”New York Times”: Galaţiul, în faţa Armatei Roşii (FOTO și VIDEO)

”New York Times”: Galaţiul, în faţa Armatei Roşii (FOTO și VIDEO)
Portretul Relelui Mihai expus alături de cel al preşedintelui america Truman, la paradă, în ´44, la Bucureşti. Sursa foto, Radio România Actualităţi
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Pe 27 august, s-au împlinit exact 77 de ani de când Galaţiul a fost părăsit în fața Armatei Roşii. Şi ca ieri, el fusese distrus de foştii camarazi germani...

*

Cotidianul ”New York Times” din 26 august 1944 scria despre iminenţa pătrunderii Armatei Roşii sovietice în oraşul nostru devastat de Armata germană în retragere, urmând atacarea portului nostru, în realitate, oraşul fiind abandonat de autorităţi, de populaţia civilă şi, strategic, de armata noastră, deci nu mai era nimic de atacat: ”Saturday, Aug. 26 - Two Russian armies racing toward the heart of Romania”...  Adică, ”sâmbătă, 26 august - Două armate ruseşti care se îndreptau spre inima României cu mai bine de o milă pe oră au ajuns ieri în faţa  apărării Galaţiului  și, de asemenea, au produs un vârf de lance în delta fluviului Dunărea la Kiliya”, într-o ofensivă rapidă, despre care Moscova anunța că i-a costat pe inamicii germani şi români aproape 205.000 de oameni ucişi sau capturați în doar şase zile.

”Pravda”: Farmacia ”Aburel”, înconjurată de tancuri sovietice

Am descoperit în colecţia ziarului ”Pravda” (”Adevăr”, în limba rusă n.a.) că locuitori ai oraşului Galaţi (însă numai câţiva în imagine, oraşul fusese evacuat, gălăţenii refugiindu-se cu ultimul tren spre Brăila), gălăţeni...  eliberaţi de germani, discută cu tanchiştii sovietici. Corespondent de război fiind  A. Ustino.

Fotografia grosolană, la vreme de război retuşată cu tuş, arăta tancuri sovietice şi soldaţi ruşi chiar în faţa Farmaciei ”Aburel”, clădire în picioare şi astăzi, la intersecţia străzilor Traian cu Tecuci, din Piaţa Centrală, fosta Piaţă ”Costache Negri”. Comentariul fotografiei era că tanchişti sovietici stăteau de vorbă cu muncitori localnici. În Capitală, însă, au fost şi destui colaboraţionişti care au arătat bucurie la primirea ”eliberatorilor” soldaţi sovietici, care găsiseră Bucureştiul deja eliberat de către Armata română! Frica de ocupant era uriaşă:  s-au înregistrat violuri, violenţe, tâlhării, mai ales se furau ceasuri,  iar abuzurile au provocat un limbaj dublu la mulţi români. Etnici germani şi maghiari au început a fi deportaţi.

Până şi morţii erau... cenzuraţi de sovieticii care aduseseră cumplitul  NKVD! Sovieticii au distrus în acea toamnă cimitirele militarilor români căzuţi pe Frontul de Est, cum s-a întâmplat şi la ”Eternitatea”! În cimitir se pot vedea monumente funerare ale unor ofiţeri români (iar ofiţerii erau cei mai urâţi, un unchi al meu, comandant de vas, a fost chiar împuşcat pentru asta!) din care rudele scoseseră cu dalta cuvântul ”Ţiganca” locul unei teribile bătălii din Basarabia. Astfel, se evitau persecuţiile... Peste fostele morminte, la Ţiganca se construise o crescătorie de porci!

Pentru gălăţeni, 23 august a însemnat de fapt 27...

Am mai scris cu alte ocazii că trupele germane s-au retras din oraş abia pe 27 august. Acum câţiva ani, aflasem, de la părintele paroh Blăjuț, de la Biserica Catolică gălăţeană, că în acel august ´44 pastorul catolic din Galaţi, în fruntea unui cortegiu de enoriași, în mână purtând crucifixul, s-a adresat comandantului Garnizoanei germane din Galați, rugând să cruțe orașul. Un gest remarcabil, de reţinut! Ordinele de sus nu puteau fi însă încălcate. În retragere, nemţii au aruncat în aer şi jumătate din podul de la Năneşti, peste Siret, punct esenţial pentru transportul strategic. Podul nituit, construit de italieni la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost reconstruit de sovietici  pe jumătate din material sudat, astfel încât a rămas un monument unic în lume! Ruşii au avut nevoie de el şi l-au reconstituit în timp record. Aşa s-a întâmplat acum şi cu refacerea podului peste Prut, la Giurgiuleşti, pod care fusese dinamitat de eroii tanchişti ai căpitanului Napoleon Alexandru Popescu, în iulie 1940, după raptul sovietic al Basarabiei.

Astfel, la cererea Comandamentului Sovietic, poliţiştii gălăţeni aveau obligaţia, scrie într-o adresă a Chesturii din 27 septembrie ´44, de a scoate la lucru câte 500 de muncitori, numai dintre necalificaţi (ceilalţi fiind mânaţi în fabrici), pentru reparaţia în timp record a podului peste Siret, pentru  „un interes capital pentru ţară”. Documentul a fost publicat în volumul ”Din istoria Poliţiei Române. Poliţia oraşului Galaţi între anii 1832 şi 1949”,  publicat de dr. Adrian Pohrib. Aici descoperim şi documente despre evacuarea arhivei Chesturii, urcată pe un bac până la Brăila, vandalizată apoi de ruşi, dar şi de civili români, în Gara Urziceni, în drum spre Bucureşti, cu o parte salvată tocmai la Timişoara... Au dispărut state de plată, legislaţie, liste cu suspecţi, cu legionari şi comunişti, maşini de scris etc.

26 august – arderea de tot a Galaţilor!

„La 24 august, ora 20, un groaznic bombardament [sovietic] s-a abătut asupra oraşului Galaţi, care a durat până la ora 23”, scrie în nota din 10 septembrie 1944, nr. 377, aflată la Arhivele Statului Galaţi, în Fondul Comisiei Europene a Dunării (CED), dosar nr. 975, Carlo Cappellaro, intendentul provizoriu de la Palatul Comisiei Europene a Dunării, actuala Bibliotecă „V.A. Urechia”, sediul Comenduirii germane, ”ţinta principală a bombardamentului” sovietic  imprecis. Apoi ”au început, pe la ora 15, pocniturile de distrugere şi dare de foc a Galaţiului. Acest infern a continuat până la 26 august noaptea”. Intendentul a predat clădirea ruşilor, ca să-şi instaleze acolo comandamentul. Pe 27 august, sovieticii intrau în oraş, la ora 10,00.

Pe atunci sublocotenent, regretatul prof. univ. dr. Ioan Brezeanu, Cetăţean de Onoare al Galaţiului, general de brigadă în retragere, rănit în război, mi-a relatat că tocmai ajunsese acasă pe 26 august ´44, după o retragere de şase zile, pe jos, de la Iaşi, de unde înainta Armata Roşie. Înainte de a ajunge la Brăila, a fost martor la minarea centrului vechi al oraşului de către hitlerişti, doi câte doi, care făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, în apropierea Pieţei Regale. Flăcările s-au putut vedea, toată noaptea, şi de către refugiaţii gălăţeni, aflați la Brăila!

Pilotul militar Petrache Moraru, care avea opt ani în ´44, mi-a relatat despre incendierea imobilelor de pe Domnească, ce nu erau desigur atât de importante ca să merite dinamita. Oraşul a fost reconstruit cu un Centru în stil comunist, foştii proprietari burghezi fiind împiedicaţi să îşi reconstruiască imobilele.

Foto 1: 14 septembrie 1946 - Generalul sovietic Susaikov și țigara Regelui Mihai I. Foto 2: Galațiul bombardat în 1944 (Imagine primită de la scriitoarea Violeta Ionescu). Foto 4: Ateneul Român, distrus ca şi Galaţii (Foto: Wikipedia). Foto 5 și 6: Pravda Правда-№-209-от-31.08.1944. Foto 7: Şi în 2017, armata rusească a forţat trecerea Nistrului, într-un exerciţiu antiterorist! (Foto: Hotnews). Foto 8: Marmura eroului căzut în Basarabia, cuvântul localităţii Ţiganca a fost cenzurat - şters cu dalta! (Foto: V. Cilincă)

Foto 1, galeria de mai jos: Venerabila farmacie, înainte de război (Foto: arhiva BVAU). Foto 2: Ateneul Român, distrus ca şi Galaţii (Foto: Wikipedia). Foto 3: 1944. Armata Rosie în România (Foto: Adevărul de Hunedoara)

Citit 2771 ori Ultima modificare Duminică, 29 August 2021 02:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.