Marți dimineață, la sediul Consiliului Județean (CJ) Galați a avut loc conferința de lansare a proiectului de renovare a Complexului Muzeal de Științele Naturii ”Răsvan Angheluță” – Corp 1, lucrări ce vizează eficientizarea energetică a clădirii principale.
“Vom realiza aici mai multe investiții verzi, care vor reduce la jumătate consumul de energie, precum și emisiile de dioxid de carbon. Practic, vom reabilita termic întreaga clădire, de la schimbarea ușilor și geamurilor, la sisteme inteligente de umbrire în sezonul cald și sisteme de monitorizare și gestionare a consumului de energie. Vom înlocui sistemele de încălzire și climatizare, vom moderniza instalațiile de iluminat și vom monta sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, adică panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă şi microcentrale de cogenerare de înaltă eficiență. În plus, vom instala stații de încărcare pentru mașinile electrice”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.
Finanțarea acestui proiect este realizată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având o valoare totală de 15.100.317 lei. În perioada următoare, vor demara procedurile de achiziție publică pentru implementarea sa.