Interviu. Nicolae Mantu, muzicianul cu nume de pictor

Interviu. Nicolae Mantu, muzicianul cu nume de pictor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Împărțit între muzica simfonică și jazz-rock.

A terminat Conservatorul, a fost profesor și, din 1990, este devotat Teatrului „Nae Leonard”, unde conduce departamentul Revistă. Este dirijor, orchestrator, compozitor, știe să cânte la flaut, pian și chitară. N-ar da muzica pentru nimic altceva. Pentru cine nu știe ce înseamnă să urmezi o carieră muzicală serioasă, trebuie spus că totul înseamnă o nesfârșită muncă. 

- Muzicienii nu se joacă pe-afară în copilărie, nu pierd timpul cu gașca în adolescență, ei fiind privați de multe, multe distracții. Dar merită?

- În afară de cursuri, instrumentul și orele întregi de studiu îţi ocupă toată viața. Dar merită! În studenție am cântat cu flautul în formația Basorelief, pe vremea când la modă erau Sfinx, Roșu și Negru, Iris. Eram în formație cu niște nume mari: Mugurel Vrabete (acum chitară-bas la Holograf), Relu Bițulescu, Edi Bălașa, Doru Căplescu, Flavius Teodosiu. Muzica noastră, deși mai aparte – jazz-rock –, se bucura de mult succes și ne număram printre formațiile foarte cunoscute din țară. Odată am fost la un concurs național de rock de trei zile la Sala Mare a Palatului. Am fost a doua trupă din festival, iar presa a scris că odată cu noi s-a încheiat și concursul, atât de bine am fost apreciați. Iar pentru mine a fost un adevărat triumf: la finalul festivalului, Electrecord, care înregistrase tot live, a lansat un vinil. Închipuiți-vă cât am fost de mândru când mi-am văzut numele pe disc!

- Aţi încuraja acum tinerii să vă urmeze exemplul? Pasiunea pentru artă, pentru muzică se transmite la noile generaţii?

- Absolut! Fiul meu, Vincențiu Gabriel, a urmat și el flautul la Universitatea Națională de Muzică din București (fostul Conservator). Printr-un concurs de împrejurări deosebit, el a fost cooptat tot de către Basorelief. Cântă acum cu unii dintre foștii mei colegi. Deci, cumva, în rolul lui Mantu joacă tot un Mantu. Recent au scos un CD împreună, o chestie care m-a bucurat extrem de mult, cu atât mai mult cu cât muzica lor este tot pe jazz-rock. Le-a ieșit o chestie deosebită.

- Ştim că muzica presupune mult studiu individual şi o întrepătrundere a mai multor abilităţi. Ce ajută la crearea unui bun muzician?

- Faptul că știu să cânt la trei instrumente mi-a fost foarte util în cariera de orchestrator, aranjor și dirijor. În primul rând, pot citi partitura fiecărui membru al orchestrei, îl pot urmări, știu ce să-i cer. Deși pot exista tensiuni și într-un colectiv ca al nostru, a doua zi te întâlnești cu aceiași oameni, așa că nu ai cum să ții dușmănii sau uri. În al doilea rând, atunci când fac un aranjament orchestral, pot scrie partitura fiecărui instrument în parte și la fel se întâmplă atunci când compun muzică – deși nu mă pot lăuda că acesta este punctul meu forte. Totuși, am scris muzica pentru "Scandal la bal", "Iepurașul Mofturici" sau "Firfirică".” 

- Cum aţi ajuns la Teatrul Muzical şi la revistă? Mai este acest gen gustat de public?

- Teodor Munteanu a fost cel care m-a solicitat să vin în Teatru. Pe vremea aceea, în afara lui Teddy, vedete erau duetul Jula și Miron, iar Estrada (acum Revista) funcționa după tiparele din Teatrul "Cărăbuș" al lui Constantin Tănase: cuplet, solist, balet. Mi s-a cerut să aduc ceva nou și, spre mulțumirea mea, asta se întâmplă de o vreme bună. Momentele unui spectacol de revistă practic tot astea sunt; mișcarea, sunetul, cuvântul sunt "materia primă", însă vrem să mergem pe musical, cu un subiect cu cap și coadă și cele pe care le-am făcut în ultima perioadă sunt bune. Am avut acum de curând premiera la "Gâlcevile din Chioggia" unde publicul a fost extraordinar, sala plină și eu zic că acest spectacol chiar este o reușită și o bucurie.

- Care a fost cel mai frumos moment din viața de artist?

- Cea mai mare satisfacție profesională a fost în perioada imediat următoare după '90, când s-a organizat la fostul Fantasio un festival al teatrelor de revistă, unde veneau toate teatrele din țară. La două ediții la rând am luat Premiul "Sile Dinicu" pentru cel mai bun dirijor. O diplomă a fost semnată de George Zbârcea și una de Mișu Fotino, care erau președinți de juriu. Eram alături de Viorel Gavrilă, de regretatul Dumitru Lupu, de Valențiu Grigorescu, de Dan Ardelean, de Mihai Portișan de la Cluj, adică niște nume de referință ale muzicii ușoare românești. Sălile erau arhipline, și, când mi-am auzit numele...

- Dacă aţi alege un instrument dintre cele pe care le stăpâniţi şi un gen muzical, care ar fi acestea?

- Nu trece o zi fără să cânt la flaut. Nu prea mai pot să studiez, pentru că nu prea am timp. Și ascult mult smooth jazz. Pentru că jazz-ul este genul care îmi place cel mai tare. Ca solist, am cântat odată, cu ani în urmă, cu orchestra Teatrului. Am avut în program suita a doua de Bach, un concert de Mozart. Jazz-ul m-a determinat să apar pe scenă cu orchestra simfonică, cu prelucrări, adaptări, orchestrații după piese cunoscute ale lui Johnny Răducanu. Poate că mi-aș dori ca, atunci când mă vede cineva pe stradă, să mă recunoască, să zică "Uite-l pe Mantu!" Dar altele sunt vedetele de azi... Dac-ar fi s-o iau de la început, n-aș face nimic altceva decât tot muzică.

Citit 535 ori Ultima modificare Vineri, 18 Noiembrie 2022 07:55

2 comentarii

  • postat de Gigi Marga
    Marți, 22 Noiembrie 2022 21:14
    81.196.176.***
    Basorelief are un singur CD, lansat in 2014, Ploaie in Macondo… nu canta nimeni cu flautul …
    0
    1
    Raportează
  • postat de Vali Damian
    Vineri, 18 Noiembrie 2022 17:08
    5.13.239.***
    Bravo, Nicule! Si Mircea Tiberian -sef la Catedra de Jazz de la Conservator-spunea ca erai cel mai bun dintre colegi! Si Vincentiu te urmeaza cu brio. Poate, cindva, veti cinta impreuna!
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.