Într-o scrisoare adresată, din Galaţi, surorii sale Eugénie Mourrylian, document postat pe site-ul Badsey Society din Marea Britanie, „unchiul Fred” scria: „Galatz/ 20 decembrie 1873/ Draga mea Biche (Căprioară – n.n.)/ Acum vreo șase luni (s.n.) am primit o scrisoare de la tine la care încă nu i-am răspuns într-un fel sau altul.”
Afacerile nu-i permiteau britanicului să trimită scrisori decât scurte şi rare, s-a justificat el în câteva scrisori. Dar iată-l scriind atunci surorii sale, Eugénie, despre năzdrăvăniile primului născut al familiei Mourylian, în acel an, aici, la Galaţi: “Încep cu nepotul tău, care, nu mai trebuie să menționez, este cel mai frumos și extraordinar băiat din câţi s-au născut vreodată. Acum are vreo șase luni și își dorește foarte mult să meargă, dar nu știe cum să o facă, așa că insistă să sară și îi place să alerge împreună cu asistenta pe care o ține de fustă. Încă nu a avansat prea mult în vorbire, deși spune ocazional <<Ma>>, dar el, evident, intenționează să ajungă un bun savant, deoarece îi plac deja foarte mult cărţile, deși îi place mai degrabă să le devoreze chiar şi când nu îi este deloc foame. Zgârâie cu unghiile pe toată hârtia, făcând astfel un zgomot încântător destul de susceptibil să facă pe unii să scrâşnească din dinţi. Mai mult, doarme toate nopțile. Când se trezește dimineața, fie stă nemișcat, fie cântă un cântecel din propria sa compoziție diversificată prin interludii de supt degetul mare. Una peste alta, ai un nepot de care s-ar putea să fii foarte mândră. Într-un fel sau altul, sunt întotdeauna foarte ocupat. S-a format puţină gheață acum, dar nu găsesc timp să patinez, deoarece este foarte departe. Râul nu este încă înghețat și frigul nu este deloc grav. În ziua de Crăciun, urmează să luăm masa la Consulat, vom fi foarte puțini, deoarece aproape toți englezii nu au mai rămas pentru iarnă, care este perioada în care aici este foarte puțin de făcut (s.n.).“
Istoria „unchiului Fred” – o veritabilă Odisee!
Din păcate, micuţul plin de energia vârstei sale fragede avea să moară repede, la numai şase anişori, tot unde se născuse – la noi la Galaţi! Împreună cu soţia sa, Caroline Florence, născută Gardiner, Fred a avut cinci fii și o fiică – patru născându-se la Galaţi. Arthur Frederick Henry, pomenit în scrisoare, se năştea în 1873 la Galaţi şi murea aici la şase anişori, Harold Austin, născut în timpul Războiului din 1877, tot la Galaţi, murea tot la noi, la numai trei ani, cu un an înainte ca familia să părăsească ţara, lăsând aici mici morminte. O fiică le murea în Belgia, în vârstă de un an. Un alt fiu pierea în lupte din Africa de Sud, la 1900, chiar în regimentul în care va lupta apoi, în Primul Război Mondial, nepotul lui Fred, Cyril Sladden. Un băiat şi o fată li s-a născut în Belgia. Mică-i lumea!
Căutând povestea britanicului stabilit la Galaţi în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, despre existenţa căruia am aflat datorită profesorului universitar Chris Higman, care mi-a oferit cu ani în urmă, cu generozitate, o fotografie din preajma lui 1870 a străbunicului său, Frederick Mourylian, am accesat site-ul Badsey Society, care, printre cele o mie de scrisori şi sute de fotografii de epocă, deţine o importantă colecţie cu familia Sladden. Cu omul de afaceri Julius Sladden s-a căsătorit Eugenie, sora lui Fred. „o secțiune importantă fiind scrisorile scrise de familia Sladden, o familie proeminentă din viața Badsey” şi din lume.
Un Sladden marinar, cumnat cu nume de stradă în Noua Zeelandă
Ca să dăm măcar un exemplu, iată-l într-o fotografie, postată de Badsey Society, pe Dilnot, un frate al lui Julius Sladden, cumnat al „unchiului Fred”, britanic ce a dus o viaţă călătorită peste mări şi ţări: angajat, de la 16 ani, în Marina Comercială (avea şi un frate tot marinar, care „a călătorit în toată lumea, în special în Tasmania, unde Dilnot l-a urmat pe la anul 1860.)” Dilnot s-a lăsat apoi de marinărie, pentru a se stabilli tocmai în Noua Zeelandă. Cel puţin România lui Fred era în Europa... Dilnot a făcut agricultură şi a construit un gater. Un drum din districtul Waimakariri poartă numele acestuia dintre primii proprietari de gater de acolo. Tot acolo tânărul a cunoscut o englezoaică, Elizabeth Letitia Coster, cunoscută sub numele de Bessie, care venise la capătul lumii ca să-și viziteze cei doi frați. S-au căsătorit în anul în care în România venea principele Carol. Cei doi au făcut opt băieţi şi trei fete...
Pentru că ne-a interesat în special corespondenţa din Galaţi, între anii 1871 – 1881, a britanicului Frederick Mourylian, iată şi o parte din istoria sa de familie, aşa cum o găsim înscrisă pe site-ul Badsey Society: când Fred avea doar vreo șapte ani, familia lui s-a mutat în capitala Franţei. „Fred a început să lucreze ca bancher la Paris. Din 1869-1871, la Bucureşti, și apoi, din 1873-1881, la Galaţi, Fred a trăit și a lucrat în România. (...) „Potrivit strănepotului lui Fred, atunci când cei de la Lloyds căutau personal care să ajute la înființarea Băncii Naționale a României (sic!), doreau vorbitori de franceză în personal, deoarece românii și-au dat seama că propria lor limbă nu va fi de mare folos pe arena internațională, iar Fred era unul dintre cei care erau angajaţi acolo. A avut sediul inițial la București, dar apoi, din 1873, a fost la Galați.
În 1872, Fred s-a întors în Anglia, când s-a căsătorit cu Caroline Florence Gardiner, apoi și-a luat proaspăta mireasă înapoi în România, unde s-au stabilit la Galaţi. În ultima parte a anului 1882, Mourilienii s-au mutat la Bruxelles. Fred lucra acum pentru Continental Gas Company. (...) La izbucnirea Primului Război Mondial, Fred și [Caroline] Florence [ - soţia sa] vizitaseră Anglia, dar Fred s-a simțit obligat să se întoarcă la Bruxelles pentru a se ocupa de treburile lui. Cu toate acestea, ocupația germană a Belgiei a determinat ca Fred să fie forțat să evadeze și să se întoarcă în Anglia. Relatarea despre călătoria sa prin Belgia distrusă de război este detaliată într-o scrisoare din 17 octombrie 1914 către sora sa.
EXPLICAŢII FOTO:
1. "Tramway" – cum se spunea atunci şi la Galaţi) urcând strada Lascăr Catargiu, dinspre Gară, la început de secol XX, când unchiul Fred era plecat de peste două decenii de la noi (foto site Transurb)
2. Inundaţii în port şi cartierul Moruzzi, la 1869 – deci cu trei ani inainte de venirea lui Fred în Galaţi; aici, în preajma sediului Lloyd-ului austriac
3. „Unchiul Fred”, pe la 1870, puţin înainte de epoca gălăţeană (fotografie, ca şi următoarele, de pe site Badsey Society)
4. Dilnot Sladden, cumnatul-marinar al „unchiului Fred” (1842-1906), aici probabil cu un an înainte de Războiul nostru de Independenţă
5. Familia Sladden în anul 1892. De la stânga la dreapta, copii cuplului: Kathleen, Arthur, Eugénie, sora lui Fred – doamnă a casei, în braţe cu Cyril, nepotul lui Fred, viitorul erou militar, fiul George (la picioarele mamei) Julius – şeful casei, şi copiii Jack, May, Ethel (foto de la Ruth Burn, născută Sladen pe site Badsey Society)
Mai multe din această categorie, Istorie gălăţeană din prag de secol XX
