Sebastian Barry, Răgazul unui zeu bătrân, Editura Trei, Colecția ANANSI. WORLD FICTION, ANANSI CONTEMPORAN, 2024
Unul dintre nivelurile de lectură ale unui roman care va fi surprinzător, prin meditația finală asupra Răului omenesc, este cel istoric, aducând în prim plan o Irlandă care (încă) are sechelele ei. O Irlandă a irlandezilor, cu toată întrepătrunderea cu Istoria Regatului Unit al Marii Britanii:
„Irlandezii. Niște sărmani hoinari la marginea Europei. Nimeriți din întâmplare pe un teritoriu străvechi. De unde n-au mai putut pleca, de unde nu s-au mai putut întoarce.” (p.229)
Spiritual-geografic-climatologic, se specifică, referitor la factori cărora li se dă mai puțină importanță când este vorba de istorie:
„Ca și cum vremea irlandeză i-ar fi fost dușmănoasă. Ceea ce și era, într-un fel, vremea irlandeză, care se pune atât de rar de acord cu planurile cetățenilor. Toate sărbătorile legale erau garantat udate de ploaie, de la început și până la sfârșit. Era un dat al vieții irlandeze. Un drum până la plajă, început pe un soare dogoritor, sfârșea inevitabil în dârdâială și lacrimi, în furtuni pornite din senin și nori ca niște capace. De câte ori un irlandez, indiferent de vârstă sau sex, s-a întins pe un prosop, pe orice plajă din Irlanda, și, înțepenit de rafalele de vânt rece, a așteptat ca perdeaua de nori să treacă și soarele voios să-și reverse din nou razele asupra lui! Curând dârdâiala se transformă în convulsii, într-o epilepsie a expunerii la frig. Victima se înfioară, privește cerul cu un singur ochi fiindcă până și norul este orbitor, încercând să ia o hotărâre. Mai rămân sau plec? Mai are rost să stau aici când, treptat, moartea pare că mă îmbie?” (pp.198-199)
Plecând de la acest citat, final de citat, nu se poate să nu facem o paranteză și să spunem că, din perspectiva finalului propriu-zis (cu un fel de romantizată sinucidere… eroică - nu este spoiler!), dar nu numai, romanul poate și considerat și o conversație cu Moartea, poate un pic precum cea din „A șaptea pecete”, dar nu mai avem un cavaler, ci un fel de anti-erou, fost lunetist, totuși, în armata britanică (nu mai puțin de 57 de victime în Malaysia), apoi devenit un polițist apreciat în Irlanda independentă, dar care a provocat, apropo de definițiile și istoria tragediei vechi grecești, prin fericirea sa, invidia zeilor…
Care nu îi vor mai dărui o bătrânețe îndelungată cu cei dragi, soția June, copiii Winnie și Joe, ci doar „un răgaz” de nouă luni de pensie, într-un ținut totuși idilic, nouă luni în care se va naște un pui de moarte, care îi va aduce aminte (dacă mai era cazul, sic, deoarece se pare că proaspătul pensionar începea să aibă probleme cu memoria) că, pe lângă tot ce este bun și frumos pe această lume, există și Oroarea, Atrocitatea și… poveștile îngrozitoare!
Din titlul cărții și din ceea ce am scris mai sus, să credem că un om poate fi… măcar aproape un zeu? Sau măcar un om se poate crede astfel? (Și) Precum personajele negative, abominabile, pe care le veți descoperi, desigur?
Pe coperta a IV-a este următoarea prezentare, „palidă”, pe lângă întreaga complexitate a cărții, surprinsă cu măiestrie de traducător, profesorul universitar Petru Iamandi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galați-Brăila (care nu ar fi deloc la prima traducere mai mult decât memorabilă - este de ajuns să ne amintim în fugă la „Umbrela” lui Will Self):
„Recent pensionat, fostul polițist Tom Kettle se stabilește într-o căsuță de pe domeniul unui castel victorian cu poalele scăldate de Marea Irlandei. De luni de zile abia dacă a mai văzut pe cineva, întrezărind doar silueta proprietarului excentric al casei și pe cea a unei tinere mame înfricoșate, care s-a mutat alături. Câteodată, își amintește cu drag de propria familie, de soția June și de cei doi copii, Winnie și Joe. Dar când la ușa sa bat doi foști colegi, care-l iscodesc despre un caz vechi de zeci de ani, se vede atras în vâltoarea întunecată a unui trecut cu care încă nu s-a împăcat.”, adăugându-se că „Răgazul unui zeu bătrân” a fost nominalizat la Booker Prize în 2023.
Aproape diplomatic, se ocolesc, mai sus, subiectele „fierbinți”, care aduc aminte și de un film precum „Spotlight” (și Kettle este molestat de cei care-l cresc), ca să cităm din carte, în prim plan fiind „diavolii relațiilor dintre oameni” (p.121; deși la p.25 este și o altă convingere, tot a personajului principal: „Știa că în pieptul relațiilor interumane stătea înfiptă, aproape de fiecare dată, comedia, ca un cuțit care încă mai vibrează”, ceea ce confirmă ceea ce este citat tot pe coperta IV din „The New Yorker”: „Scriitor de amplitudine aproape joyceană, Barry nu desparte niciodată comicul de tragic.“); dar tehnica construcției cărții este una adaptată, oarecum, vremurilor: este un thriller, este și un policier, apar și niște fantome ca în romanele englezești, este și un roman de familie; este și un strigăt de durere, exagerând la maxim putându-se declara că tot ce se… întâmplă, ce se relatează, poate fi situat între „Tot ce-i bun pe lumea asta vine la voia întâmplării” (p.29) și „Adevăratele povești ale lumii erau acoperite de tăcere”, p.143, dar mai ales „…totul îți poate fi luat într-o fracțiune de secundă” (p.146)...
Revenind la… istorie, și păstrând „linia irlandeză” recomand și (pe Disney streaming) „Say Nothing” (Nu spune nimic!), unde, apropo de raporturile dintre istorie și arte, ni se face o scurtă introducere în ceea ce înseamnă „istoria orală” (Wikipedia: „Istoria orală este disciplina care se ocupă cu colectarea și studierea informațiilor istorice despre indivizi, familii, evenimente importante sau viața de zi cu zi, obținute prin înregistrarea pe casete audio sau casete video sau prin transcrierea unor interviuri planificate. Aceste interviuri sunt realizate cu persoane care au participat sau au observat evenimente din trecut și ale căror amintiri și percepții asupra acestora trebuie păstrate ca o înregistrare auditivă pentru generațiile viitoare. Istoria orală se străduiește să obțină informații din perspective diferite și cele mai multe dintre acestea nu pot fi găsite în sursele scrise.”), singura care putea, la acel moment, să spună… Adevărul pur și deloc simplu despre crimele „de război” ale Armatei Republicane Irlandeze (din anii 60 până în 1998), ca să nu ne referim la toate crimele de război și… pace ale omenirii. Este un ecou al acestui conflict și în romanul lui Barry, cu un atentat din anul 1974, la care sunt martori încă tinerele personaje, fragmentul respectiv fiind un exemplu elocvent despre ceea ce înseamnă talentul literar atât al lui Barry, cât și al traducătorului.
Doar am deschis, în rândurile de mai sus… porțile către un altfel de Olimp, al divinităților celtice și… post celtice, dacă este să glumim, un lăcaș al irlandezilor (și nu numai), care pot promite un paradis… post mic-apocalipitic (fiecare cu apocalipsa lui). Rămâne să descoperiți și să înfruntați celelalte surprize, cu demonii lor!
Sebastian Barry s-a născut la Dublin, în 1955. A fost desemnat Laureate for Irish Fiction 2018–2021, iar romanele sale au fost nominalizate de mai multe ori la Booker Prize. Scriitorul irlandez a fost distins cu The James Tait Black Memorial Prize și a câștigat de două ori Costa Book of the Year Award. Trăiește, alături de soția sa, actrița și scenarista Alison Deegan, în County Wicklow. În limba română i-au mai fost traduse romanele Un gentleman de ocazie și Zile fără sfârșit. Răgazul unui zeu bătrân este primul roman tradus în Anansi. World Fiction.
