„Pâine şi literatură”, la Muzeul de Artă Vizuală

„Pâine şi literatură”, la Muzeul de Artă Vizuală
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Muzeul de Artă Vizuală Galați organizează vineri, 13 ianuarie, de la ora 18,00, finisajul expoziției “Pâinea cea de toate zilele”. La evenimentul realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “V.A. Urechia” și în colaborare cu Cenaclul “Noduri și Semne” vor participa artista Andreea Brătucu (București), scriitorii Ion Avram, Radu Vartolomei și Liliana Tofan, curator expoziție. Moderatorul evenimentului este bibliotecarul și scriitorul Adi Secară.

"Artiști, curatori, scriitori și poeți se reunesc, și prin ei și instituțiile conexe unde își câștigă pâinea de toate zilele, pentru un eveniment în care artele plastice și literatura vor interfera cu eleganță: «Pâine și literatură», o întâlnire ce se va desfășura în spațiul destinat expozițiilor temporare ale muzeului. Evenimentul va găzdui o ședință extraordinară a Cenaclului Noduri și Semne", anunţă instituţia organizatoare printr-un comunicat.

Expoziția “Pâinea cea de toate zilele” poate fi vizionată până pe 14 ianuarie.

Citit 950 ori Ultima modificare Joi, 12 Ianuarie 2023 14:49

1 comentariu

  • postat de basarab paltanea
    Vineri, 13 Ianuarie 2023 05:46
    86.124.203.***
    sa intelegem ca expo este nefinisata? poate finalul expozitiei sau la voi e cu finalul limbii romane....
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.