Revăzând creaţia epică a lui Constantin Vremuleţ şi traseul elaborării ei, se poate afirma că, pentru autor, scrisul literar a fost un modus vivendi prin care a rezistat şi s-a exprimat admirabil sub streaşina vremurilor.
În aproape patru decenii de activitate editorială, în bibliografia scriitorului s-au aşezat cărţi memorabile, de mare consistenţă problematică, din care se degajă semnificaţii profunde, incitante, atent distilate în text, populate cu personaje memorabile: „Falimentul proprietăţii Chistol et co.”, Ed. Eminescu 1981, „Castelul de papură”, Porto-Franco, 1991, „Profesoara şi gardianul”, Porto-Franco, 1998, „Vântul de miazănoapte”, Ed. Eminescu, 1987, „Zodia maimuţelor”, Axis Libri, Galaţi, 2009.
Alte scrieri ale sale - „O anumită zi însorită de soare”, Junimea, 1975, „Ziua ploii de purpură”, Ed. Eminescu, 1977, „Insula”, Ed. Eminescu, 1979 etc. ilustrează superlativ talentul şi personalitatea inconfundabilă a unui povestitor înzestrat cu ştiinţa construcţiei epice, cu derularea captivantă a faptelor, cu analiza psihologică a faptelor, cu imaginaţie debordantă, dar şi cu atracţie pentru documentarea ştiinţifică temeinică, pentru valorificarea fondului popular magic.
Eroii edificiilor narative ale lui Constantin Vremuleţ îşi caută identitatea în momente istorice tulburătoare, în insule ale memoriei asaltate de sentimente, sau într-o realitate care se joacă periculos cu viaţa omului. Întâmplările şi opiniile sunt piezişe, imprevizibile, purtând amprenta unei proiecţii artistice remarcabile.
„Fabulele” (istorisirile), ecuaţiile morale, existenţiale şi rezolvările epice pledează convingător pentru valoarea unui scriitor care a înţeles să constituie din fiecare apariţie editorială, încă o probă de capacitate literară, fără urme de compromisuri „strategice” (aşa cum au practicat cu folos multe slugi vechi şi noi).
Pe lângă antologicul personaj Chistol (din „Falimentul proprietăţii…”), sclavul Ezis (din „Vântul de miazănoapte”) asimilează calităţi extraordinare de reprezentativitate pentru opera scriitorului. Romanul tratează un subiect istoric, prin care lumea comunistă este proiectată într-un univers barbar de timp îndepărtat, ceţos. Este o transpunere subtilă, cu numeroase corespondenţe de sisteme dictatoriale, exemplar regizate de autor.
În acest spaţiu evoluează Ezis (E-zis), naratorul, un intelectual prin gândire ce se minimalizează permanent prin complexe ţesături de reflectare în care condamnă ceea ce aparent admiră şi admiră ceea ce, de fapt, condamnă.
Ezis îşi stabileşte identitatea necesară, se preface mut: „Nu mă văd, ca şi cum n-aş exista” (p. 6); „Necuvântând, zeii lasă omului mai mult timp pentru înţelepciune” (p. 13); „Valabilă şi de neschimbat a rămas de fiecare dată muţenia mea care, după câte am aflat în noua îndeletnicire de scrib regal, va avea preţuire nemăsurată faţă de toate celelalte însuşiri omeneşti” (p. 53).
Sclavul-scrib (un fel de ziarist al vremii aceleia!) consemnează vizual, auditiv şi mintal, evenimentele cu o foame cumplită de adevăr, generată de consolidarea domniei minciunii.
Finalul consemnează tragica pierdere a identităţii vinovate: devine un mut autentic, fiindcă se lăsase sufocat de tulburarea fricii iraţionale: „Fusesem pedepsit pentru înşelăciunea mea faţă de oameni. Amuţisem”. (p. 235). Ezis - autorul rămâne contemporanul nostru prin faptul că personajul său „pierduse noţiunea de logică a timpului, a spaţiului şi, în general, a tuturor lucrurilor şi faptelor înconjurătoare” (p. 127).
În „Zodia maimuţelor” scriitorul oferă o revanşă personajului din „lumi barbare” avansat în universul demagogiei, în care memoria devine aluat pentru erori şi iluzii.
Opera lui C. Vremuleţ este un ansamblu epic de astfel de recursuri la istorie, la dragoste, la social, care îl aşază în rândul scriitorilor români importanţi, dincolo de ignoranţa şi de lenea criticii literare ofilite în obedienţă, oportunism şi mediocritate.
La mulţi ani şi la mai multe cărţi, domnule Vremuleţ!
