Tradiţionalul schimb de cadouri între oficialităţile locale şi oaspeţii străini participanţi la Festivalul Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului” a avut loc vineri, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Chebac, directorul festivalului, Vasile Plăcintă, dar şi Aurelia Bogatu-Matei, proaspăt numită directoarea interimară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, au fost gazdele reprezentanţilor moldoveni, ucraineni, tuci, macedoneni şi slovaci.
Înainte să le înmâneze câte o mască populară şi un obiect din ceramică de Braniştea, Eugen Chebac a punctat importanţa tradiţiilor în păstrarea identităţii fiecărui popor, mai ales în contextul crizei actuale.
Măştile populare realizate de meşterul Paul Buţa trebuie să le fi părut extrem de originale străinilor, pentru că nu au ezitat să le probeze pe loc. Mulţumind pentru cadourile primite, oaspeţii au oferit, la rândul lor, un semn specific meleagurilor din care vin.
Festivalul de Folclor continuă, până luni inclusiv gălăţenii putând urmări evoluţiile ansamblurilor străine sau româneşti, pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
Explicaţie foto: Macedonenii, reprezentanţi pentru prima dată în festivalul de la Galaţi, mulţumind pentru daruri.