În fiece ianuarie, gândul și cuvântul îmbracă sufletul românului în straiele sărbătorii dorului de Eminescu.
Poet de geniu, prozator, jurnalist, “luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu (pe numele sau Mihail Eminovici) s-a născut pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Copilăria și-a petrecut-o la Ipotești, iar adolescența, la Cernăuți, localitate în care a urmat gimnaziul.
Debutează în poezie la vârsta de 16 ani, cu poezia “De-aș avea”, în revista "Familia" a lui Iosif Vulcan.
Își desăvârșește studiile la Universitatea din Viena și la cea din Berlin, având astfel posibilitatea de a studia operele unor filozofi, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și operele Ramayana, Mahābhārata și Vedele, ale filozofilor orientali, care îi vor influența modul de gândire, opera, viața.
Poetul nepereche a publicat poezii în prestigioasa revistă “Convorbiri literare” a societății Junimea, din care făcea parte. A scris și proză, care conține și elemente sociologice.
A făcut parte din curentul romantic, poeziile sale conținând noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, abordând teme, precum: natura, dragostea, fie vulcanică, fie caldă, calmă, intimă, neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.
Dintre cele mai reprezentative opere ale sale enumerăm: Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V)
După ce, la vârsta de 24 ani, revine în țară, se stabilește la Iași, astfel că, în perioada 1875-1877, lucrează ca jurnalist la "Curierul de Iași", iar din 1877, la revista "Timpul".
Articolele jurnalistice ale vremii urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.
Se retrage din gazetărie în iunie 1883, întrucât munca de jurnalist îl epuizează.
Cea mai grea perioadă din viața poetului (1883-1886), este marcată de boală, de suferință, care îi vor provoca, la 15 iunie 1889, decesul, în Sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu. Două zile mai târziu, Eminescu a fost înmormântat la Cimitirul ”Bellu” din București.
Există supoziții potrivit cărora moartea sa ar fi fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.
Titu Maiorescu a dăruit Academiei Române, în anul 1902, manuscrisele lui Mihai Eminescu, constând în 46 de volume, ceea ce înseamnă aproximativ 14.000 de file.
În anul 1948, pentru contribuția sa însemnată la dezvoltarea culturii naționale și internaționale, poetul nepereche a fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
În cele ce urmează, un poem pe care îl dedic poetului de geniu.
LA UMBRA TA, POETE...
La umbra ta, poete
îmi odihnesc clipa
răstignită de nemiloase nedreptăți
pe sinuoase poteci ...
La umbra ta, poete
alung angoasele
în jungla timpului fugar
care a uitat veșnicia
prin gări fără trenuri...
La umbra ta, poete
ard nălucile ce-și strigă prietenia
dar cultivă neghina în inimi pereche
La umbra ta, poete
îmi caut liniștea cuvântului
îmbrăcat în podoabele gândului...
La umbra ta, poete
am găsit secretul iubirii
și-l voi păstra în cămăruța sfântă
a sufletului...
Mioara Baciu
