×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: [ROOT]/images/galerie/palatul-de-la-balcic-inima-sultanei-marie
×

Notificare

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder:

Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmașa savantului Ștefănescu-Goangă, la Galaţi (III). „Gândiţi-vă tot timpul la viitor, faceţi planuri şi nu vă lăsaţi dărâmaţi!”

Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmașa savantului Ștefănescu-Goangă, la Galaţi (III). „Gândiţi-vă tot timpul la viitor, faceţi planuri şi nu vă lăsaţi dărâmaţi!”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Primită cu multă, multă căldură în şcoala în care bunicul său, savantul Florian Ştefănescu-Goangă, debuta ca profesor - actualul Colegiu Naţional "Vasile Alecsandri", doamna Anca Lemaire, arhitect de Paris şi arhitect-arheolog prin nisipurile fierbinţi ale Orientului, ne-a uimit prin naturaleţe şi prin stilul său franc!

Ne-a mărturisit: "Deja, la asta mă gândesc de mult: întâmplător, viaţa mea s-a derulat la Paris, asta nu mă împiedică să fac şi eu ceva pentru ţara mea! Asta vreau să fac şi acum sunt fericită că sunt aici cu dumneavoastră. Le urez mult succes profesorilor de aici, unde a predat bunicul meu pentru întâia oară! Eu aş fi fost incapabilă să fac această profesie - inclusiv cu fetele mele nu aveam niciun fel de răbdare. Voi, tinerii, urmaţi cum trebuie şcolile şi gândiţi-vă tot timpul la viitor, la viitor, la viitor, faceţi planuri şi nu vă lăsaţi dărâmaţi!".

Am avut onoarea să întâlnesc un om viu, tânăr, cu reacţii prompte, de omenie şi de luptă!

Doamna tăguie, nu se.... tânguie, împotriva lui Putin!

La fel de aprigă şi de curajoasă precum bunicul său, arhitecta le mărturisea fără nicio teamă elevilor şi dascălilor, în Cancelaria colegiului: "Dacă vreţi să vă şi distraţi acum, eu pot să vă povestesc că, în ziua în care a început războiul din Ucraina, am făcut şi eu ca tinerii care mâzgâlesc pe ziduri. Am scris în şapte locuri din Paris <<Putin - criminel!>> (<<Putin - penal!>> - n.r.). În metrou, în afara acestuia, în special pe o biserică recent făcută de domnul Putin, m-am dus şi am scris pe ziduri - la noi se spune <<taghez>>. Şi nişte tineri pe trotinetă mecanică s-au oprit: Doamnă, de ce faceţi tag acolo? M-am dat înapoi şi le-am arătat: Uite, citiţi! Din păcate, doar unul singur din trei a venit mai aproape. Şi sunt convinsă că habar nu avea nici cine era Putin, nici că era război - nimic, nimic, nimic! Am ajuns şi la sfârşitul acestui pelerinaj, toată isprava fiind făcută între 12 noaptea şi 1 dimineaţa, nu vă închipuiţi! Şi cu mantoul meu de şantier de arheologie, cu glugă, ca să nu mi se vadă faţa, ies din metrou şi ce văd? Un postament de faianţă albă. Bineînţeles că nu m-am abţinut! Era ora 1 dimineaţă şi a trecut un nene, pe bicicletă, care mi-a spus: Felicitările mele! Dar n-am văzut cine era, căci gluga mea era trasă aşa că doar nasul mi se mai vedea. M-am întors şi i-am răspuns: Domnule, ştii ceva? Eu sunt o babetă de 75 de ani - oare trebuie ca persoane de vârsta mea să facă ASTA? Nu, ar fi trebuit să fie aici o grămadă de tineri! M-a felicitat. Asta a fost... Aşa că nu trebuie să disperăm din nimic. Înainte, mama mea avea o vorbă: Capul sus, codiţa pe spate, nimeni să nu ştie dacă ai ceva pe suflet şi să nu te plângi! Nu!".

Vremuri grele sub unguri...

La ocuparea Transilvaniei de către naziştii maghiari, "ca rector, bunicul meu a trebuit să reuşească, lucru foarte greu, să mute Universitatea de la Cluj (adică din Ardealul de Nord, ocupat de Ungaria după Dictatul de la Viena din 1940 - n.r.), la Sibiu (structura de învăţământ uman) şi la Timişoara (cea cu profil real)". După război, în 1945, profesorul s-a întors la Cluj. Un an mai târziu, fruntaşul liberal era ales în Parlamentul României, unde, în ´47, academicianul Goangă a ţinut un discurs despre învăţământ, reluând poziţia sa intransigentă şi tocmai de aceea foarte riscantă din timpul guvernării legionare, când a fost chiar victima unui atentat: "Politica - doar până la uşa Universităţii!".

"Noi nu am ştiut niciodată exact care a fost motivul pentru care, în faimoasa noapte de 5/6 mai 1950, a fost luat în plină noapte, cu aproape o sută alte persoane din Bucureşti, toţi vârâţi în dube şi duşi", rememorează arhitecta. "O doamnă foarte drăguţă care lucrează la CNSAS, a lucrat şi la dosarul unui elev al bunicului meu, domnul Mărgineanu, care a fost şi asistent al bunicului şi pe care bunicul l-a trimis cu bursă în America. Ca şi pe alţi studenţi buni, trimişi în străinătate să se formeze, în Germania, în Franţa şi în alte ţări. Domnul Mărgineanu a primit 16 ani de închisoare. Doamna de la CNSAS mi-a spus că a căutat, dar nu a găsit în dosare motivul arestării bunicului meu. Mama mea credea că se datora faptului că făcuse parte din Guvernul Tătărăscu, de care fusese foarte apropiat, numit, pentru şase luni, ca să lucreze chiar la o altă Lege a Învăţământului. În noaptea arestării - "Noaptea demnitarilor", a fost arestat aşa-numitul "lot al demnitarilor". Aveam numai trei ani şi nu mai am nicio amintire de atunci. Atunci stăteam înghesuiţi, cu tatăl meu, mama mea, fratele meu un pic mai mare şi cu un nepot al bunicului meu, venit de la Curtea de Argeş. Destul de mulţi. Bunica a primit domiciliu obligatoriu, într-un loc absolut insalubru - un fel de pod, fără apă, fără curent electric, patru ani, până în ´54. Iar mama mea, fratele meu, pur şi simplu nu găseau loc nicăieri. Singura salvare a fost fratele meu, stabilit în Bucureşti, cu soţia şi cu doi băieţi într-un apartament".

Nici nu ştia dacă bunicul mai trăia sau nu!

"Iar nimeni-nimeni nu a ştiut, până când bunicul nu s-a întors, în vara lui ´55, unde a fost şi dacă mai trăia, după regimul de exterminare din închisoare. A fost un fel de minune a lui Dumnezeu! Bunicul s-a întors acolo unde locuise. Nu ştia unde să se ducă... N-a mai găsit nimic! A fost mişcător că cineva care trecea cu maşina a văzut pe stradă un fel de schelet ambulant şi, probabil după haine, şi-a dat seama de unde venea acea apariţie. Şi acela i-a zis: Domnule, dacă îmi spuneţi, eu vă duc. Bunicul i-a răspuns că nu vrea să deranjeze, dar acea persoană a insistat.

Mama, medic, a lucrat la Spitalul Colentina, apoi la cel de Boli Infecţioase Bucureşti - <<Balş>>. A încercat la toţi să bată la uşă, ca bunicul să fie internat ca să se întremeze. Era foarte iubită mama, dar toată lumea spunea că nu poate. În disperare de cauză, i-a telefonat la Cluj domnului Gorea, care era medicul de familie al familiei Goangă de atâţia ani. El a fost singurul care a spus că îl internează. Şi că dacă va comenta cineva, <<îl dau afară cu un picior în fund!>>. Mă scuzaţi - el, ca medic, vorbea mai aşa... Ca şi arhitecţii: mă scuzaţi, şcolii de arhitectură ştiţi cum i se spunea? Nu ştie nimeni? Şcoala de birjari, căci avem obiceiul să vorbim aşa, verde. Facem concurenţă medicilor...."

În 1995, la prima vizită în ţară, dna Lemaire "debarca" mai întâi la Cluj, unde savantul fusese rector şi unde locuise, apoi lua drumul Sighetului suferinţelor.

CITIȚI mai multe din Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmașa savantului Ștefănescu-Goangă, la Galaţi

(Va urma)

EXPLICAŢII FOTO:
1. Arhitecta-arheolog, luptătoarea Anca Lemaire, la CNVA (Foto: I. Cioroiu)
2. O fotografie a "Prinţului operetei" - Nae Leonard, cu autograful artistului, pentru bunica dnei Lemaire, Elena Goangă, născută Papadopol (din colecţia prof. I. Cioroiu)
3. În faţa casei familiei Florian Ştefănescu-Goangă de pe str. Bălcescu, fostă Berthelot, peste drum de Colegiu (foto: I. Cioroiu)
4. Dna Lemaire, scriind în Cartea de Onoare a şcolii (Foto: V. Cilincă)
5. Marele savant - o umbră supravieţuitoare, trăindu-şi ultimii ani, la ieşirea din închisoare (foto postată de Memorialul de la Sighet)

Citit 1363 ori Ultima modificare Duminică, 10 Iulie 2022 03:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.