alipesc uneori una de cealaltă, într-un sistem de permutări lirice, creând astfel imagini poetice la granița cu paradoxul: „Orbirea/ miez de lumină/ desfăcut până la dermă/ strivește umbra glasului/ care/ adună și rupe din tine/ tăceri”. Nu întâmplător am spus „granița” cu paradoxul, ci pentru că dimpotrivă, nu avem aici de-a face cu niciun paradox, ci mai curând cu o mostră de apofatism discret stilizat, și voi explica imediat despre ce este vorba: în mistica ortodoxă sau mai bine spus în isihasm, se consideră că în centrul luminii se află un întuneric de nepătruns pentru ochiul omului, fie el și spiritualizat prin practicarea rugăciunii inimii, în care se ascunde însuși Dumnezeu. Ori în această logică a lucrurilor, este cât se poate de firească orbirea minții în miezul luminii, în apropierea dumnezeirii.

De altfel, este foarte posibil ca acel „Orb”, scris cu majuscule pe care poeta îl invocă la răstimpuri în volum să fie Însuși Dumnezeu, sau cel puțin Îngerul Domnului, pe care acesta îl consideră condamnat să nu vadă sau mai bine spus să se prefacă a fi orb la faptele oamenilor: „numai peste semne de aer/ se pot ridica așteptări cu lut ars/ cum pe partea oarbă a lunii/ se scriu cuvinte-eclipsă/ din care Tu, Orbule/ îmi picuri suflul înainte de stern// acolo în dreptul pieptului/ stropești liniștea cu roșu adânc/ să fim egali prin tăceri”. De altfel, versul final al acestei poezii, „să fim egali prin tăceri”, reclamă în sine o adâncă meditație asupra rapoartelor ce se pot stabili în diferite sisteme de gândire, între om și divinitate.

O altă temă pe care Anda Mihaela Miroiu o pune pe tapet prin poezia sa este cea a sinelui, și mai exact spus, a căutării sinelui, aceasta oscilând perpetuu între secvențe în care consideră că știe exact cine este și unde se situează în raport cu sine însăși: „sunt exact distanța dintre/ ochiul meu neplâns și propria-i orbită/ sunt eu din mine însămi/ paloare de nemoarte hrănită cu risipă”, și secvențe în care se simte departe de sine însăși, în plină căutare, în plină orbecăire: „n-aș putea spune SUNT/ sau doar rezist haosului/ dar îmi pot arunca în aer/ interiorul dincolo de plagă”.

Și cum era și firesc, această perpetuă pendulare rămâne la stadiul de perpetuum mobile până la finalul volumului, punctând astfel faptul că poeta se află încă în plină căutare a sinelui, în plină orbecăială în sau în preajma miezului luminii, admițând chiar că se află pentru moment într-o stare de somn identitar, care o plasează mai curând în perimetrul iluziilor legate de viață: „somnul identității mele/ strunește iluzia/ pe jumătate așteaptă prezentul/ cealaltă aruncă sudalme din umbră/ să țină întreagă lumina/ se limpezise inima de gând/ trunchi și rădăcini/ rostogoleam în fruct/ lăudata natură/ veștile bune circulau retezate/ acolo unde/ mă oglindeam/ cuvânt/ de bine/ de rău/ peste așteptări/ liniștea dansează arțarii/ în somnul identității mele”.

Ceea ce este cu adevărat inedit la poezia Andei Mihaela Miroiu este maniera estetică în care este elaborată și livrată, și anume sub forma unui discurs la intersecția dintre poezie lirică și eseu, poeta lăsând pe alocuri impresia că teoretizează, că dorește să transmită anumite dogme, învățături, percepte morale. Din această pricină, "Contre-jour" ar putea trece drept un volum deloc ușor de digerat, anumite construcții poetice cerându-se recitite pentru a fi pătrunse cât mai aproape de esență, ceea ce poate fi un câștig pentru cei ce vor avea inspirația să revină asupra textelor neînțelese la o primă lectură. Dar aceasta nu înseamnă că nu avem de a face și cu o formă de lirism, așa cum am spus și mai sus, numai că lirismul nu vine de această dată nici din prozodie, 99% dintre poezii fiind scrise în vers alb, nici din muzicalitate, ci din lirismul intrinsec pe care îl produc anumite cuvinte cheie, cum ar fi: lumină, orbire, muguri, păsări, inimă, etc.

Cu siguranță, Anda Mihaela Miroiu este o prezență care și-a câștigat, îndrăznesc să spun, dreptul de a fi urmărită și pe viitor, fiind cât se poate de clar din ceea ce am citit în acest volum că în poezia ei de astăzi există germenii unei poezii mai lirice, mai cursive, mai aproape de simțul poetic al cititorilor și că temele asupra cărora s-a aplecat până acum, cele din sfera transcendenței și a psihologiei, pot fi exploatate și în alte direcții poetice.

Citit 503 ori Ultima modificare Vineri, 18 Iunie 2021 02:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.