Dintre toate simbolurile materiale care definesc apartenența la un neam, steagul este cel mai ușor de recunoscut, cel mai popular, vedeta manifestărilor cu caracter național sau etnic. Dar cât de multe știm despre tricolorul românesc, despre istoria sa și diferitele variante care au dus la ceea ce înălţăm astăzi, în zi de sărbătoare?
Simbol apărut înaintea statului românesc modern
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului XIX. Cele trei culori apar pe drapelul răscoalei lui Tudor Vladimirescu, când li se atribuie pentru prima oară semnificația: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)". Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834, ca drapel de luptă, de domnitorul reformator Alexandru D. Ghica.
În 1848, revoluționarii au adoptat ca drapel al Țării Românești tricolorul albastru-galben-roșu, apărut şi în Moldova, în Ardeal (de exemplu la Adunarea de la Blaj), inclusiv la Paris, arborat la 26 aprilie 1848 de către studenții români care salutau noul guvern revoluționar cu un tricolor "ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii". Evident, unirea dorită nu s-a înfăptuit atunci, ci abia în 1859, prin dubla alegere, în Moldova şi Ţara Românească, a lui Alexandru Ioan Cuza drept domn, ideal naţional desăvârşit, la 1 Decembrie 1918, de Regele Ferdinand şi Regina Maria, prin crearea României Mari.
Steagurile de luptă, simbol al rezistenţei naţionale
În 19 martie 1863, Alexandru Ioan Cuza hotărăște cum vor arăta drapelele de luptă ale Principatelor Unite. Într-un alt moment crucial, pe 17 iulie 1877, înainte de a porni la război pentru independenţa ţării, domnitorul Carol le-a înmânat ostașilor drapelele de luptă, cu următoarele cuvinte: "Dându-vă drapelul corpului, vă încredințez onoarea României, pe care o pun astfel sub scutul curajului, devotamentului și abnegațiunii voastre. Pentru prima oară se prezintă solemna ocaziune de a primi drapelul în preziua mergerei pe câmpul de onoare; căutați a-l încununa d-o nemuritoare glorie. Nu uitați niciodată că drapelul este simbolul patriei..."
După înfăptuirea României Mari, drapelul oficial va rămâne în continuare cel tricolor, cu fâșiile dispuse vertical și fără stemă în centru. Drapelele militare erau tricolore și aveau pictată în centru stema României Mari. În colțuri se găseau monogramele aurite ale regilor Ferdinand I, Carol al II-lea (2 modele) sau Mihai I (2 modele), încoronate și înconjurate cu o coroană de frunze de stejar din aur. Hampa drapelelor avea în vârf o acvilă de metal cu zbor jos, încoronată și purtând în cioc o cruce.
Modificările din perioada comunistă
O dată cu instaurarea republicii, în România au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând stemele și steagurile tricolore. Pe 9 ianuarie 1948, printr-un decret, s-a decis ca noua stemă a republicii să fie "înfățișată prin: un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare care răsare, înconjurat de o înmănunchiere de spice de grâu, legate de o panglică având inscripția Republica Populară Română și inițialele R. P. R. la capătul spicelor". Potrivit aceluiaşi act, drapelul țării rămânea tricolorul: "colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben și roșu, așezate vertical, și având în centrul câmpului galben Stema Republicii".
Celebrul drapel cu gaură al Revoluţiei şi varianta actuală
Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluției de la Timișoara, stema Republicii Socialiste România, privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, a fost îndepărtată de pe drapele, prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâșiei galbene, rezultând varianta de "drapel cu gaură".
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că "drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu". Acest fapt a fost ulterior confirmat de Constituția României, la articolul 12, alineatul 1. Proporția de 2:3 între lățime și lungime este potrivit Legii nr. 75/1994, care stabilește și protocolul drapelului.
Întrucât drapelul cu gaură a rămas simbolul rezistenţei împotriva sistemului, el este folosit în continuare în cadrul protestelor sau arborat de persoane care doresc să semnaleze situaţii pe care le consideră nedrepte.
Drapelul României poate fi arborat, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reședința lor sau de persoane juridice la sediile acestora. Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea Legii nr. 75/1994.
Drapelul, subiect al unui protest internaţional, dar şi record mondial
Drapelul românesc este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei și cel de stat al Ciadului, acesta din urmă diferind de drapelul românesc doar prin nuanța ușor mai închisă a fâșiei albastre (indigo, în loc de cobalt, cum e la cel românesc). La un moment dat, ambasada Ciadului la Moscova a înaintat Organizației Națiunilor Unite un protest oficial, cerând ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU. Protestul a fost respins, deoarece existența tricolorului vertical albastru-galben-roșu ca drapel al României este anterioară existenței statului Ciad. Tricolorul românesc este, de asemenea, înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporție diferită (1:2 în loc de 2:3), un albastru mai deschis și stema țării în centru.
Drapelul românesc deţine şi un record mondial de mărime. La 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni a fost desfășurat cel mai mare drapel al României până în acel moment. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 × 226,917 m, rezultând o suprafață declarată de 79.290,39 mp. Mărimea acestui drapel a depăşit vechiul record mondial, de 65.975 mp, deținut de Liban.
"Steagul e România!"
Discursul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 19 martie 1863, la înmânarea drapelelor de luptă ale Principatelor Unite: "Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați,[...] astăzi, voi primiți din mâinile Noastre steagul ce întrunește coloarele Țărilor-Surori, așa precum voința unanimă a Românilor a unit pe capul Nostru coroanele ambelor Țări. [...] Primind steagurile cele nuoi, aduceți-vă pururea aminte că vă încredințez onoarea Țării. Steagul e România! [...] Steagul e tot de-odată, trecutul, prezentul și viitorul Țării; întreaga istorie a României! Într-un cuvânt; steagul reprezintă toate datoriile și toate virtuțile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii Români, Onoare și Patrie! Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați, jurați să păstrați cu onoare și fără pată steagurile voastre, și astfel veți corespunde încrederii și așteptării ce am pus cu Țara întreagă în oaste! Jurați a le apăra în orice întâmplare ca un sfânt depozit ce încredințez bravurei și patriotismului vostru! Să trăiască România!"
