După 20 de ani de când n-a mai fost la Galaţi, Mircea Cărtărescu şi-a lansat vineri, 3 februarie, în amfiteatrul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", cel mai nou roman al său, "Theodoros", la invitaţia profesorului de la Liceul de Artă, Doru Căstăian.
Gălăţenilor se pare că le-a lipsit o astfel de întâlnire, sala de festivităţi a colegiului umplându-se până la refuz, iar evenimentul a avut căldura şi vibraţia unui spectacol bun, nu doar a unei simple lansări de carte, la acest lucru contribuind magnetismul şi carisma invitatului serii, umorul şi priceperea amfitrionului, dar şi "chimia" dintre cei doi interlocutori, care nu s-au sfiit să recunoască faptul că sunt "prieteni vechi".
Programată să dureze o oră, întâlnirea s-a extins la două ore, plus încă una în care s-a stat la o coadă imensă pentru autografe şi fotografii cu Mircea Cărtărescu. Cititorii gălăţeni şi-au dorit să afle cât mai multe lucruri despre cel mai citit autor contemporan, întrebările din sală venind una după alta, răspunsurile fiind date cu onestitatea, farmecul literar şi strălucirea unui om cu o cultură vastă, fără a face caz de acest lucru, scriitorul fiind aplaudat de nenumărate ori de cititorii veniţi la întâlnire. De altfel, Mircea Cărtărescu le-a spus din start gălăţenilor prezenţi la lansare: "Sunt un om foarte prietenos, fără pretenţii literare sau culturale, cum au, din păcate, prea mulţi colegi de breaslă, sunt un om care ştie să asculte şi mi-ar fi foarte drag să vă ascult şi pe dumneavoastră", lucruri de la care nu s-a dezis nicio secundă.
"Theodoros" este "cartea mea cea mai dedicată publicului, este o carte pe care am scris-o cu cititorii mei în minte", a ţinut să puncteze Cărtărescu.
Doru Căstăian a amintit că "sămânţa" de la care a pornit romanul a fost una dintre scrisorile lui Ion Ghica pentru Vasile Alecsandri, în care povestea tocmai despre eroul care a fost pretextul amplei construcţii literare pe care a întreprins-o Cărtărescu. Acesta din urmă susţine că ideea de a-l crea pe "Theodoros" îl bântuie de peste 30 de ani, că în jurnalul său pe care îl ţine de aproape 50 de ani sunt numeroase referiri la această idee. "De când am luat prima dată contact cu opera lui Ion Ghica, am fost pe de o parte fascinat, iar pe de alta întristat. Fascinat pentru că subiectele sale sunt extraordinare, prin extraordinara sa putere de evocare. Una dintre scrisorile lui Ghica se numeşte chiar Theodoros. Pe Theodoros nu l-am inventat eu, el chiar a existat. Când am văzut că în doar cinci-şase pagini Ghica descrie soarta unui om cu un destin spectaculos, m-am întristat. De ce, pentru Dumnezeu, omul acesta nu a scris până la capăt? De ce nu a vrut să fie un scriitor adevărat, pentru că talent avea, ci a rămas doar memorialist? Toate personajele descrise de el în scrisori ar fi putut deveni romane. Bineînţeles că, citind «Theodoros», mi-am spus: dacă nu l-a scris el, am să-l scriu eu. După 150 de ani".
Mircea Cărtărescu a mai povestit că, deşi a mai încercat să înceapă acest roman, nu a reuşit: "Când mi-era mai rău, atunci s-a întâmplat să încep această carte, când mi-era mai bine, nu a fost chip să o încep. Când am fost mai aglomerat, mai îngreunat de viaţă din toate punctele de vedere, m-am gândit să scriu această carte. Am scris la «Theodoros» doi ani. E una dintre cărţile mele pe care le-am scris cel mai repede. De exemplu, scrierea lui «Orbitor» mi-a luat 14 ani. Am scris în viteză. Am scris în fiecare zi, deşi eram nefericit şi, uneori, chiar deprimat. Dar când l-am terminat, am simţit o fericire pe care nu am mai simţit-o la finalizarea niciuneia dintre cărţile mele", a povestit el.
Una dintre întrebările din public a fost legată de faptul că, deşi Cărtărescu se studiază în liceu, nu se află şi în programa de Bacalaureat. "Asta mă întreb şi eu", a răspuns cu umor scriitorul. Apoi a continuat: "Nu depinde de mine. Eu am presărate prin manualele şcolare câteva textuleţe, care sunt foarte vechi şi care nu mă bucură deloc. Parcă au ales cele mai proaste texte ale mele cei care au făcut manualele. Şi le-au dat săracilor elevi să-şi bată capul cu ele. Nimeni nu m-a întreba vreodată. Îţi place «Poema chiuvetei»? Am scris-o doar ca să ne distrăm la momentul acela. Nimeni nu-l întreabă şi pe bietul autor dacă e bine să apară cu un anumit text în manual. Mie mi-ar plăcea să fie incluse texte care să-i bucure pe copii, să-i intereseze", a fost răspunsul autorului.
Mircea Cărtărescu a mai vorbit şi de faptul că, în general, cărţile se scriu singure, cele adevărate, scriitorii sunt doar nişte portaluri prin care ele trec. "Când văd un scriitor extrem de îngâmfat, mi se fac bubiţe pe piele. Un autor trebuie să fie extrem de recunoscător pentru ceea ce primeşte, de faptul că, de undeva, fără să ştii de unde, din subconştientul tău, din mintea ta sau din mintea altei fiinţe apare această minune a unei cărţi. Să fie recunoscători că din mintea lor apare această minune, apare frumuseţea pe lume".