Festivalul Internaţional "Leonard", ediţia 2024, a XX-a, este marcată şi de prezenţa la Galaţi, pentru a cântări greutatea artistică a spectacolelor prezentate, a unor critici naţionali şi internaţionali de marcă, printre care se numără şi Peter Quantrill, jurnalist muzical englez, autor, editor, manager de proiecte, cu peste 20 de ani de experienţă în domeniu. Ne bucurăm nu doar că managerul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", Teodor Niţă, a îmbrăţişat cu bucurie ideea noastră de a-l invita la Galaţi, dar şi că experienţa a fost pentru oaspetele britanic una plăcută. Mai jos, reproducem cronica sa la "Madama Butterfly", precum şi gândurile sale despre vizita în oraşul nostru, cu menţiunea că traducerea şi adaptarea ne aparţin.
"Opera suspendă timpul pe măsură ce-l umple. Elena Moşuc, o Cio-Cio-San credibil vulnerabilă, dar strălucitoare vocal la Galaţi
Într-o epocă în care opera în Marea Britanie este mai puţin susţinută şi mai marginalizată ca niciodată, o vizită la Festivalul Puccini din Galaţi serveşte drept un puternic motiv să ne reamintim cât de unificatoare şi accesibilă poate fi această formă de artă. Pusă în scenă cu onestitatea și sensibilitatea fidele filozofiei dramatice a verismului lui Puccini, reprezentația de duminică, 3 noiembrie, cu „Madama Butterfly” a exemplificat capacitatea specifică operei de a suspenda timpul pe măsură ce îl umple; de a invoca diferența culturală în timp ce o transcende; de a da glas tensiunilor și contradicțiilor care se luptă pentru supremație în noi toți.
Puccini strecoară aceste tensiuni în fiecare măsură a partiturii sale. În 1904, Butterfly a atins o coardă sensibilă a publicului încă îmbătat de Wagner, dar și proaspăt fascinat de japonism și de moda orientală. În 2024, unii spectatori și companii de operă consideră că temele din „M. Butterfly” sunt prea fierbinți pentru a fi atinse. O adolescentă sedusă și abandonată de un marinar; cultura şi obiceiurile japoneze exploatate pentru plăcerea voyeuristă a publicului european și american.
Dar, dacă suntem șocați de tragedia Madamei Butterfly, de strângerea treptată, dar fără remușcări, a șurubului, pe măsură ce fiecare frază și episod ne aduce mai aproape de momentul când eroina îşi conștientizează propria soartă, este pentru că Puccini a vrut să fim șocați. „Fă-i să râdă, fă-i să plângă” - Puccini a fost în aceeaşi măsură un cititor de suflete și un impresar mereu cu un ochi lacom pe soldul contului său bancar.
Fiecare element al reprezentaţiei companiei Teatrului “Nae Leonard” a “conspirat” să ne aducă mai aproape de adevărurile crude şi devastatoare ale operei M. Butterfly. În rolul titular, Elena Moşuc a fost credibil vulnerabilă, dar strălucitoare vocal, din ce în ce mai magnetică într-un portret al M. Butterfly în care ea devine stăpâna propriului destin şi nu doar victima circumstanţelor sale. În fosă, dirijorul Cristian Sandu a adus o precizie relaxată şi o profundă afinitate pentru complexul flux/reflux al pulsului şi armoniei.
O producţie stilată (în regia originală a lui Giampiero Zazzara, efectiv readusă la viaţă de Adrian Mărginean) a lăsat scena liberă pentru interpreţi să spună povestea cu o caligrafie a gestului și mișcării autentic reținută și formală. Cele mai grăitoare dintre toate, poate, intimitatea teatrului și spiritul colectiv al interpreţilor vocali și al instrumentiștilor au proiectat drama într-o formă distilată, concentrată. Când am văzut reprezentaţia teatrului cu La bohème, la Bucharest Opera Festival în iunie, exact această iscusinţă şi spirit, atribute colective ale echipei, m-au surprins drept extraordinare. Nu este nici loc, nici nevoie de scuze privind scara fizică restrânsă a teatrului liric atunci când toate elementele sale se mişcă într-o armonie atât de strânsă.
Probabil că acest spirit aparţine identităţii oraşului în sens mai larg. În trei zile, un vizitator poate doar să scrijelească suprafaţa Galaţiului, luând bacul peste Dunăre, plimbându-se prin Grădina Botanică, cumpărând mere de la piaţă. Şi totuşi, un vizitator englez poate simţi o înrudire a Galaţiului cu vechile zone industriale din Birmingham, Manchester şi Sheffield. Căldura sufletească şi mândria civică sunt mai la ele acasă în asemenea oraşe, decât în capitalele internaţionalizate şi cosmopolite. În orice caz, gălăţenii au toate motivele să se mândrească cu realizarea teatrului lor de operă de a organiza un festival atât de ambiţios şi satisfăcător din punct de vedere artistic."
