* Ultima parte a interviului cu academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, preşedintele Fundaţiei „Anastasia” *
Cale de câteva săptămâni, am parcurs discuţia despre icoană cu academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, voce distinctă în evidenţierea frumuseţii Icoanei Bizantine. Am rezumat concluziile distinsului nostru interlocutor într-un îndemn evident: necesitatea de a reveni cu toţii în Biserica Mamă, la Chipul care are asemănarea cu Dumnezeu, Iisus Hristos.
Am înţeles din cartea „Noi şi icoana”, dar şi din acest interviu că Icoana bizantină este singura în măsură „să traducă” în culoare şi Duh experierea trăirii în Hristos. Icoana rămâne singurul „instrument” al împăcări între noi şi Dumnezeu, singura punte de legătură între noi şi Biserica lui Hristos, între noi şi sfinţii Săi.
- Vorbiţi despre sentimentalismul dulceag care ne desparte de credinţă, vorbiţi despre spiritualism şi pietism ca despre două erezii ale veacului. Cât ne ajută pietismul, de exemplu, să experiem adevărata trăire în Hristos?
- Pietismul aparţine omului cosmic, omului neînduhovnicit. Or, spuneam şi la întâlnirea de la Galaţi, noi intrăm oameni cosmici în Biserică, iar când ieşim cu picioarele înainte ieşim bisericeşti. Diferenţa este uriaşă: omul cosmic - acela pe care-l definesc doamnele astroloage pe la televiziuni - acela cu adevărat este dependent de astre, pe când omul bisericesc nu mai este dependent de astre, nu mai este dependent nici de Hristos, dimpotrivă, cel înduhovnicit va ajunge să se asemene trăiri şi atitudinii Sfântului Apostol Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.
- Pietismul are ceva în comun cu credinţa?
- Pietismul este religios, nu este bisericesc; intrăm în Biserică persoane religioase şi trebuie să ieşim bisericeşti; religiozitatea este sacrală, iar sacralitatea funcţionează pe simboluri şi termeni închipuiţi, atât de oameni, cât şi de demoni. Această părere religioasă aparţine „nevrozei” pietiste.
Faţă de această pornire religioasă, teologul grec Christos Yannaras denunţă cu justificată îngrijorare pietismul ca fiind „marea erezie a zilelor noastre, o erezie la nivelul ecleziologiei care sapă, dacă nu cumva neagă, în fapt, însuşi adevărul Bisericii, dar fără să pună la îndoială formulările acestui adevăr. Le consideră forme intelectuale fără raport direct cu mântuirea oamenilor, abordându-le jurisdicţiei academismului teologic autonom…
Ce-i pietismul? Clasarea doctrinei în plan secundar credinţei, pe primul plan fiind o inimă neşlefuită; pietismul este caracteristic omului cosmic, nu a omului bisericesc. La Dumnezeu venim încet, încet, treaptă cu treaptă, fiindcă Dumnezeu ştie că omul este capricios, de aceea nu porneşte prin a-l da la refăcut, ci porneşte prin a-i cânta în strună, lăsându-i libertatea să aleagă… Duhovnicul ştie să aleagă cu adevărat; el tot timpul îţi ţine partea. Aşa proceda cu noi şi părintele Galeriu, tot timpul ne ţinea partea.
- Aţi început primele lecţii de artă plastică la clasa pictorului Corneliu Baba, dar cel care v-a îndreptat calea către Icoana Bizantină a fost vrednicul de pomenire părintele Constantin Galeriu (1918-2003). Ce amintiri vă leagă de părintele Galeriu?
- Acest duhovnic pe care Dumnezeu mi l-a dat nu făcea cu noi ceea ce fac eu cu copii mei… Eu mă gândesc să fiu drept şi să nu le ţin partea. Duhovnicul îţi ţine partea şi când greşeşti şi iertarea lui te face să te îndrepţi.
Am foarte multe amintiri şi anul acesta se fac 7 ani de când a trecut la Domnul (pe 10 august 2003). A plecat aşa cum a şi trăit, cu „inima în lumină”, cum îi plăcea Părintelui să clasifice pacea lăuntrică a omului. Sper ca trupul său să fie aşezat în biserică, acolo unde a slujit în viaţa pământească.
Părinţii, duhovnicii produc involuntar şi inconştient icoane în inima fiilor lor. O icoană este pentru mine părintele Constantin Galeriu şi mă rog la bunul Dumnezeu să-l aibă în pază şi să-l aşeze în rândul Sfinţilor Săi.
Noi, cei de la Fundaţia „Anastasia” facem demersuri ca - mai întâi - omiletica, apoi, teologia părintelui Galeriu să fie identificate… O icoană este pentru mine şi părintele Dumitru Stăniloae care raportat la înalta sa Teologie nu e suficient de cunoscut la noi, adică Acasă. Părintele Stăniloae ne învaţă simplu: „Dumnezeu nu teoretizează”, aşa că…
