Şi Cultura pierde posturi

Şi Cultura pierde posturi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi au primit, ieri după-amiază, o adresă oficială, referitoare la numărul maxim de posturi cu care trebuie să rămână în urma aplicării reducerilor de personal, conform OUG 63.

Este vorba despre Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Fiecare instituţie urmează să depună, până pe 2 august, noul stat de funcţii la CJ.

Din datele pe care le-am aflat până la închiderea ediţiei, de la Biblioteca „V.A. Urechia” urmează să plece 15 din cei 100 de angajaţi aflaţi pe statele de plată.

Deşi organigrama prevede 109 angajaţi, de la începutul anului au plecat deja nouă oameni, precizează directorul Ilie Zanfir (FOTO). Acesta crede că instituţia poate „scăpa” de aplicarea reducerilor dacă înaintează o solicitare în acest sens Ministerului Culturii, prin care atrage atenţia că biblioteca din Galaţi ar avea alt statut decât alte instituţii, fiind înfiinţată prin decret regal.

Directorii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii şi Centrului Cultural „Dunărea de Jos” ne-au declarat doar că li s-a transmis telefonic numărul de posturi cu care trebuie să rămână după reduceri, dar că abia astăzi vor citi personal documentul trimis de CJ şi vor putea oferi informaţii corecte.

Citit 925 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.