- Bogdan Boeru, "Benedictiana", Editura RAO, București, 2022
La Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" Galați, în cadrul unui turneu de promovare în toată țara, a fost lansat romanul "Benedictiana", al constănțeanului Bogdan Boeru. Evenimentul a avut loc sub egida Salonului literar cultural "Axis libri", brand spiritual al Galațiului de aproape 20 de ani, invitat special fiind brăileanul Mihai Vintilă, cunoscut publicist și poet, inițiatorul Mișcării literare "Litera 13". Întâlnirea a fost moderată de Geta Eftimie, directoare adjunctă a instituției patronate de Consiliul Județean Galați, și de subsemnatul.
Mihai Vintilă (în prim-plan în fotografie) a subliniat că a verificat plin de curiozitate toate datele și amănuntele istorice folosite în text, fiind de acord că Bogdan Boeru a fost cât se poate de corect în construcția eșafodajului teoretic al cărții, multe dintre personajele literare fiind și personaje… istorice cât se poate de reale. Când discuția a deviat spre personajele… negative, Bogdan Boeru a sugerat că, în viața de zi cu zi, rareori se manifestă câte un om ca fiind un exponent al Răului pur, sugerând că în privința unui personaj din carte, care o asasinează pe una dintre cele mai interesante femei… literare întâlnite în ultimul timp, ar fi fost inspirat de unul cât se poate de real.
Desigur, varianta finală este una care îmbină istoria, istoria ideilor religioase, imaginația și realitatea, dar documentării i s-a acordat un rol cu totul și cu totul special, autorul scriind într-o notă la final (pp. 368-369): "…documentarea care a stat la baza acestui roman a fost una de profunzime… M-a interesat să surprind epoca în detalii legate în primul rând de viața de zi cu zi (obiceiuri, economie, finanțe, îmbrăcăminte, armată etc.) sau să subliniez chestiuni ce țin de arhitectura orașelor descrise (Ierusalim, Damasc, Hama, Edessa, Arethusa). Descrierea sinagogii de la Dura Europos este, la rândul ei, bazată pe studii istorice. Pentru a da consistență și credibilitate personajelor și conjuncturilor, am folosit în text multe cuvinte și expresii în principal în arabă și latină, pentru care am consultat un vast aparat bibliografic. Evenimentele istorice, cum ar fi bătălia de la Hattin (1187), asediul Edessei, cel al cetății de la Vadul lui Iacob, asediul lui Taqi al-Din asupra Manzikertului, campania de calomniere a sarazinilor cu scopul de a grăbi intervenția unei noi cruciade (cu toate că și aici am jonglat puțin cu personajele și cu aspectul temporal, tot pentru a da coerență și substanță poveștii), tentativa de asasinare a lui Saladin ori intrarea acestuia în Damasc sunt reale și documentate. Contextul istoric este, la rândul său, unul real."
Sincretismul ideilor religioase propus este mai mult decât interesant: "Ideea de a construi o astfel de ficțiune mi-a venit pe vremea când mă documentam pentru «Convergențe spirituale. Eseu despre o posibilă sintaxă a sacrului». (altă carte a lui Boeru - n.a.) Anumite aspecte asupra cărora m-am aplecat atunci m-au făcut să mă întorc la Apuleius și să-l studiez cu alți ochi. Practic, echivalența dintre Amor și ideea de șarpe, de nemurire prin ciclicitate, a constituit punctul de plecare pentru acest roman." (p. 368)
În egală măsură, roman-heavy (aluzie la perioada în care Bogdan Boeru a fost și membru al formației "Interitus Dei"), dar și alchimic (aluzia continuă cu citarea versurilor din songul V.I.T.R.I.O.L., versuri marca Boeru: "I am my enemy,/ The only one that I will see/ In the mirror./ So I must break the glass/ And set me free/ For the Art of Alchemy."), "Benedictiana" poate fi un punct de referință în literatura (și de gen) care încearcă să-și depășească ingrata condiție de artă (doar) a cuvintelor.
Supranaturalul (care ar trebui să fie al sacrului, al Divinității) este provocat cum rareori s-a întâmplat, în raport cu Timpul, și nu neapărat printr-o glumă mai lejeră, cum este în fragmentul de mai jos: "Dar dacă viitorul poate fi schimbat, nu înseamnă că viziunile care îl privesc nu țin de absolut, ci de probabilitate? Nu e ca și cum ai vedea un stol de păsări zburând jos și ai afirma cu tărie că va fi furtună… Și nici măcar această premoniție aviară nu poate fi luată drept neavând nicio urmă de îndoială. Oare câte păsări nu au greșit drumul? Dacă le-am atribui cinstitelor zburătoare perversitatea gândirii omenești, nu ne-ar fi greu să bănuim un stol de berze zburând jos pe deasupra unei mănăstiri de maici doar din plăcerea de a vedea pe cine știe ce popă - mascul feroce perpelindu-se ca în durerile facerii, ori pe cine știe care dintre călugărițe așteptând ciclul menstrual cu sufletul la gură, ca pe o izbăvire.
Să existe mai multe feluri de viitor? Să existe unul nestatornic și un altul imuabil? Atunci unde încape ideea de predictibilitate, atât de necesară vieții? Și la ce ar mai fi de folos una ca ea, intitulată pompos clarvăzătoare?
Iar dacă viitorul este astfel, de ce nu ar putea fi și trecutul? Și el a fost cândva un viitor. Ne rămâne doar prezentul, acea clipă al cărei nume, odată rostit, a și trecut, acea respirație care, odată înfăptuită, își pierde calitatea de prezent… Dacă totul este atât de trecător, atunci se poate spune cu certitudine că avem timp? Nu! Nu îl avem!" (pp.180-181) ș.a.m.d.
Așadar, nu avem o căutare a timpului pierdut, deoarece… neavându-l, nu am fi avut ce pierde și, desigur, beletristic, este prea puțin proustianism, dar șarmul cărții constă în alte elemente, printre care și o reprezentantă a sexului frumos care trebuia să aibă legături cu splendoarea spiritului neo-galic…
Un paragraf, precum cel de mai sus, m-a trimis cu gândul la argumentul ornitologic al lui Borges, referitor la existența divinității. Apropo de sud-american, dacă Borges ar fi scris un roman (cele scrise la patru mâini nu le punem la socoteală), este posibil să-l fi scris precum Bogdan Boeru. Un personaj ar fi fost cu siguranță unul dintre preferate lui: Matilda de Rethel, vicontesă de Melitene, cu ceva sânge regal armenesc, o frumusețe de… porțelan, atât de Claricelispectoriană! Cu atât mai mare regretul despărțirii premature, totuși, dintre… cititor și ea, "Doamna de caolin"!
Dacă v-a plăcut etiopiana Makeda a lui Cărtărescu, din "Theodoros", care-l ispitește pe însuși Dumnezeu (ca să nu mai amintim și de Solomon!), o să vă placă și personajul Zhiva, nubiana clarvăzătoare a lui Boeru, care ar trebui să fie "primul om al unei noi lumi", care va sfida și ea superputerea pe care o să lăsăm să o descoperiți, cu toată lumina și tot întunericul fiecăruia!
Dacă e să mai adăugăm la lista personajelor pe cele de neuitat (la negative, numai de... bine!), soțul Matildei, Ademar, seniorul cetății Benedictiana, este un spirit liber aproape greu de imaginat pentru epoca aceea deloc renascentistă, tolerant și aproape ecumenic, iar rivalul, de la un moment dat, Dawud al-Hakim ibn Khalid, un fel de Saladin (mai mic, dar la fel de iscusit din punct de vedere militar, dar și subtil întru cele ale Poeziei), măcar după origine, kurdă, dar și după spiritul la fel de iubitor față de oameni, indiferent de confesiune, influențat de o călătoare în timp, călugărița Aetheria de Locasanta, la care l-am mai adăuga, fără doar și poate, pe Walter… Scott, nu numai pentru că mare parte a lecturii va striga neobosit dintr-o temniță a Benedictianei că va fi vai și amar de oameni, apocalipsa fiind aproape, dar și pentru că… înfruntând timpul care poate fi învins, dacă tot nu prea există sau poate fi suspendat, va ajunge să fie creatorul romanului istoric modern.
Bref, o carte de dincolo de timp, despre… "o lume nouă" care ar avea "nevoie de un Dumnezeu nou", despre "haina pe care o îmbracă infinitul", despre imposibilitatea Limbajului de a se "trata" reîntorcându-se mereu și mereu la sine?
