Expoziţia „Eminescu în medalistică”, organizată de Biblioteca „V.A. Urechia” la aniversarea a „100 de ani de la dezvelirea statuii lui Mihai Eminescu” din Galaţi, din 16 octombrie 2011, s-a bazat pe colecţia de medalii a profesorului Victor Macarie din Iaşi. Cu ocazia vernisajului, am aflat despre conţinutul expoziţiei de excepţie, dar şi despre marea dragoste a profesorului ieşean pentru „Poetul nemuririi noastre”, dragoste care, prin ani, a devenit pasiune curată. Prima medalie a ajuns între obiectele de preţ ale colecţionarului în urmă cu treizeci de ani. Acum are o colecţie de aproximativ o mie de exponate dedicate lui Eminescu, dintre care 354 sunt expuse la sala Bibliotecii gălăţene, până pe 10 decembrie. Între piesele de colecţie sunt şi cele ale sculptorului leton Janis Strupulis.
150 exponate cu titlu de medalie
Între exponate, 150 au „titlu de medalie”, spune profesorul Victor Macarie, dar fiecare are povestea ei; câteva medalii au peste un secol şi sunt din a doua parte a veacului al XIX-lea, începutul veacului al XX-lea. Foarte multe exponate sunt din anul 1989, an în care românii au comemorat 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Atunci a fost o explozie de medalii şi de manifestări închinate Poetului nemuririi.
Prima medalie cu chipul Luceafărului
Una dintre cele mai vechi piese de colecţie o constituie medalia cu chipul lui Mihai Eminescu din anul 1889. „Este prima medalie care s-a bătut imediat după moartea lui Mihai Eminescu. A fost făcută la iniţiativa unui grup de entuziaşti din Iaşi, la aproximativ zece zile de la moartea poetului în 15 iunie 1889. Medalia a fost scoasă în trei dimensiuni, de 24, 27 şi 30 de milimetri”, spune profesorul.
Multă vreme nu s-a ştiut că aceasta este prima medalie cu chipul lui Mihai Eminescu, deşi exista un exemplar la Muzeul de Istorie din Bucureşti. Abia prin anul 1985, pe baza cercetărilor, s-a aflat că este prima medalie cu chipul Luceafărului poeziei româneşti. „Am găsit acest exemplar (medalia) realizat din argint, în colecţia Casei Memoriale ˝Mihai Codreanu˝ din Iaşi, dar nu ştia nimeni de când este... În urma studiilor prin arhive, am constatat întâi că această medalie este realizată după ultima fotografie a Poetului, făcută de Jean Bieling, în 1887. Faptul că medalia fusese făcută după ultima fotografie, acest fapt era un indiciu vag că a fost bătută imediat după moartea Poetului. Dar nu era suficient”, spune profesorul.
Intuiţia cercetătorului ieşean
Întăresc ideea vechimii acestei medalii şi cele două „greşeli” din numele poetului - „Michail Eminescu” - cu „ch” şi „l”; de asemenea, este incorect şi anul de naştere - 1849. Victor Macarie spune că o vreme s-a spus că anul de naştere al lui Eminescu este 1849, luat din scriptele de la Junimea, însă cercetările de mai târziu aveau să scoată la iveală altă dată... „În anul 1892, a fost descoperit Certificatul de botez al lui Mihai Eminescu la Biserica ˝Uspenia˝ din Botoşani” şi s-a constatat că este 15 ianuarie 1850. Această clarificare ne-a ajutat să aducem un alt argument în stabilirea vechimii acestei medalii dedicată lui Eminescu”, spune cercetătorul. Ce a mai contribuit la convingerea că este vorba de prima medalie cu chipul Luceafărului? O informaţie importantă pe care cercetătorul Victor Macarie a găsit-o în ziarul „Universul”, numărul din 28 iunie 1889, pagina 2. „Aici se precizează că un grup de entuziaşti din Iaşi a luat iniţiativa de a bate o medalie comemorativă (gen breloc) având chipul lui Eminescu şi că (la data publicării) era deja comandată în străinătate”. Informaţia a fost preluată apoi de alte publicaţii ale vremii, de „Curierul românesc” din Botoşani, (numărul din 29 iunie 1889) şi de publicaţia „Fântâna Blanduziei”, în iulie 1889. „Când am făcut eu cercetările, prin 1985, exista o astfel de medalie şi la Muzeul de Istorie din Bucureşti, dar nu se ştia când a fost făcută. După ce am găsit informaţia din ˝Universul˝, coroborând toate elementele amintite şi discutând cu doamna Constanţa Ştirbu - şefa secţiei muzeistice de la muzeul din Bucureşti, am dedus că aceasta este prima medalie care s-a bătut în 1889, la doar câteva zile după moartea lui Eminescu. ˝Este extraordinară intuiţia Dumneavoastră!˝”, a exclamat atunci doamna Constanţa Ştirbu”... Fireşte că această piesă din colecţia mea îmi este cea mai dragă, fiindcă este şi cea mai veche”, povesteşte cercetătorul Victor Macarie.
Exponate realizate la iniţiativa lui Eminescu
O altă piesă rară din colecţia lui Victor Macarie este cea pusă în circulaţie în vremea poetului şi gazetarului Mihai Eminescu, în vederea organizării Serbării de la Putna, programată a se desfăşura în vara lui 1870. În acel an, Mănăstirea Putna - ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt - împlinea patru sute de ani de la sfinţire. Medalia nu are chipul lui Eminescu, dar este la fel de importantă fiindcă a fost realizată la iniţiativa poetului Mihai Eminescu, în vremea studenţiei sale de la Viena. Între anii 1869-1872, Mihai Eminescu se afla în capitala Austro-Ungariei şi, în acest context, tânărul student a adunat studenţimea română, aflată la studii în străinătate, înfiinţând mai întâi „România Jună”. Tot în 1869, Eminescu propune „tineretului studios din străinătate” să participe la organizarea Serbării de la Putna, baterea unei medalii şi susţinerea serbării printr-o subscripţie publică. Medalia s-a realizat, fondurile s-au colectat, iar serbarea a fost amânată, din cauza războiului, cu un an mai târziu, în 1871. „Această medalie s-a bătut în străinătate este din argint chinezesc, pe ea fiind reprezentată Columna lui Traian. Tot în vremea studenţiei lui Eminescu, în acelaşi scop, s-a bătut o altă medalie de către studenţii din Bucureşti, care au primit sprijinul lui Mihail Kogălniceanu”, spune profesorul Victor Macarie.
Această piesă din colecţia profesorului Victor Macarie este „pentru prima dată expusă la Galaţi”, achiziţionarea ei fiind făcută recent.
Recunoştinţa junilor de la „Arboroasa”
Între multele medalii care poartă patina vremii - „cu valoare documentară şi istorică” - este cea realizată în anul 1926 de urmaşii Societăţii Culturale „Arboroasa” din cadrul Universităţii din Cernăuţi-Basarabia. A fost realizată cu ocazia aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea amintitei societăţi. Era un gest firesc de recunoştinţă, pe care românii din Basarabia (provincie revenită la Ţara Mamă, în 1918) îl aduceau memoriei lui Mihai Eminescu.
Care este legătura dintre Eminescu şi „Arboroasa”, vă întrebaţi? Este una temeinică, societatea culturală fiind sufletul „junimii tinere din partea detrunchiată a vechei Moldave”, scria însuşi Eminescu. În contextul ocupării Basarabiei de către Austro-Ungaria (fapt întâmplat în a doua parte a veacului al XVIII-lea, iar după 1812, Basarabia a trecut sub Rusia) - „Arboroasa” era expresia menţinerii ideii de „unire-n cuget şi-n simţiri” a românilor din partea înstrăinată a României; era o formă de rezistenţă în faţa deselor abuzuri ale autorităţilor străine care ocupaseră acest pământ românesc. Mihai Eminescu, în calitate de prim-gazetar la ziarul „Timpul”, relata între altele, în noiembrie 1877, despre zbaterile prin care au trecut membrii Societăţii „Arboroasa”, despre presiunile austro-ungare de a o desfiinţa.
După 55 de ani de la înfiinţare, în 1926, medalia făcută de urmaşii „Arboroasei” deşi nu este realizată din vreun material de valoare, pentru colecţionari are o imensă valoare sentimentală. În medalie sunt reprezentate două chipuri de icoană: cel al Voievodului Ştefan cel Mare, devenit Sfânt al Bisericii Ortodoxe Române în 1992, şi cel al lui Mihai Eminescu numit de Patriarhul Miron Cristea „Luceafărul poeziei româneşti”. Luceafăr nestins pe cerul „Dulcei Românii”.
Arc peste timp
Între cele mai vechi medalii din colecţia profesorului Victor Macarie este şi cea bătută la Galaţi din iniţiativa magistratului Corneliu Botez şi a ieşenilor Fany şi Elias Şaraga. Astfel, începând din 19 martie 1909, gălăţeanul Corneliu Botez şi un comitet alcătuit din magistraţi, profesori, scriitori, avocaţi se pregătesc pentru comemorarea a douăzeci de ani de la moartea lui Eminescu. Conştienţi de statura Poetului nepereche, gălăţenii hotărăsc să bată o medalie comemorativă, să organizeze o colectă publică şi mai multe şezători literare, pentru ridicarea primei statui din ţară închinată „Luceafărului poeziei româneşti”. Informaţii despre medalia (în trei variante) realizată cu un veac în urmă de inimoşii gălăţeni am aflat din Arhivele Naţionale - Filiala Galaţi. Astfel, la data amintită mai sus, comitetul de iniţiativă şi-a luat însărcinarea de a bate o medalie comemorativă, de 40 mm. Pe verso, este redat chipul Poetului Eminescu şi pe revers este încrustată o ramură de lauri, plus o strofă din poezia „La steaua”. Informaţiile de arhivă sunt confirmate de colecţia ieşeanului Victor Macarie care deţine medalia de la Galaţi (în două exemplare), bătută în 1909 din bronz aurit şi argintat, argint antic şi aur curat”.
Îndemnul iniţiatorului
„Facem apel la frumoasele sentimente româneşti, ca unul ce fără îndoială sunteţi admirator al lui Eminescu, rugându-vă să binevoiţi a face cât mai multe subscrieri printre cunoscuţii Dumneavoastră, pentru ca în chipul acesta, amintirea Poetului să rămână neştearsă în mintea tuturor”, sună îndemnul lui Corneliu Botez adresat gălăţenilor. Din surse ale Arhivei Naţionale mai reţinem că susţinerea monumentului din Galaţi s-a bazat şi pe şase sezători literare organizate împreună cu Episcopia Dunării de Jos. Dezvelirea şi sfinţirea primului monument dedicat lui Eminescu la Galaţi ar fi trebuit să fie pe 2 octombrie 1911. A fost amânat pe 8 octombrie, însă nici atunci nu a fost posibil. Corneliu Botez i-a cerut Prea Sfinţitului Nifon, Episcopul Dunării de Jos, ca acţiunea să se desfăşoare pe 16 octombrie 2011, fiindcă ministrul Culturii de atunci, C. Arion, nu putea fi prezent…
Gesturi fireşti la Centenar
După o sută de ani, făcând arc peste timp, profesorul Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia” şi muzeograful Dan Nanu Basarab, directorul Muzeului de Arte Vizuale din Galaţi, au marcat cum se cuvine amintita sărbătoare. Pe lângă evocarea şi momentul poetic de la monumentul din Parcul „Mihai Eminescu”, pe lângă expoziţiile de medalistică şi ilustraţii-document inspirate de creaţia eminesciană ale graficianului Salmen, gălăţenii au realizat o medalie şi o plachetă; medalia poartă chipul lui Mihai Eminescu, iar placheta conţine imaginea monumentului din Galaţi.
Argint, aur şi cristal
„Medalia bătută pentru evenimentul din 16 octombrie 2011 are un diametru de 60 milimetri, este din argint aurit şi a fost realizată după macheta artistului plastic Gheorghe Andreescu. Trei exemplare (dintre cele treizeci) sunt placate cu aur: una a rămas la Biblioteca „V.A. Urechia”, una la Primăria municipiului Galaţi, care a susţinut financiar acţiunea, şi a treia medalie a fost oferită Arhiepiscopiei Dunării de Jos”, ne-a spus profesorul Ilie Zanfir. Pe verso, medalia are portretul Luceafărului şi anul naşterii şi al morţii sale (1850-1889); pe revers sunt înscrise momentul în care a fost făcut la „100 de ani de la dezvelirea statuii lui Mihai Eminescu” şi autorul lucrării - sculptorul Frederic Stork şi data realizării medaliei - 16 octombrie 2011.
Cât priveşte placheta, aceasta este executată tot cu sprijinul artistului plastic Gheorghe Andreescu. Este confecţionată din cristal, pe care este gravat monumentul lui Eminescu din municipiul Galaţi. Placheta se sprijină pe un postament din cristal şi are 25/18 centimetri, iar în partea dreaptă a plachetei este ataşat un medalion cu chipul lui Mihai Eminescu.
Amintire peste veacuri
Dezvelirea monumentului Mihai Eminescu de la Galaţi, din 16 octombrie 1911, a fost posibilă datorită iniţiativei magistratului şi ziaristului Corneliu Botez. Organizarea subscripţiei publice pentru realizarea statuii „Luceafărului” se petrecea la comemorarea a 20 de ani de la moartea „Poetului nemuririi noastre”. Care era atmosfera în urmă cu un veac? Atunci, la evenimentul de la Galaţi, au participat personalităţi de marcă ale ţării, între acestea savantul şi istoricul Nicolae Iorga.
Femeia din stâncă
Referindu-se la opera de sculptură a lui Frederick Stork, el sublinia: „Talentul sculptorului a făcut să răsară dintr-o largă stâncă de marmură, însemnată de loviturile ciocanului, figura senină, blândă, nu visătoare, ci măreţ dominatoare a Poetului în plină maturitate, în stăpânirea întreagă a geniului său. Un trup sprinten de femeie se desface din piatră făcând să fâlfâie flacăra unei torţe - semn, desigur, al poeziei vioaie ce se smulge pentru dânsul din asprimea vieţii înconjurătoare”, semna savantul în „Neamul românesc literar”, în 1911.
„Eu l-am văzut pe Eminescu, în concepţiunea mea, ieşind dintr-o stâncă, simbol al celei mai desăvârşite eternizări… Sufletul i se citeşte în privire, mintea în geniul care, ţinând în mână făclia de lumină, iese din soclul de marmură al stâncii, risipind în juru-i lumina operei geniale cu care Mihai Eminescu a îmbogăţit gândirea şi poezia românească”, mărturisea Frederick Stork, autorul monumentului, la dezvelirea operei pe care însuşi a creat-o.
Galaţiul a deşteptat lumea
„Cinste vouă, gălăţenilor! Aţi luat cei dintâi iniţiativa sărbătoririi Marelui geniu naţional al poeziei… Dovediţi că Galaţiul este nu numai un centru mare de viaţă materială, ci că şi răsunetul celei intelectuale găseşte în el un puternic ecou. După voi, s-a deşteptat toată lumea spre sărbătorirea marelui poet…”, spunea A.D. Xenopol, în 1909, când jurnalistul şi magistratul Corneliu Botez demarase pregătirea sărbătorii.
