Pictorul Camil Ressu, de la nașterea căruia, pe 26 ianuarie, s-au împlinit 145 de ani, este unul dintre cei mai viguroşi artişti români ai generaţiei afirmate în perioada interbelică şi care, în calitatea sa de profesor şi rector al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, a contribuit la formarea a zeci de generaţii de artişti plastici.
Pictorul şi-a descoperit de timpuriu vocaţia. La vârsta de 15 ani, fiind elev la Liceul „Vasile Alecsandri” şi participând la un concurs de desen, organizat la Bucureşti de Societatea „Tinerimea română”, a obţinut Premiul I. De altfel, nici tatălui său, magistratul Constantin A. Ressu, deputat de Covurlui, fost primar al Galaţiului în patru rânduri (noiembrie 1886 - martie 1887; iulie 1888 - septembrie 1890; septembrie 1890 - februarie 1891; septembrie 1894 - octombrie 1895), nu-i era străină pictura. Însuşi artistul mărturiseşte în cartea sa „Însemnări” (1967) că tatăl său, adeseori, evadând de la preocupările profesionale, se refugia în pictură: „De la el, de copil, prin contagiune, am prins şi eu gust să zugrăvesc”.
Studii completate la Munchen şi Paris
După terminarea liceului (1896), s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, apoi, după ce a studiat doi ani în clasa profesorului G. Dem. Mirea, urmându-şi familia (tatăl său murise pe 4 martie 1896, la numai 51 de ani), s-a mutat la Iași, locuind la Haricleea Ressu, sora tatălui, profesoară și directoare la Școala femeilor române „Reuniunea”. Își continuă studiile la Şcoala de Belle Arte de aici, unde îi are profesori pe Emanoil Bardasare, Constantin Stahi și Gheorghe Popovici. Absolvind în 1902, cu medalia de argint, pentru desăvârşirea studiilor merge la München. Mediul bavarez însă nu-l satisface şi, în ciuda insistenţelor lui Nicolae Mantu, care studia pictura animalieră cu profesorul Heinrich von Zügel, părăseşte la scurt timp capitala Bavariei și atelierul lui von Kaulbach de la Akademie der Kunst, îndreptându-se spre Paris. Aici frecventează atelierul lui Jean Paul Laurens, de la Academia Julian.
În capitala Franţei, Ressu frecventează mediile socialiste, face parte din „Cercul studenților români”, este atras atât de capodoperele artei clasice, dar şi de creaţiile pictorilor moderni: Manet, Renoir, Pissaro, Sisley, Van Gogh, Cèzanne. În 1908 se reîntoarce în ţară, se stabileşte definitiv la Bucureşti, începe să colaboreze ca desenator la „Furnica”, „Adevărul”, „Viitorul”, „Revista celorlalţi”, „Nea Ghiţă”, „Viaţa socială”, „Facla”, „Cronica” etc. Totodată, începe seria de tablouri inspirate din viaţa ţăranilor. Invitat de colecţionarul Bogdan-Piteşti la conacul său din satul Vlaici, pictorul realizează aici tablourile „Semănătorii”, „Ţărani din Vlaici-Olt”, „Peisaj de seară, la Vlaici”, „În reculegere”, „La arat”, „Înmormântare la ţară”. Una din variantele acestuia din urmă, provenită din colecţia Muzeului "Toma Stelian", se află astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi.
În 1918, Camil Ressu, demobilizat din Marele Cartier General de la Iași, ia parte, alături de Tonitza, Pallady, Paciurea, Ştefan Dimitrescu, Dărăscu, Marius Bunescu, Oscar Han, la înfiinţarea Societăţii „Arta Română”, cea care a impus în plastica românească o concepţie viguroasă, strâns legată de realităţile sociale din ţara noastră, opusă epigonismului postgrigorescian. În 1925, artistul este numit profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care, între 1927-1941, o conduce în calitate de rector. În 1950, la înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici, a fost ales preşedinte de onoare al acesteia, în 1954 a primit titlul de Artist al Poporului, iar în 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române. A murit pe 1 aprilie 1962 în locuinţa sa din Bucureşti, strada Orlando nr. 3.
Expresivitate prin simplificare
Grafica social-politică publicată de Camil Ressu în revistele şi ziarele amintite reflectă aspecte dintre cele mai diferite domenii ale societăţii timpului său. Sunt satirizaţi parlamentarii, guvernanţii, regele, reprezentanţii justiţiei şi partidelor politice. Sunt demascate mizeria în care se zbătea ţărănimea şi represaliile sângeroase ale Răscoalei de la 1907, farsele electorale, corupţia etc. Dincolo de subiectul abordat, desenele lui Ressu reţin nu numai prin conţinutul lor, ci mai ales prin soluţiile plastice folosite de artist. Excelent desenator, artistul se opreşte în compoziţiile sale asupra elementelor esenţiale. El ajunge la expresivitate prin simplificare, prin înlăturarea a tot ce este de prisos, prin înscrierea în spaţiu a unor contururi viguroase, ferme. Jocurilor şi ţesăturilor de linii le alătură de cele mai multe ori pata neagră răspândită în mase compacte, care sporeşte contrastul imaginilor şi dimpreună cu albul suportului le conferă acestora expresivitate. Prin grafica sa de presă, alături de artişti ca Nicolae Mantu, Nicolae Vermont, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Ary Murnu, Ion Bărbulescu B’Arg, Camil Ressu şi-a adus din plin contribuţia la evoluţia graficii satirice din ţara noastră, aceştia, cultivând acest gen al artei, fără a se limita doar la deformări şi exagerări ale formelor, ci surprinzând specificul unor tipologii umane, pătrunderea în psihologia personajelor, găsirea unor elemente plastice care să configureze cât mai sugestiv cadrul de desfăşurare a acţiunii.
Preocupările pentru o creaţie inspirată din realitate, din componenta gravă a vieţii, sunt continuate de Ressu cu şi mai multă forţă în pictură, unde a ajuns la o viziune sobră, sintetică, lăsându-ne moştenire o operă durabilă, monumentală, de o incontestabilă originalitate, care se înscrie în concertul valorilor artistice universale. Opera sa picturală, pătrunsă de la un capăt la altul de un profund umanism, cuprinde compoziţii, portrete, peisaje şi nuduri. Tema predilectă a pictorului rămâne însă reprezentarea vieţii ţărăneşti („Casași odihnindu-se”, „Țărani la prânz”, „Țărănci argeșene”, „Două țărănci”, „Țărancă cu copil”, „Mocani din Vlaici”, „Țărancă în curte”, „La moară”, „Clacă la porumb”, „Țărani în barcă”, „Țărănci la troiță”, „Femei la biserică”, „Familie de țărani” etc.). „Ţăranii lui Ressu, notează poetul Victor Eftimiu, par tăiaţi cu barda în lemn de nuc: pomeţi şi frunţi osoase, mâini puternice, parcă turnate în mineral. Mult sentiment, dar nici un sentimentalism, nici o idealizare, nici o poetizare a făpturii sau a peisajului. Om sau colţ de natură, trăiesc prin propria lor poezie, prin viaţa robustă pe care le-o dăruieşte artistul, prin autenticitatea lor sintetizată, ridicate la potenţe maxime”.
Unul dintre marii portretişti români
Pictor al omului, Ressu a cultivat pe scară largă portretul. Dotat cu un ascuţit simţ de observaţie, el a ştiut să pătrundă cu subtilitate în universul modelului şi să dezvăluie trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale, să-l individualizeze. O întreagă galerie de portrete, printre care cele ale lui Mihai Eminescu, Ștefan Luchian, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Nina Arbore, K. H. Zambaccian, Iosif Iser, Dimitrie Paciurea, Cecilia Cuţescu-Storck, Abgar Baltazar, Mihail Sorbul, Ion Brezeanu, Corneliu Medrea etc. fac din Ressu unul dintre cei mai mari portretişti ai noştri.
Alături de compoziţii şi portrete, Ressu a realizat numeroase peisaje. Fie din Vlaici-Olt, Dobrogea, Moldova, Ţara Bârsei, Ilovăţ-Mehedinţi sau din împrejurimile Bucureştiului, peisajele sale aduc aceeaşi viziune austeră a artistului, prezentă de altfel în întreaga sa creaţie. Desfăşurate pe spaţii ample, peisajele lui Ressu sunt compuse riguros, artistul, prin schema compoziţională a acestora, apropiindu-se mai mult de constructivismul cèzanian.
Pictor de o profundă viziune realistă, pedagog eminent, care timp de 30 de ani a format şi educat generaţii întregi de artişti, om de o elevată cultură, Camil Ressu este autorul unei opere bogate, care de pe simezele muzeelor sau ale galeriilor de artă, din colecţii particulare, din paginile albumelor de artă, continuă să emoţioneze şi să genereze ample vibraţii sufleteşti. Creaţia sa, aşa cum sublinia un alt titan al picturii româneşti, Corneliu Baba, „prin caracterul ei lirico-decorativ trădează rigoarea desenatorului pentru care arhitectura cromatică completa perfect asprimea hotărâtă a liniilor ce limitau forme clare şi expresive”.
Foto 1 - Camil Ressu - "Barcagii la Galaţi"
Foto 2 - Camil Ressu - "Familie de ţărani"
Foto 3 - Camil Ressu - "Tudor Arghezi"
Foto 4 - Camil Ressu - "La cules de ţelină"
Foto 5 - Camil Ressu - "Aise"
