Doina Roman, la "Gaudeamus" 2023: Întoarcerea la Poezie

Doina Roman, la "Gaudeamus" 2023: Întoarcerea la Poezie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
  • Doina Roman, "Leopard cu dresuri de mătase neagră", Ed. Tracus Arte, București, 2023

Doina Roman, membră a Filialei Galați-Brăila (Sud-Est), prietenă de suflet a Galațiului, oraș unde și-a lansat numeroase dintre cărțile sale (dacă nu chiar pe toate, exceptând-o pe cea despre care scriem acum), a revenit la iubirea sa (poate cea dintâi), Poezia, lansându-și, în cadrul Târgului de Carte "Gaudeamus", practic prima carte de poezie de autor (debutul editorial absolut cu lirică îl făcuse… la patru mâini, cu gălățeanul Gabriel Gherbăluță, volumul "Maestrul și jumătate lebădă" fiind de neuitat!), carte intitulată "Leopard cu dresuri de mătase neagră".

Doina Roman s-a consacrat ca scriitoare de romane S.F. & Fantasy, dar vă asigurăm că și poezia sa va concura, de aici înainte, proza. Imaginație să fie! Și nu este vorba cumva de vreo… jumătate de leopard metaforic, chiar dacă, așa cum a subliniat Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, dar și al Editurii Tracus Arte, subtil critic literar, la lansare, "felina" este mai mult un simbol, dar care, iată, "face" atât de bine la titlul-introducere, invitație la o lirică nervoasă (în sens bun), care transmite o metafizică a (lipsei de) regrete(lor) când este vorba de istorii de iubiri autentice!

Desigur, când este vorba de imaginar, felinele sunt… atât de înfrățite cu oamenii, începând cu pisicile, și este de-ajuns să ne gândim, literaro-cinematografic-teatral, la pisicile lui Eliot ("traduse" la noi prima oară de regretatul Viorel Ștefănescu și Tudor Cristian Roșca), "Ghepardul" lui Lampedusa și, aproape în egală măsură, Visconti (ca să nu mai spunem și de Burt Lancaster!), filmul indian "Omul și fiara", unde un tigru teroriza o regiune întreagă, de neuitat fiind și tigrul lui Yann Martel din "Viața lui Pi", la listă putându-i adăuga pe Shere Khan și Bagheera ("Cărțile Junglei"), felina ancestrală din "Ice age", super eroul Omul Puma sau mai recentele apariții din "Black Panther", seducătoarea Nastassja Kinski din "Cat people", leoparzii zăpezilor din cărțile lui Matthiessen, Sylvain Tesson, Cognetti, jaguarii din "Bătrânul care citea romane de dragoste" de Sepulveda ori cel din "Vânătorul de jaguari" de Lucius Shepard ș.a.

La Doina Roman, așa cum arăta și Adelina Pop pe coperta IV, ar fi mai mult suprarealismul titlului cu felină! Dar spiritul cărții chiar este demn de dansul unei pantere la fel de primordiale ca și iubirea sau/și dorința. Parcă am fi în mijlocul unei noi expoziții de foto marca Cornel Gingărașu, cu colajele sale: "Leopard în ciorapi de mătase" - "De fiecare dată,/ tragerea ciorapilor de mătase pe picior/ e ca schimbarea pielii până la gât,/ ca înlocuirea oaselor cu o țesătură moale./ Doar picioarele lungi fără trup contează./ Ele încă nu mă dor, aleargă pentru mine,/ merg ca un cap fără corp/ sprijinit doar pe coapse… și da,/ mă unduiesc arogant pe Calea Victoriei,/ ca un leopard cu dresuri negre…/ Cine îndrăznește să întrebe o felină de ce/ oprește traficul, undeva pe la mijloc, doar cât/ să-și pună pantofii de lac, cu tocuri înalte?/ Atât și nimic nu ar mai conta." (p.12)

Pariul liric al Doinei Roman este Viitorul (este aproape normal la o scriitoare de S.F. & Fantasy, ca să nu spunem chiar "anticipație"!), chiar dacă… din gara misterioasă care apare într-un poem nu mai pleacă niciun tren. Viziunile sunt aproape mistice (este aproape normal ținând cont de ce religii fascinante imaginează autoarea în romanele sale!): "… lumea plânge în hohote, toți vor să mă atingă,/ femeile se împing să aprindă lumânări din ochii mei, îmi cer să le sărut pântecul/ și să-l fac să rodească…/ și-mi rup veșmintele, și nu se rușinează/ că mă lasă goală…/ apoi, îmi smulg aripile de zahăr candel/ și râd."

Erotismul este însă, probabil, punctul forte al manuscrisului, cu tensiuni generate de forțe misterioase, ca în fantasticul sud-american: "Sigur dezmierdam o poartă de intrare în trupul tău,/ o poartă primitoare ca floarea de migdal,/ arcuită moale și umedă după care să te pierzi./ Sigur în seara aceea s-a întâmplat ceva,/ peste drum, râul se umflase peste măsură,/ se uita la noi ca la o pradă,/ sigur încerca să ne digere sau căuta/ poarta de intrare în noi."

Deși există și un existențialism amoros cam amar, precum în ”Come taste the happiness!” sau în "Taci. Dă-mi ciocanul și piroane de opt" ori "Aproape apocalipsă" (pe care-l văd cântat de Iris sau Cargo: "Și vine o zi când vinul nu mai e vin,/ când cei care știu să scrie scriu pe ziduri,/ și nici acolo nu-i mai citește nimeni…"

Ludicul (poate à la Marin Sorescu, invocat) îndeamnă spre dialog continuu, spre teatru de "kartier", unde Iubirea va suna de două ori, pisica de pe acoperișul fierbinte va fi invocată pentru a opta viață, tot ludicul chemând la fugă de… poezie ("Eu nu sunt poet!" se aude din când în când), o "întâlnire de gradul patru" fiind de neuitat, exemplar pentru arta poetică propusă… La fel de nonconformistă, "Declarația de dragoste a macazului către șeful de gară", un text cumva vișniecian…

Dar iată "Întâlnire de gradul patru": "Ea nu era pământeană,/ respira iarba: o făcea fuioare pe nări, se așeza pe scăunel cu furca în brâu,/ apoi o trăgea pe fus. O adulmeca și o așeza în lada de zestre, la sare./ El purta o pereche de ochi albastru cu fire de piatră vânătă, avea barbă de trei zile, cât să pară bărbat auriu roșcovan./ Ea a scos din ladă un melc bătrân cu plete albe,/ care a vorbit în toate limbile galaxiei./ El a privit-o pe sub gene, carnea lui a tresărit/ când ea l-a atins acolo unde trebuia să fie inima și a vibrat ca bobul care încolțește și face spic, dar și-a făcut cruce cu limba în gură,/ că deja intrase în pământ până la glezne…/ când a clipit albastru din ochii lui, piatra vânătă intrase în pământ până la brâu,/ iar ea respira iarba de pe capul lui/ și o făcea fuioare pe nări." (p.28)

Ca o paranteză, însăși Doina Roman nu prea… pare pământeană, dar, desigur, aceasta este altă poveste sau altă poezie, ca să nu spunem altă felină!

În contrapunct, oarecum, o precizare aparte pentru un poem aproape de… "Duminica" sufletelor, un imn minor pentru prietenie, "Numele voastre de copii" (p.42) este intitulat și cuprinde… necuprinsul: "O să mă întorc/ unde voi erați posibili,/ calzi și aproape îngeri./ O să mă întorc/ să mai simt o dată/ gustul prieteniei,/ un alt fel de dragoste:/ nejurată, neîntinată, nesilită,/ dată de Dumnezeu/ când a făcut lumea fecioară./ O să mă întorc/ să vă apăr de îndoieli/ și să ne iertăm/ unii pe alții/ pentru că nu mai suntem."

Poate că sapiențial aici este punctul fierbinte, firul roșu al cărții: cât de multă prietenie poate fi în dragoste, cât de multă dragoste în prietenie!

Așadar… Altfel despre gustul prieteniei (și al dragostei): după ce ghearele au lăsat un fel de urme (după suflet!).

La lansare au mai vorbit Tudor Voicu și subsemnatul.

Citit 889 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 09:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.