* Urmând „Calea Domnească” * „Dumnezeu ne scoate din necaz...” *
În vremuri când totul se derulează din inerţie, când omenii au ajuns simple cifre micşorate sau inexistentente printr-o simplă manevră de condei sau din raţiuni… economice, România vie continuă să existe.
Cu bucurii, cu dureri, cu neputinţe sau biruinţe. „Cum vă duceţi crucea sărăciei?”, aceasta a fost întrebarea pe care am adresat-o câtorva trecători prin această lume, trecătoare şi ea.
„Când mai uşor, când mai greu”
„Cum să ne ducem crucea? Când cu uşurinţă, când mai greu. Totul e să nu abandonăm crucea pe care ne-a dat-o fiecăruia Dumnezeu, ne-a îndemnat doamna Marilena Cristian (foto 1), în vârstă de 62 de ani. Am pe cineva în spital şi nu pot să nu observ că în Sănătate treburile sunt foarte grele”.
„Sunt înmărmurită de cum îşi desfăşoară activitatea personalul medical din spitalele noastre. Cer compasiune pentru ei… Noi, românii, avem o cruce grea de dus, dar trebuie să nu disperăm şi trebuie să nu ne plângem de viaţa grea, ci trebuie să ne plângem păcatele”.
„Sunt vremuri grele pentru toţi, dar nu e cazul să ne lamentăm sau, mai grav, să cădem doar pentru atât, ne-a spus Ion Slabu (foto 2), 25 de ani, lucrător în transporturi. Lucrez la o firmă de transport, s-au diminuat activităţile, nu se mai vine, nu se mai pleacă, dar trebuie să fim optimişti. Trebuie să ne ducem crucea până la capăt, indiferent de greutăţi…”.
„Să ne ferească Dumnezeu de mai greu”
„O ducem greu, ne-a spus doamna Sanda Marin (foto 3), în vârstă de 64 de ani. Dar să ne ferească Dumnezeu de mai greu. Am o nepoţică bolnavă şi mă rog la Cel de Sus să o însănătoşească”.
„Am mers şi la Cuvioasa Parascheva, la Iaşi, şi mă rog zi şi noapte să ne dea Domnul putere să o putem ridica. Adeseori ne punem speranţe în oameni, dar ne plângem degeaba la oameni, tot Dumnezeu ne scoate din necaz”.
„Înaintaşii noştri care au făcut războiul ne spuneau că au fost generaţie de sacrificiu, ne aminteşte domnul Constantin Gherase, în vârstă de 58 ani. La câtă dezorganizare este în forurile ţării, te şi miri că mai respirăm”.
„Realitatea înconjurătoare mă face să afirm că şi noi suntem generaţie de sacrificiu, dar asta e crucea noastră şi trebuie să o purtăm cu demnitate. Astăzi nu e timp decât să ne plângem păcatele, poate aşa Dumnezeu să salveze poporul acesta”.
„Mântuitorul S-a răstignit pe Sfânta Cruce pentru noi, iar noi avem datoria să nu ne plângem, ci să ne rugăm mai mult şi să ne îndreptăm atenţia către cei mai necăjiţi decât noi. Întotdeauna e cineva mai necăjit decât noi…”.
„Fiecare dintre noi, pământenii, avem o cruce de dus, ne spunea doamna Tudoriţa Maxim (foto 4), în vârstă de 44 de ani. Istoria ne-a arătat atâtea perioade nu tocmai favorabile bunăstării şi prosperităţii, dar nu era atâta văicăreală…”.
„Eu lucrez în asigurări şi nu pot zice că nu se simte sărăcia, financiar, vorbind. Numai că eu am învăţat să primesc absolut toate, bune sau mai puţin bune, cu demnitate…”.
Sunt dătătoare de viaţă aceste atitudini ale gălăţenilor noştri pe care i-am întâlnit nu la Biserică, ci pe Strada Domnească.
Şi dincolo de văicărelile pe care le vedem pe unele canale media, dincolo de crizele noastre guvernamentale, există o Românie vie şi verticală, există acei oameni care au înţeles că Crucea, individuală sau la nivel de neam, este şansa pe care ne-a dat-o Mântuitorul pentru luminarea noastră, pentru mântuirea noastră.
Crucea este cheia care desluşeşte întreaga istorie a mântuirii noastre şi noi trebuie doar să pricepem.
