„Tehnici de restaurare frescă şi tempera” este titlul expoziţiei foto documentare care s-a deschis, ieri, la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi cu sprijinul Centrului de Cercetare în Conservare – Restaurare şi Arte Aplicate din cadrul Universităţii de Arte „G. Enescu” din Iaşi.
Organizatoarea evenimentului, Mihaela Lefterache, s-a bucurat de sprijinul mentorului său de la care a învăţat meseria de restaurator, lector universitar doctor Cornelia Bordaşiu, care a fost prezentă şi la vernisaj.
Imaginile prezentate în expoziţie sunt realizate în perioada susţinerii licenţei de către studenţii secţiei de restaurare. E o poveste despre cum au fost salvate de la dispariţie opere de artă care aparţin mănăstirilor din Nordul Moldovei: Voroneţ, Moldoviţa, Umor, Arbore.
Fotografiile vorbesc despre o muncă titanică, dar care presupune o mai mare migală decât cea a bijutierului. Este munca pe care o presupune zămislirea tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte.
Un ideal care nu s-a descoperit încă pentru noi oamenii, dar iată că a devenit disciplină cu o filozofie proprie şi fundament ştiinţific în cazul operelor de artă. Chiar şi aşa, numai cei aleşi pot practica această meserie.
O meserie cu perspective
„Cuvântul restaurator nici nu exista în nomenclatorul de meserii. De aceea înfiinţarea în 1997 a secţiei din cadrul Universităţii din Iaşi a fost o primă realizare. Acum secţia este acreditată şi în plus, avem şi studii de masterat şi de doctorat”.
„Absolvenţii de arte plastice care aleg acest drum pot fi siguri că beneficiază de studii complete. Este o meserie cu căutare pe piaţa muncii, în ţară şi în străinătate, unde se plăteşte plătiţi foarte bine. Chiar am foşti studenţi care după absolvire şi-au găsit de lucru în străinătate”, ne spune lectorul universitar dr. Cornelia Bordaşiu.
Fondatoarea secţiei de restaurare de la Facultatea de Arte Plastice din Iaşi recunoaşte însă că nu este o meserie uşoară şi că trebuie să te numeri printre cei aleşi ca s-o poţi practica:
„Îţi trebuie răbdare, capacitate de concentrare, atenţie distributivă, disponibilitate pentru o muncă susţinută şi în etape, inventivitate şi respect pentru ceea ce au făcut înaintaşii”.
„Restaurarea unei lucrări are două etape: diagnosticarea, descoperirea motivelor care au dus la deteriorarea operei de artă şi apoi intervenţia asupra operei de artă în vederea restaurării”.
„Aceasta din urmă seamănă cu o călătorie în timp, pentru că trebuie să cunoşti modul în care s-a făcut atunci lucrarea şi tehnicile care au fost folosite, pentru a putea să intervii în acelaşi mod, altfel poţi deteriora opera şi mai mult”, ne mai lămureşte Cornelia Bordaşiu.
Cel care a surprins cel mai bine esenţa acestei meserii este directorul muzeului, Dan Basarab Nanu: „Expoziţia de faţă înfăţişează cam ce înseamnă candoarea ajungerii la nivelul originar al operei de artă, chiar în condiţii în care timpul, nepăsarea sau condiţiile atmosferice au creat probleme. Trebuie să iubeşti enorm trecutul ca să poţi avea puterea de a-i şcoli şi pe alţii în a iubi”.
