×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: [ROOT]/images/galerie/palatul-de-la-balcic-inima-sultanei-marie
×

Notificare

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder:

O comoară la Marea Neagră, dar a bulgarilor, nu a noastră. Palatul de la Balcic, inima „sultanei” Marie

O comoară la Marea Neagră, dar a bulgarilor, nu a noastră. Palatul de la Balcic, inima „sultanei” Marie
Palatul de la Balcic, azi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Am putut vizita, în sfârşit, la Balcic, castelul „sultanei” Maria – aşa cum îi spuneau localnicii reginei Marie de România. O afacere  extrem de profitabilă pentru turism şi pentru HoReCa, însă la bulgari, nu la noi!

Cercetătorul dr. în Istorie Cătălin Negoiţă ne povestea că, somaţi de comuniştii bulgari să achite chiria restantă pentru palat, comuniştii noştri au stat pe gânduri: deja s-a sfătuit cu Emil Bodnăraş şi cu Lucreţiu Pătrăşcanu, pe care ne-am obişnuit să îl considerăm victimă, intelectualul comunist fiind arestat şi asasinat după ce a declarat studenţilor, la Cluj, că mai întâi este român şi abia apoi comunist. Ei bine, Bodnăraş nu a avut vreo opinie, însă Pătrășcanu s-a opus să ne mai încurcăm cu un palat regal, simbol al opulenţei regimului „exploatator” „burghezo-moşieresc”. 

Femeie-artist, pictor, designer de mobilier şi cu idei inovatoare în arhitectură, cultivatoare de minunate flori, scriitoare, amatoare să joace teatru, regina Maria a iubit atât de mult Balcicul, încât a ţinut ca inima sa, scoasă din piept de doctorul Nicolae Minovici, să rămână la castel, după venirea sovieticilor inima regală având o întreagă odisee!  Regina a proiectat singură, în stiluri diferite, de inspiraţie medievală românească şi europeană modernă, pavilioane pentru fiecare dintre copiii săi. Ea însăşi obişnuia să contemple, din jilţul său din piatră de pe înălţimi, apele Mării Negre, care de acolo se văd pure, albastre...

Lecţii de istorie

Pintre câştigurile participării la festivaluri de reconstituire istorică în ţară şi străinătate alături de camarazii din Filiala Galaţi a Asociaţiei Culturale Tomis s-au numărat şi vizitele la cetăţi, precum Rupea, la mausolee, Porolissum,  la Târgovişte sau, ca acum, la Balcic. Acolo, am putut acum urca pieptiş, prin adevărate galerii din piatră aşezată în stilul locurilor, năpădită de vegetaţie, căţărându-ne până sus, ca să admirăm exponate reale şi grădina botanică, chivernisită de studenţii bulgari de la Agronomie.

„Nu era vorba numai de aducerea aici a ceva care ar fi avut fiinţă în altă parte, ci de creaţie, de plămădirea pietrei, pământului, apei, copacului şi florii într-un desăvârşit întreg”nota regina în 1930, în articolul „Casele mele de vis”, în revista „Boabe de grâu”. Cea care îşi ridicase şi un castel într-un arbore, la Pelişor. La Balcic, ea ridicase „o casă albă cu acoperiș turtit și cu picioarele aproape în mare, o casă împresurată de prispe de piatră care treptat, treptat să fie schimbate într-un rai de flori”, astfel vedea regina minunea de la malul mării.

Legătura cu Galaţiul

Palatul de poveste, cu minaret, însă fără semilună, a fost ridicat pe un teren donat de industriaşul Nicolas Chrissoveloni. Fiul acestuia, Jean Chrissoveloni, devenea cel mai important bancher interbelic din România. Soţia sa, Sybille, era cea mai frumoasă femeie din Galaţiul epocii. Născută aici în familia de oameni de afaceri britanici Youlell, ea a fost o prietenă intimă a reginei. La Palatul Chrissoveloni de la Ghidigeni, unde funcţionau o popicărie şi primul teren de tenis de câmp acoperit din ţară,  regele Ferdinand I şi regina Maria obişnuiau să petreacă. Aici şi-a lăsat regina copiii, la adăpost de război.

Balcic, cu nume getic

Numele Balcicului vine de la un cuvânt getic, „balas”, adică „alb”, datorită  falezelor albe din calcar, găsim precizarea pe site-ul informatorulmoldovei.ro.

Regina Maria avea să scrie în jurnalul său: “Balcic!/Coasta de Argint.../  Într'adevăr e bine supranumită. Faleze de culoarea argintului cenușiu, peisagiu de vis, iar în depărtare marea, misterioasă, albastră ca peruzeaua, învelită de brumă sau sclipitoare, în veci neodihnită, oftând în veci... marea.

Îți apare deodată, după o cale lungă prin câmpii serbede, fără de sfârșit. Totuși pământul acesta este roditor, cu tot aspectul lui monoton și fără nicio culoare. Fără pomi, fără semne de hotare decât câte un sat părăsit, din când în când o siluetă de om călare, la orizont, sau turme mari de oi pământii păzite de un păstor de culoarea lor și care, în sălbăticia naturii, aduce aminte de tablourile reprezentând Fiul rătăcitor mânând turma de porci...

Satele compuse din căsuțe de piatră necioplită stau strânse în grupuri mărunte împrejurul unui puț central, cu acoperișuri plane și pitorești în posomoreala lor, dar triste, măturate de vânt, singuratice și pierdute.”  A numit casa "Tenha - Juvah", ceea ce înseamnă pe turceşte: "Cuibul singuratic". Ochi de artist, observaţii de excelent reporter! Scria că prin Dobrogea te ghidai doar cu compasul, ca şi pe mare...

La Palat se pot vedea şi crinii pictaţi cu atâta graţie chiar de către regină. Să nu uităm că ea a studiat desenul, pictura şi sculptura. A urmat îndrumări, la pictură, de la aceeaşi profesoară care o instruise mai înainte pe regina Elisabeta, ceea ce semăna cu pseudonimul literar Carmen Sylva: artista franco-elveţiană Ruth Mercier.

"Una peste alta, am construit grădini mici, în terasă, fiecare purtând numele unei ființe iubite: Mircea, Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mignon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru-Dușan, Helena, George; fiecare din grădinițele acestea pietruite este plină de flori, grădini de amintiri, în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi și chiar lacrimi... 

Aici vin când sunt obosită, ca să mă înprospătez cu vlagă, când viața mi se pare grea... ” - rânduri publicate în anul 1928, în “Analele Dobrogei”.

Ca locuri de rugăciune, regina și-a construit o bisericuță (inițial anglicană, religia dânsei în tinerețe), un templu bahaist numit „Maria Ruh” și paraclisul ortodox „Stella Maris”, plănuit de arhitectul Rogha Bihab, al cărui interior a fost pictat în 1930 de zugravii locali A. Damian și Papatriandafilos. În acest paraclis a fost depusă în iulie 1938 și la cererea testamentară a reginei o casetă conținând inima sa. Regina Maria a fost născută în religie anglicană, din mamă pravoslavnică (marea ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea, cel ucis într-un atentat, monarh reformator în cinstea căruia a fost ridicat Podul Alexandru, cel mai frumos pod din Paris, pe Sena. Şi care a dat nume unui ceas de buzunar). Apoi, regina, cultivatoare a exotismului, a adoptat, cu mare curaj, religia Baha´i, un cult apărut în vremea sa, din Orient, apărător al Păcii, însă pacifiştii descoperiţi că-i aparțineau făceau puşcărie pe atunci chiar şi în Statele Unite! Dar, din 1926, regina trecea oficial la cultul ortodox român. A cerut însă ca la înmormântarea sa culoarea de doliu să fie violet şi nu negru...

Foto-galerie:

1. Treceri abrupte, romantice
2. Regina, la Palat, privind spre Mare
3. Reginei îi plăcea să îşi îngrijească florile
4. Fostele băi
5. Veche imagine a palatului
6. Crinii, o adevărată obsesie în pictura principesei, ulterior regină
7. Chiar şi o sală de baie demonstra stilul său novator
8. Detaliu

{gallery}palatul-de-la-balcic-inima-sultanei-marie{/gallery}

Citit 1151 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 07:40

2 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.